Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zarea și tu
zarea și tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobește rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neștire
ca o hârtie șifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist
rămân copacii goi căutându-mă
pe distanța ce trece mai departe de mine
golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieață?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine știe?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la Albastrul cade
ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respirația se colorează-n verde
independentă de ochi și de frig
când înfrunzite, visele se aprind.
o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbește,
depărtarea se-ndoaie spre tine
și golul nu pleacă, cu tine rămâne.
albastrul cade peste frunte și umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt și furtună.
ziua te înghite și muza nezidită
îți arde cuvântul și gura.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecarea
plecarea cu toate simțurile prin fereastra nebună
lasă întunericul între pereți.
singurătatea alb văruită încape într-o vorbire.
liniștea e împrumutată versului nehotărât
ce călătorește pe distanța dintre noi.
o dibuire prin reverberația adâncului
aduce la suprafață gândurile indecise.
nicio secundă nu curbează orbita
pentru trezirea pașilor visători.
în memorie e altfel,
un colț cu rămășițe verzi dinspre frunze
nu reține durerea și nici uitarea,
ceva dintre tine și tine înaintează lent pe întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zig-zag
Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculță și apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăți muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.
Din pași pornirile îngheață,
se răzvrătește inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.
Uitarea neculeasă
din colțuri neumblate și ascunse,
își lasă umbra rece pe față și pe frunte.
Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învață să tacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis de cenușă
Tone de cenușă pe gânduri mi se lasă
depărtarea-i goală drum ca de cleștar
cad în vise ce mă cos de noaptea
ce umblă stăpână prin casă
Deși vreau să vin spre tine
tone de cenușă rece ochii îmi tresaltă-n
pașii grei de toamnă (oare a câta oară?)
buze arse-n doruri cu disperare strigă
nu vor uitate în noi să moară
Soarele-i plecat cine știe unde
Luna parcă-i slută singură rămâne
ploaia neagră cade, copacii adună
ropote nebune - zgomot de fanfară
Îngrozită iarba firul și-l ascunde
rece-i totul, ziua parcă fuge
noaptea mă zidește pe un rug de ceară
tone de cenușă cad și ne separă
Depărtarea-i rece drumul pare închis
lumea-i zgribulită și în gânduri grele
tone de cenușă arsă îmi strivesc un vis
le leg cu frânghie de o Lună pală
le-arunc în abis
..............................................
Greierii-mi cântă la geam cu glas răgușit și trist
mă trezesc cu zorii îmbrățișați pe mine
din nebunul vis...
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul a plecat
aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu ești dincolo de pereți
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri și umbre.
răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descrește neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.
aripi de liniști vor stiliza aerul roșiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniștea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă zi
o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine mușcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiți de zbor în albastru.
din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
și îngerii absenți, fără chip.
dialogul cu lumina se oprește
într-un cimitir viu de frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai fug
nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se șterge din real
îngerii mei sunt plecați
ziua alcătuită din bucăți e azvârlită în mine
în culori cenușii și reci
oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ștergându-mi de tot cerul acum întors pe spate
o înfățișare înșelătoare există la foarte mare distanță
într-o deplină amestecare de frunze și aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol
neputința cuvintelor de a lumina întunericul
sfârșește într-un ecou ascuțit amorțind locul neocupat
ce m-așteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
și mersul meu împietrit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Probabil
probabil vii atât de aproape
deși totul e inundat de trăirile pierite și goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absența care îmbată.
se dislocă totul într-o rotire de gând
și înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea și nemișcarea frunzei
și zbuciumul e răsucit în haos.
prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceață
așteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce există
tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
și mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.
sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfățul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
și nici urma ta din mirosul de verde.
din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminița aceea stinsă în verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
aș vrea să scriu despre tine,
despre plopii așezați în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.
calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipsește noaptea lipită de mine
și nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca niște liane venite dinspre tine.
între un pas și următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi și înainte
cad frunze, cad ochi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua Sfinților...
de ziua Sfinților să-ți spun,
urarea care-mi pare prea banală,
mai bine dintr-un crâng ți-adun,
un rând de frunze pe-o beteală,
le leg încet cu rima mea,
le leg cu-atâta îndoială,
nu știu de ție-ți vor plăcea,
de-aceea am privirea pală
de ziua Sfinților din cer,
de ziua ta am scris cu ceară,
lumina mea o ard și sper,
s-o vezi acum ca prima oară,
pe tine luminându-te în jur,
să o păstrezi că-i tare rară,
s-o legi de tine cu un șnur,
în ea ți-am pus și primăvară
te lăsă azi, să zbori, să râzi,
calcă durerile trecute,
încearcă luna să o prinzi,
să-i smulgi tăcerile avute
și să te-mbraci în crâng de flori,
parfumul lor să te-amețească,
hai!, râzi și râzi și râzi culori,
ce-au început să veștejească
de ziua Sfinților să-ți spun,
urarea care-mi pare prea banală,
eu nu o spun dar îți adun,
din crâng mii frunze pe-o beteală,
sunt verzi și galbene și râd,
să te cinstească azi pe tine,
am scris pe ele și un rând,
în el am pus un timp din mine..
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia-mă de mână
ia-mă de mână,
așa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie și sarea mai puțin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi și înainte
sub luna ce ucide și mă împarte-n așchii.
printre vocale rămâne așteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanțe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.
desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanța sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ținându-ne de mână.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culori
Pe ramuri verzi
picur albastru
din bucăți de oglindă.
Ochii mei de sticlă
văd unduirea firelor de iarbă
și-mi desenează
modele vii,
perfect geometrice
pe-un disc albastru.
Lumina ce-mi cade în poală,
călduță,
se-mparte-n atingeri de verde
și sunete de-albastru
și-mi lasă un vid de culoare
pe care să-l acopăr
cu gânduri,
nici verzi, nici albastre,
ci de un galben mat
ca de-o suflare stinsă.
Verde crud,
Albastru nemărginit,
Toate se-ntorc în lumină.
poezie de Anca Adriana Arbune
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!