Fobii ascunse

Mă tem de întuneric,
De moarte, de noapte,
De veşnicia în care ne vom afunda
În singurătatea iertătoare şi grea...
În tăcerea ce se coboară peste mine,
Ca voalul alb stropit cu sângele Mirelui
Peste castitatea morţii,
Mai am puterea de a visa la prunci
Şi la poezie.
Lăsaţi florile să fie adăpost fluturilor,
Iar lacrima închideţi-o în cetatea irisului
Pătat de dorinţe şi de păcate lumeşti!
Cheia falsă-a tristeţii deschide uşi de poveşti...
S-a scris pe trupul nostru
Anul morţii şi-al naşterii.
Cuvântul se pierde pe potecile nopţilor ascunse în noi...
Suntem acoperiţi de noroi.
Mormântul alb veghează trupul de piatră,
Dansăm în abis,
Pe partitura de piatră
A pianinei de lacrimi.
Suntem, lăsăm pentru cei care vin...
Suferinţă şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
şi piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morţii noastre.
cine ştie câţi vor mai fi pe mal
şi se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu şi-or fi savurat şi ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
şi ne naştem mai înţelepţi
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

cuvinte reci mi-au scrijelit tăcerea
şi am urlat în noapte a întrebare
dureri sunt peste tot
dar unde suntem toţi
muream pe coala goală
tot căutând o rimă milenară
au răsturnat pe mine
cuvinte urâte, grele
eu căutam prin stele o ultimă idee
mă întorceam în noapte
şi întrebam retoric
de ce să cer un cer
apocalipsa-i gata
voi muritori lumeşti
războaie-s peste tot
mă ascundeam de oameni
treceam prin trecători, trecând mereu trecutul
mă apasă veşnicia
cer pentru om un suflet
iar pe pridvorul sorţii
eu joc la cacealma cu morţii
plouă în gând, tună afară
de-aş fi putut să rup din calendar trei ceasuri goale
să fug, să fug de toate
dar viaţa e un perete strâmb
cărarea am pierdut-o
privesc cum se scufundă lumea noastră
m-am săturat să plâng în noaptea minţii mele
mi-e frig şi mor pe o pagină nescrisă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge orb

Sângele orb din trupul femeii
ca o piatră analfabetă
îşi resetează veşnicia
nu-l mai găsesc pe Dumnezeu
traversează şi el -o perioadă
nefastă
doar strigătul călăului
mă vindecă de moarte

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am lăsat

Te-am lăsat să te-adapi
Din sângele meu,
Miel cu sutană de viperă...
Mă cocoţez pe liane
De lacrimi,
Peste leşuri de patimi,
În oceane de suferinţă.
Pleaoapa tresaltă
Ascunsă în plâns...
Altar suferinţei lumeşti
Îngenunchez, mă aşez,
Deseori mă ascund...
Tu mă vezi, mă trădezi, mă goneşti.
Mă iubeşti!
Tu eşti jarul din iad,
Dar şi înger de foc,
Tu eşti drum, eşti blestem
Şi chemare...
Deseori eu mă-ntreb,
Dacă sunt, ce pot fi?!
Şi-ntrebarea aceasta mă doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cuvinte uitate sau note răvăşite pe partitura universului, bagheta magică a timpului trece peste noi, lăsând urme adânci.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

De-aş putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veşnicii.

Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, eşti lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.

Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plăteşti spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi şi ea la fel de grea.

Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Şi la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.

Mă veghează corbii! – Nfometarea
Curge prin hulpava lor dorinţă,
Se hrănesc rupând demonic carnea
Celui ce-i trecut în nefiinţă.

Şi această stare mă-nfioară
Şi din visul greu parcă tresar.
De-aş putea eu m-aş întoarce iară
Din eternul morţii de cleştar.

S-au uscat şi florile deodată
Şi-u trecut atâtea ierni de când
M-aţi lăsat aici înstrăinată
M-aţi uitat şi aţi plecat pe rând.

Să nu lăcrimaţi de veţi citi
În acest mormânt se odihneşte!
Fiecărui rândul va veni,
Deci mai bine trecătorule, citeşte!

Într-o zi cu soare, fără nori,
Pentru mulţi a fost o zi frumoasă,
Am plecat cu greu de printre voi
Să-mi clădesc pe veci o nouă viaţă.

Ştiu şi flori şi lacrimi au să cadă
Peste trist şi alb mormântul meu,
Peste recea şi curata piatră
Sub care de-acum voi sta mereu.

Flori pălite, lacrimi şi suspine,
Au să moară, da, pe rând, pe rând,
Pe când alţii-or să mă poarte-n suflet,
Alţii-or să mă uite în curând.

Toama vine, toamna iarăşi trece,
Eu deschid c-o mână de strigoi,
Stropii ei sunt reci ca altă dată
De la mine când ajung la voi.

Toamna vine, toamna iarăşi trece
Şi mormântul meu s-a-ntunecat,
Mai veniţi coii, c-o lumânare,
Căci e greu aici să fi uitat.

Ce adâncă-ntunecarea asta!
Cât de greu al putrezirii somn!
V-am lăsat averile şi casa
Şi de-acum sunt doar
Rodica Ion

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ompfalos

scris când viaţa la Delphi era
doar un abur celest

noaptea rupe malul luminii dar lumina
e cea care se revarsă
ca o binefăcătoare abluţiune

1

omphalos
semn al aprapelui
semn al biruinţei
(cine pe cine biruie iată-ne pândindu-ne
la marginea cărnii)

piatra arzând mocnit (pieliţa ei de tărie
n-o poate apăra de flacără
dar o altă flacără decât cea
din pieptul tău domolit de uitare
o flacără din care izbucnesc isvoare
dar altfel de isvoare pe care ochiul
nu le poate seca buzele
nu le pot atinge o
singură dată numai
te laşi cuprins de cuprinderea limpede
şi adevărul se mută în tine)
suntem fraţi şi semn al frăţiei e
carnea noastră cea de toate zilele
de toate nopţile piatră
din piatra unui adevăr
eu mor de boala ta de cer
tu mori de boala mea de pământ

2

- spun vechile cărţi
că noaptea e sângele pietrei
un sânge în care ne îmbăiem trupurile şi
din care trupurile noastre ies curate
încât rămânem de fiecare dată
buimăciţi de atâta strălucire

- spun vechile cărţi că
noapte de noapte piatra moare
pentru suprema nostră strălucire
că strălucirea noastră e vinovăţia ei
mărturisită

- zic
sora noastră piatra
şi fratele nostru soarele
dragostea noastră marea
şi carnea noastră pământul
durerea noastră pasărea
şi sângele nostru cuvântul
judecăm o noapte şi
judecăm o ploaie şi suntem
la rândul nostru judecaţi
pentru cuvinte şi pentru foc
şi pentru dragoste şi pentru
sărăcie oh
suntem atât de vinovaţi încât
aceasta e adevărata noastră
biruinţă

dăm mărturie pentru vinovăţia
unei clipe sau a unei flori
dă piatra mărturie pentru
vinovăţia noastră cea de toate zilele
dar pentru piatră cine dă mărturie
la vinovăţia pietrei cine e martor

poezie de Dumitru Necşanu din Omphalos (2007)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi şi noi se-arată,
Toţi avem o crudă soartă.
Coasa morţii străluceşte,
Iarba peste trupuri creşte...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopţi şi zile,
În tic-tacul vieţii noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri şi vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop şi pace.
Timpu-n noi lumina-şi toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheaţă,
Lacrimă picând pe faţă,
Goana spre stihii străine
În speranţa de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă şi omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veşnicie
Lacrimă şi poezie...
Un vulcan mocneşte-n suflet,
Se aude-al morţii urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generaţii
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi şi vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Şi se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar şi jale
Vor să semene-n amnare...

Toţi avem o crudă soartă!
Trişti, în bărbile de vată,
Îşi ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri şi vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferinţă,
Taină, drum de pocăinţă...

Coasa morţii străluceşte...
Cumpănă, ne osândeşte
La tăceri şi nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte şi-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Şi tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri creşte...
Iată, părul îmi albeşte,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Şi cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoaşteţi fiecare.

Iarba peste trupuri creşte,
Coasa morţii străluceşte,
Toţi avem o crudă soartă!
Timpuri vechi şi noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul morţii

Se-ntinde râul morţii
Precum lanul de grău...
A început secerişul de suflete...
Vuieşte cerul de durerea clopotului
Şi lacrimi de spice cad peste
Carnea pământului.
Riduri de spice se strâng
În nopţi sângerii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

Am văzut
rana neagră
prin care cerul
varsă întunericul
peste trupul tău...
peste trupul meu...
verde
mai tare
ca rădăcina vieţii
pe roata ruginită
a umanităţii.

poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru funeraliile marinarilor

Aşadar, noi încredinţăm acest trup abisului mării
pentru a fi supus descompunerii
întru căutarea învierii
(când marea-şi va dezgropa toţi morţii); *
când se va înstăpâni viaţa lumii de-apoi,
prin Domnul nostru Isus Hristos,
când trupul nostru netrebnic
va deveni aidoma cu trupul Lui luminos;
o lucrare atotputernică
prin care El îşi poate supune toate lucrurile.

* "Când marea-şi va dezgropa toţi morţii." Apocalipsa 20:13

poezie de Cartea de rugăciuni obşteşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!