Erijat în instanţă de judecată

Pe globul ocular
al creierului minţii,
într-o agonie celestă –
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exerciţiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăşi ideea de zbor, particule grele –
prin vămile-albastre se sfâşiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinţii.

Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale – cuvintele mele,
graţioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină –
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,
idei perfecte de zbor
între "ego" şi "alter",
dinlăuntrul materiei – involuntar –
atomi după atomi alergând,
imagini, dorinţi: avatar,
gând după gând...
vegheaţi de trecut –
un temnicer tăcut
omniprezent absolut –
sub raze de lumină multicolore,
poduri de umbre şi nimburi de sfinţi,
într-un sistem vascular ticsit de rugină
interacţionând virtual
cu energia punctului zero,
înlănţuind cauzal: atemporal –
instincte primare, utopii senzuale fierbinţi.

În dreptul suveran al iubirii
adaptat propriei utopii,
la mila spaţiului vid
gândind în contraste,
eu plasându-mi vederea
în spatele unor simple cuvinte –
într-un soi de erotism natural şi mental,
în plină eflorescenţă-a spiritului
erijat în instanţă de judecată.

Tot ce trebuia să se-ntâmple,
s-a întâmplat şi se-ntâmplă –
iubito ▫ iluzia vieţii: spaţiul şi timpul
a pururi îngemănate sub tâmplă.

Numai sufletul meu,
de-a umbrelor taine
descătuşat dintr-o dată
la mila spaţiului vid,
prin carnea materiei,
în balanţa Timpului
îmi va cântări destinul mereu –
erijat în instanţă de judecată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Votează! | Copiază!