Salvaţi vântul nordului

[eşarfa cântului]

partitura muzicală a timpului sfarmă vertebrele
îmi ţin râsul în talpă curat
nu privesc peste umăr
când alunec pe gâtul clepsidrei ca şi cum aş fi tu
iar ţipătul îmbracă armura tăcerii

înainte de-a tasta codul arterelor tale pătimaşe
scutur din gene inocenţa sorilor
viziunea poemelor cărnii
e intraductibilă
tăiată pe o singură gură

eu sunt
(în travestiurile curcubeului nebotezat de vânturi)
nu mai ţin discursuri falice de complezenţă
de la nici o tribună a viului

pe tabla nudă a eului semnătura lui Nesus
indescifrabilă
dă adâncime curentului care mişcă
submarinele sângelui

la capătul mareelor sunetul pulsului desface ghiocul cerului
în supernove ludice

râsul sparge buza lutului retuşând pupila

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi cusute cu stele

înainte de-a îmbrăca dragostea
mi-am pus
pupila de privit minuni
zâmbetul ecuator smereşte lumina
timpul cărnii
foşneşte în stigmatele cerului
dezlegându-mi arterele

ce sonată cântă venele nopţilor
când mă strivesc extatic de clanţa dimineţii

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cu o foarfecă

[ostatec între mine şi foame]

şi aşa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii

încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
şi las călătoria
să invadeze celulele viului

fără să cer procură stelară să-mi şterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte

şi mănânc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

[numărându-mi invers paşii]

să expir magia din centru
(încă mă sperie bulboanele prea roşii)
mişc timpi solitari pe elipsa eului

genunchii scorburoşi de căderi
sunt cei mai iscusiţi tăietori de chipuri
despart cu un fulger
talazurile sângelui
drum de jăratec şterge nisipul din urme
sorţii din flăcări
pe mine din sinele lutos

ispite ca nişte putrede fructe se prăbuşesc ameţitor
îngraşă pământul din vintre

dezleg vânturile arterelor cosmice
mă opresc doar pentru un mic dejun fugar pe bordura zorilor
tarat pe toate meridianele
de paşii sulfurici ai omenirii
idolatru prin programare genetică
privesc printre zăbrele
convulsiile cărnii

umbrele
ţin urzeala de haruri în tensiune
până tapetez cu pupile zidurile infinitului

atâtea ţinte şi o singură săgeată care descuie cerul perfect

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]

aşteptaţi-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golit de secunde şoimul înclină albastrul

(sub omoplaţi golgotă incandescentă)

să nu-mi uit linia vieţii din palme
extrag holograme despre învârtirea şarpelui în jurul grădinii
eva tolănită pe limba lui despicată ar fi trufandaua
universului nostru de mucava plata arginţilor trupul ce ne-a rămas între dinţi după
iluzia e vampirul din sânge
orb ca o groapă a marianelor descos vederea de forme
paradisul cu orice preţ se deschide şi se închide peste degetele noastre amputate
braţele se îneacă în mâlul omniprezent
paşii care-şi măsoară adâncul dau mărului o rotire stranie

din măduva oaselor icoanele viului schimbător dezgroapă trupul meu de
cuvinte acvatice

gheizerele ochiului periculos mă-mpresoară
buza pe care lumea se prelinge dulceag ca otrava
viii şi morţii îşi schimbă măştile într-un carnaval al luminii se joacă la zar
puterea de-a fi fără umbră
unde eu şi tu roşi de vânturi odihnim tăcerea
şi golul culorii

molie plină de stele strâng sub corset de ruguri seminţele viului
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cufere de păsări

[prin labirintul sângelui]

dacă aş mai avea un suflet de aruncat la zaruri
aş învăţa duhul să mă danseze
capetele copiilor îmi zornăie la glezne
cu sunet sec
nebăut de arşiţa vremii nu pot să-mi privesc sufletul cum îmbracă lumina
între libelule înţelepte
trec strada cărnii primăveri fantaste cu urechi de pasăre
înhămaţi la memorii cuantice
războinicii se-mbăiază în cuvinte blindate
atât de uşor se-apasă
butoanele roşii

tălpi de cristal frământă colbul istoriei îngraşă aer sidefiu în aripă
văzduhurile se prăbuşesc ucise

lut presat în vertebre reverberează tăcerea de aştrii
călimara de gânduri e plină cu aterizări eşuate
oameni săraci nevorbitori de iubire
se-neacă în zaţuri diverse
sub gloduri putrezesc tratatele de la malta
plină de ruine albastre nu pot muri decât o dată în ploaie de lavă
cărţii de aur îi curg peceţile pulsului
în pasta hărţilor muiate în sânge de înger dictatorii fac penitenţă
catargele trupului meu urcă în velă sori vindecători

în pleoapă transparentă din cuferele ruginite ale timpului
ies molii numărate în temple de flacăra dansului

în atriu zarurile sunt aruncate
capul meu rostogoleşte abisul şifonat pe la colţuri

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbita zilei aprinsă de negru

[contra curentului]

în chiliile tainei
injectez rugăciunea lui da subcutanat
tuturor fiinţelor dovedite
sângerează timpanele omenirii gorunii din talpă
au sucombat eroic
înfăşurată-n crepuscul mă dezic de toate ale trupului
fulgerător sunt expulzată din mine

arcuit în pupilă recad periodic în starea de om
misterul se zbate sub piele marea speranţă de-a fi aprinde cerului fitilul

să-i aflu credinţei gravitaţia
(cuante rebele sparg măştile lumii de probă)
îmi beau toate păcatele ca pe-o cuminecătură
smerită îi fac rugăciunile zilei
postesc în pătrare de lună cu toate umbrele
şi dezleg mareele ochiului cuprinzător

prostituată de lux
seducătoarea moarte îşi cere tainul ce se cuvine

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul femeilor

Râsul femeilor incendiază
Curţile de Injustiţie
şi mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate

Ele chicotesc în Camerele Congresului
şi obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe

Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovăraţi de ani
şi-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca şi cum ar fi iarăşi tineri

Prizonierii ţinuţi în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
îşi imaginează că văd lumina zilei

Râsul lor traversează apele care separă
şi care reconciliază două ţărmuri vrăjmaşe
ca nişte flăcări care duc veşti de la unul la altul

Ce fel de limbaj este acesta, râsul femeilor,
cu zbor înalt şi subversiv?
Mai înainte de lege şi de scripturi
noi am auzit râsul, am înţeles libertatea.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudinea arderii

[pierderea identităţii]

lumina
pune-n orbită coroană
(de-i zeul sau umbra tăiată de-o lume canibală
încă nu mi s-a confirmat)

numai hlamida de carne este zdrenţuită
de ciclonul timpului

apa umflă cu sete porturile celulei rebele indiferent de toanele lunii

palma apucătoare contabilizează avar
oamenii de tablă
care defrişează furioşi pădurile sângelui

îmi putrezeşte sub limbă
jăratecul
când mă rostesc în lume fără oglindă
strălucirea roşului ilegal fisurează scutul la încheietura înţelegerii

mă scuipă
îndărătul pleoapei
cel ce vede un măcel de lumină şi nu mă-neacă în lacrimă

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii şi încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zaţul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceaşca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spaţiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

e iarnă
ceaiul clocoteşte în cană
aburul ne desparte ochiul în două dinţii ciobesc arderi deşarte
printre ciute o haită de lupi sparge blândeţea în schije de foame
noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic
caldă ca o rană flămândă

golul exhibă esenţele
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag în tranşeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine
îndoliate
înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate
la capete
prea ades numărate de neguri

vertebrele gemene declanşează apocalipse frenetice

trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite
ne frâng în ispite pe tipsie de lună
frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului
gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste
nu contează
râsul ne este cusătură măiastră
înveşniceşte dimineaţa
genunchii devin ciutură în fântâna pupilei
setea din vârful degetelor scrâşneşte
ca un balaur
de piatră

dacă ţi-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite

să ne prindem umbra strălucitoare
sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roşii de sânge
cu tiară de rege pe capul din coşul călăului
pereţii de aer casant se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
în cascade
ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei
feliază
înţelepciunea îmbrăcată în zgură
bisturiul cuvântului

nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu

lumea respiră tremură şi muşcă din mine
tu ţipi sacadat în atele de-azur
e iarnă pe marginea cărnii
ca un abur de gheaţă mă-nfăşor dorului de-a fi unului poem infinit

e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă
în cruce

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă aţi avea credinţă..."

(se va arunca sau nu muntele...)

nu eşti decât o bocceluţă plină de resturi de vise
ai aflat cu două secunde înainte de-a fi viu
nu e nimic dramatic în asta
te-a prins în plasă insomnia cuiva care a mestecat îndeajuns de multe furtuni
pentru a-şi legitima respiraţia
şopteşti afirmi urli pe toate portativele vântului
sunt
neîndoios sunt
sunt pentru că recunosc pietrele şi izvoarele care urcă în ele
până la inima focului
oamenii care-şi fac culcuş în coama valului
şi pun clipei brăţări de asfinţituri
măştile pe care le-am purtat cu mândrie acum compost
unei stele prea slabe
toate s-au înfruptat din mine cândva apoi m-au uitat

cineva aşteaptă să te locuiască fraudulos
exact când credeai că ţărmul în care ţi-ai înfipt glezna
n-o să deplaseze orizontul spre stânga
că sângele pădurii şi-al animalelor îţi va lăsa pete pe suflet pe care nici o maree
n-o să le poată dilua

câteva mişcări tectonice în vraja nopţii cunoaşterea amăgitoare a cărnii
schema unei nebunii obişnuite a ochilor îţi cojeşte iluzia de putere
în timp ce-ţi vei da bineţe-n pupila străinului
şi vei continua să bei din arterele lui mereu însetat de a fi
la umbra exilului

niciodată aici nimic nu va fi deajuns nici o garanţie că lumina
(acest portal ce-şi mută coordonatele aleatoriu)
nu se va sinucide dramatic în tine

în laguna unui vis putrezit de-aşteptare un înger se spală de-ndoială
şi te îmbracă

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul prin sânge sau ultima inocenţă

(dihotomiile arterelor)

după ce s-a dovedit că nu pot folosi optim nici carosabilul
nici trotuarele
pentru necesarii paşi ai vieţii
mi-ai spus să plec acasă

strada nu-i pentru cei cu tălpi prea subţiri

aici
din orice direcţie
ziua se rulează doar pe banda sulfurică

bordurile iadului
sunt uşor accesibile doar pentru cei ce i-au pus inimii
blacheuri

dintr-a mea curg păsări cu silabe aprinse în cioc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţele omului puse-n "mila" Domnului

zborul gândului,
izvor cântului,
vuiet vântului,
start avântului,
leagăn viselor,
cinste ziselor,
muguri pomilor,
umbră codrilor,
glas păsărilor,
calm atomilor,
joc copiilor,
rod câmpiilor,
umblet norilor,
zâmbet zorilor,
parfum florilor,
lacrimi cerului,
ninsori gerului,
apă luncilor,
papă pruncilor,
somn gemândului,
"dar" flămândului,
plânsul focului,
râsul jocului,
uşor greului,
rai ateului,
şi grai eului,
bine răului,
peşte râului,
amor fetelor,
dor nevestelor,
aripi dorului,
"supt"odorului,
PACE Cerului
şi Pământului.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goblenul mâinii

(rebeliuni într-o coajă de nucă)

păşesc goală în lumina cuvintelor
respiraţia
un vânt al tăcerii înnoieşte pădurile de carne când răsfoieşte anotimpurile vremii
agăţ de ziduri vise
mâna intră prin ele să le verifice textura spectrală
şi caratele
reconfigurez culorile mute le dau carte verde
pentru toate arterele
din răsputeri încerc să umplu cum se cere
matriţă de om şi atât

escaladez la coardă versanţii sticloşi ai zilei
contabilizez misterul şi lutul dezleagă cascade în podul palmei
oameni şi lucruri mi se preling printre degete ca un şarpe de apă doar urma inspiră albastrul
şi cicatricea muşcăturii
palma deşi fermentează de lumi ca un must în pocale
rămâne tot goală

senin înfăşor în brăţară de vânturi prăbuşiri şi înălţări pe buza neantului
inima pâlpâie prinsă în laţul magiilor
piciorul închină zălogul

mănânc respir
mă strecor printre gesturi ce ard şi altele pline de promoroacă
însetez în atingeri ce-ar trebui să nu doară precum un cancer în metastaze
dansul cu zorii se umple de păsări măiastre dar ce măsor în real travestit
pare un adânc de mare într-o nucă

pot fi acuzat de zbor prea trufaş şi pentru că mi-am privit întotdeauna cu suspiciune mâna

am reclamat-o la toate forurile
responsabile cu bunăstarea comunităţii noastre
a fost şi arestată de câteva ori
dar pentru că au găsit-o goală ca un cer stors de furtuni
au eliberat-o

aş vrea să trăiesc extazul fără memorie
mutilarea eului să nu mai fie un ritual care umple câmpia de gropi
e întuneric şi vreau să intru în el ca într-o casă
mobilată cu oasele mele transfuge

tatuată de stele mâna se-mpotriveşte şi sparge codul luminii

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură
cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase
monştrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură

prea subţire ne e noaptea şi cât de străină strânsura
să nu se destrame cusătura metaforei
buza prea plină de foame
înţelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară
lăsat la dospit în cenuşă

ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii
prea târziu cutremură pasul atingerea fadă
lucruri mărunte ca o haită de cuci
te dau afară din tine
ca pe-o coajă de viaţă uscată

ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorinţă de dragoste

secunda îşi sparge vertebra se adună din neguri
s-a spovedit umilă unui flutur
uitat pe lampa spartă a unei veştede memorii
iart-o iubite
doar în apă de fulger că se spală de tine
precum o aghiazmă în gură de înger

noaptea ţi-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roşu
încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare
magii s-au rătăcit în pustiul din geană
nu-ţi pasă
nevăzută ţi-e ieslea ca şi pruncul
voluptate celestă pe care-l porţi în buricele mâinii
strălucire firească de rege
tandreţea
risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige
nemişcare e avântul ce-l mistui
doar pielea de cer tremură uşor ca o boare sub ispita albastrului
la intersecţia sinelui
o mie de sfinţi îşi curăţă din genunchi rugăciunile

cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-şi pipăie umbra
va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis
ca şi valul din atriu

sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi şi ne strigă fără istov

ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată
de muşcătura îndoielii
ci mâncându-ţi bulimic lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea Tăcerii are acelaşi ton ca şi nota muzicală Si. Este sunetul pur din care se naşte Cuvântul. Ascultarea Tăcerii constă în autodizolvarea Eu-lui individual în acest sunet.

Chiriac Duicu
Adăugat de Chiriac Duicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât oamenii sunt, mai mult sau mai puţin, tineri şi partitura muzicală a vieţii lor se află abia la primele măsuri, aceştia pot s-o scrie împreună şi să-i schimbe motivele, dar, atunci când se întâlnesc la o vârstă mai coaptă, partitura lor muzicală e, mai mult sau mai puţin, terminată, şi fiecare cuvânt, fiecare obiect semnifică altceva în compoziţia fiecăruia în parte.

Milan Kundera în Insuportabila uşurătate a fiinţei
Adăugat de Iulia Reihgher
Comentează! | Votează! | Copiază!