Oana Frențescu

Ziua

ziua a rămas nemișcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-și punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinații
edenice pe clipele deșertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
și totul pare simplu ca o esență de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima crește
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a ști că suntem

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinație,
în spațiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipsește cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimașă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspirația oarbă o acceptă fără rațiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre și verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzește cugetările mele reci,
atunci când nimicul plutește la suprafața zilei
și zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migrație de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

și uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
ești mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din liniște nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâșie prezentul ce încape într-o sacoșă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naște din nou.

ți-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzația că orizontul e fără linie,
agonia așteptărilor nu există,
toți sfinții sunt la locul lor
și mâine vom închega o altă respirație
în timpul fără zăpadă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un șanț adânc în urma ta
și au început să curgă cuvintele
dimineața mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minții
unde un tu și un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu fața spre un capăt de univers
eu săpând șanțuri adânci
și gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu și un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie și câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
și ne putem iubi în voie
chiar și așa
străini cum suntem

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Gabriela Mimi Boroianu

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greșelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neștiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viață ghidează;

De vântul ce-n brațe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o șoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătați de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găsește sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunțând să-și afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând pași spre viața de-apoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

întunericul

întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereții capturează esența inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.

o amestecare de ființe și lucruri
au făcut o altă așezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e șters, nu există.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absența mea o las aici
va fi o mobilă înghițită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roșu
și pașii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Peretele din fața mea

peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Echinoxul e un început

punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreți, când lumina are aceeași putere cu întunericul
după care semnul egal dispare și alunecăm într-o extremă
și acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viața,
încât nici nu bagi de seamă când îți ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
și când tragi spaimă pe nas
te trezești, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îți ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu nașterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni și o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri și tu nici măcar amintirile nu vor mai ști cine am fost
dar cât trăiești, voi crește în tine așa cum și unghiile mele cresc moarte fiind
și lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinți
și nopți insomniace.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Viața asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ține legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineața ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieți,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul și locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerșind, un cerșetor condamnat la temniță grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilința dorinței de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilință plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Pașii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar și de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi ești un fulger de o clipă, îmi ești o picătură între vieți!

Mă dezarmezi, mă dezgolești chiar și de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu și de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rabindranath Tagore

* * *

Sunt dornic să-ți spun cuvintele cele mai adânci pe care aș putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine și fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocotești tu.

Sunt dornic să-ți spun cuvintele cele mai simțite pe care aș putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni și-ți spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuință.

Sunt dornic să-ți aleg cuvintele cele mai prețioase, pe care aș putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaște niciodată chinul.

Sunt dornic să mă așez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult și fără de șir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferința mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăție. Și iată de ce vin spre tine cu fruntea sus și cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi ațâță durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de din Grădinarul
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gora Vol. 2" de Rabindranath Tagore este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Any Drăgoianu

Dumnezeul tău vorbește

în fiecare zi
îmi crește pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
și să urmez orbește
fiecare centimetru de credință

știu pare absurd să întorc totul acum
dar aș vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
și cum noaptea ne învelește în vise
așa să fie brațele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te știu aproape

Dumnezeul tău vorbește
de tine
poezia mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Oana Frențescu

Poem nerefuzat

din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O aruncare

o aruncare înainte cu degetul arătător la gură
cu toate sentimentele acelea nedivulgate
umplu încăperea

toate sertarele și-au răsturnat visele

efectul de ebonită a astupat colțul gol
cel înțepenit în durere

peste ziua aceasta va fi regăsire sau vaiet
sensul din partea stângă a poemului
se va schimba
va fi rătăcire în verde sau liniște deplină

restitui așteptarea și începutul întors spre mine
învingând decorul și vraja căzută din stele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook