Viii nu ne văd de nori
Ne ducem pașii printre morți,
ne rătăcim
printre morminte,
mințim
că suntem vii și-ntregi,
dar nu ne suntem viețuire,
ne amăgim că dăinuim
și ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid și sufletul
și trupul
și mersu-n nemurire.
Sunt trupuri
care-și merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-și spun că sunt
și că trăiesc
deși sunt morți,
sunt oameni
care rătăcesc
și se-amețesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar și-au pierdut cântarea-n sorți.
Ne ducem pașii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieții noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mișcătoare
ce-și caută raza-ntre sori,
ne ducem pașii către noi,
dar
pașii curg
în lung șuvoi.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Silvia Urlih. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.