Erijat în instanţă de judecată

Pe globul ocular
al creierului minţii,
într-o agonie celestă –
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exerciţiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăşi ideea de zbor, particule grele –
prin vămile-albastre se sfâşiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinţii.

Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale – cuvintele mele,
graţioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină –
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,
idei perfecte de zbor
între "ego" şi "alter",
dinlăuntrul materiei – involuntar –
atomi după atomi alergând,
imagini, dorinţi: avatar,
gând după gând...
vegheaţi de trecut –
un temnicer tăcut
omniprezent absolut –
sub raze de lumină multicolore,
poduri de umbre şi nimburi de sfinţi,
într-un sistem vascular ticsit de rugină
interacţionând virtual
cu energia punctului zero,
înlănţuind cauzal: atemporal –
instincte primare, utopii senzuale fierbinţi.

În dreptul suveran al iubirii
adaptat propriei utopii,
la mila spaţiului vid
gândind în contraste,
eu plasându-mi vederea
în spatele unor simple cuvinte –
într-un soi de erotism natural şi mental,
în plină eflorescenţă-a spiritului
erijat în instanţă de judecată.

Tot ce trebuia să se-ntâmple,
s-a întâmplat şi se-ntâmplă –
iubito ▫ iluzia vieţii: spaţiul şi timpul
a pururi îngemănate sub tâmplă.

Numai sufletul meu,
de-a umbrelor taine
descătuşat dintr-o dată
la mila spaţiului vid,
prin carnea materiei,
în balanţa Timpului
îmi va cântări destinul mereu –
erijat în instanţă de judecată.

poezie de Dumitru Găleşanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea stelelor începe într-un nor imens de gaz (hidrogen) şi praf. În acel loc, există particule de gaz şi praf, aflate într-o continuă agitaţie. În aceşti nori, formaţi odată cu galaxia noastră, se găsesc ingredientele din care se formează stelele. Astronomii numesc aceşti nori de gaz şi praf nori moleculari, dar se foloseşte şi termenul de nebuloasă. Într-un asemenea nor se află între 100.000 şi 10.000.000 de ori mai multă masă de gaz, decât se află în Soare. Până acum s-au descoperit nebuloase ce se întind pe o distanţă între 50 şi 300 ani lumină. Dacă în regiunile obişnuite ale galaxiei noastre avem între 0,1 şi 1 particule de gaz pe cm cubi, într-o nebuloasă există câteva milioane de particule pe cm cub.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul golurilor

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă
şi forţa electromagnetică – la care
alăturând în grabă şi legea gravitaţiei...-
o formulare-a guvernării materiei prin ea însăşi,
alimentând combustia gândului
într-un echilibru fragil –
realismul imaginaţiei
într-o paradigmă sintetică:
E=mc2 – ortodoxia cinetică –
sau, într-altfel: paradoxismul spunerii Fiinţei
a-ceea-ce-este «fiindul însuşi» în suflul creaţiei.

Dumnezeul golurilor
în focul mistuitor-al creaţiei –
ca suport lumilor tale aflate în transă,
Dumnezeul golurilor sublimat într-un vers,
fără de care lumina ochilor mei –
să ajungă până la tine:
n-ar fi avut nicio şansă!

Forţa nucleară tare,
forţa nucleară slabă,
forţa electromagnetică
şi legea nescrisă a gravitaţiei –
întreg universul într-o formulă sintetică,
într-o paradigmă de netrecut fără de care
minunea lumilor tale de vis aflate în transă
cu tot ce-nseamnă absolut-omenescul în ele,
precum lumina şi sângele – scurse din stele
de-a pururi: prezentul din trecut-viitor,
Dumnezeul golurilor însuşi în spunerea Fiinţei
n-ar fi avut nicio şansă.

Dumnezeul golurilor, iubito –
cel fără de care [...] lumina ochilor tăi,
s-ajungă până la mine:
n-ar fi avut nicio şansă.

poezie de Dumitru Găleşanu din Addendum (aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

printre flori, în splendide culori
doi fluturi albi
împerecheaţi într-un sărut
acut, discret şi inocent
printre sălcii şi salcâmi
două păsări împreună
departe, undeva, cândva
soarele îmbrăţişează marea
într-o tainică chemare
în surâsul zorilor şi ţipătul norilor
pe ţărm aşteaptă o femeie
contopită cu cântecul mării
val după val, se pierd în larg, în zbor ireal
tu unde eşti femeie
floare de lotus închis
să te dezbrac de gânduri, de taine, de păcate
să dau de pământ cu toate
nu-mi pasă...
am atins într-o noapte gândul cu buzele
sărutând timpul strecurat între noi
cuvântul tău era o mângâiere lină
tu unde eşti, eu azi nu sunt decât un gând
o mare ne desparte
mi-e dor să plecăm, să fugim spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a fi

E un fel de a fi între albii pereţi
Într-o zi ce îmi lasă miros de scaieţi
Şi-n oraşul ce plânge încă-n griul murdar
Vechituri se adună într-un ieftin bazar.

E un fel de a fi între noapte şi zi
Într-un târg împietrit în icoanele vii
Cu goblenuri ce-atârnă în săracă trăire
Ceainării ce vorbesc de o mare iubire.

E un fel de a fi între vis şi real
Cu prinţese ce mor după ultimul bal
Cu dulceaţă de nuci în cămări îmbâcsite
Şi cu filme de ieri într-un azi retrăite.

E un fel de a fi între viaţă şi moarte-
Tu departe de-aici, eu citind dintr-o carte
Îndrăznind să gândesc o secundă la tine
E un fel de a fi ce nu ţine de mine.

poezie de Florina Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete de tine

Te-am regăsit într-un mod ciudat...
Chipul tău neuitat în lumină.
Dincolo de gând, într-un vis repetat,
Tăceri s-au trezit din iubirea-mi străină.

Te-am căutat mereu pe drumul de ieri,
Repetam aceleaşi cuvinte de dor,
Te visam ca pe-o nălucire din negrele seri
Tărâmul iubirii mi-era-n orice por.

Şi totuşi te caut şi azi uneori,
Se conturează iubirea în palmele mele,
Te caut ca pe o cană plină cu apă, în zori...
De unde mi s-a adunat atâta sete?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-l înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei de la-nceput.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

Între mare şi cer e atâta mister
Şi o taină de viaţă bizară
Hai, iubito, sub ploi, într-un zbor efemer
Să te cânt într-un vals prima oară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

tristeţea circulă ca o boală
prin ziua cenuşie şi rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu eşti într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agaţă de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra şi-o înghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

trecem
conturând gânduri pe aripile timpului
apoi vom poposi
păsări călătoare, într-un cuib
rânduit între faldurile cerului
uneori aşteptăm drumul să schimbe timpul
opriri provizorii
privind încrucişarea cuvintelor
casa mea
e firesc aproape de cer
închid un gând între aripi de înger
e o linişte oarbă
în pulsul necontrolat al materiei
la sfârşit poposim
în strâmtorile universului
cu sufletul sfâşiat de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara iese la vânătoare

Cioara
S-a hotărât să experimenteze cuvinte.

Pentru asta a imaginat o duzină de cuvinte drăguţe –
Cu ochi limpezi, sonore, bine exersate,
Cu dinţi puternici.
Nimeni n-ar fi putut găsi unele mai potrivite.

Ea le-a semnalat un iepure de câmp, iar cuvintele au ţâşnit ca din puşcă,
Răsunătoare.
Cioara era Cioară, fără îndoială, dar ce este un iepure?

El s-a metamorfozat într-un buncăr de beton.
Cuvintele se roteau gălăgioase în jurul lui, protestând.

Cioara a transformat cuvintele în proiectile, bombardând buncărul.
Bucăţi de beton zburau prin aer – un stol de grauri.

Cioara a schimbat cuvintele în arme de vânătoare şi a ucis graurii.
Graurii, în cădere, au devenit nori întunecaţi.

Cioara a transformat cuvintele într-un rezervor, colectând apa.
Apa s-a prefăcut într-un cutremur de pământ, înghiţând rezervorul.

Cutremurul s-a transformat într-un iepure care a tulit-o peste creasta dealului,
După ce în prealabil mâncase cuvintele ciorii.

Cioara s-a holbat după iepurele care se îndepărta
Mută de admiraţie.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământul iubirii

îngerii nu plâng niciodată, iubito
păşind pe rug
ei doar surâd
surâsul învierii într-un gând
stau pe un ţărm
aştept, aştept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
am adunat în suflet
vise mii, de tainic dor
ador parfumul unui trup din alte galaxii
e trupul tău în altarul iubirii
aş vrea să îţi pun cunună
din flori culese ieri în paradis
de noi, doi nebuni îndrăgostiţi
tresar în buze frământate de amor
de muşcătura unei mici sălbăticiuni
pierdută, rătăcită în iubire
cum m-am pierdut şi eu acum în tine
parfumul tău mă cheamă iar şi iar
ca într-un carusel ameţitor
mă ceartă, mă îmbie
să vin mereu la tine
arunc de pereţi cu despărţirea
nu e a mea
a mea eşti tu, femeia primului meu dor
dorinţa noastră e iubire
la fiecare ceas, te chem
sărut prelung buzele fine
un joc duios, nebun
a două suflete înveşmântate în iubire
m-ai întrebat odată
de ce doare iubirea
iubirea e balsam, nu e durere
nu este chin, e vis divin
a trupurilor ce ard, se frâng, într-un suspin sublim
cu dorinţe rătăcite în nebuloase mângâieri
mă leg pe veci de tine
cu un sărut
mi-e dor să fiu cu tine
tu, înger în lumină
surâsul e primul pas spre fericire
al doilea pas
îl vom face în doi
într-un tangou ameţitor
ce va urma
voi scrie iubito, într-o zi, pe trpul tău
cu pana înmuiată în amor
povestea unui bard ce a iubit odată, o fată minunată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aidoma scribului

Poíesis-ul duhului sfânt –
din cartea cunoaşterii
celor ce sunt pe pământ,
prin rostiri genuine a fost statornicit în cuvânt.

Rugă, şoaptă, verset, blestem,
totul în tot cu parfum de poem,
amintind lumii trecutul –
în sunetul vieţii boem.

Aidoma s c r i b u l u i,
ascultând chemările timpului,
totul îmi pare un miraj al cuvântului scris –
autopoíesis între veghe şi vis.

Un spaţiu al memoriei
deopotrivă oniric- sanguin-al istoriei –
locuind cuvântul mirabil nenumărabil:
poíesis-ul duhului întrupat lumină şi har;
rămas spectator la comedia umană,
transfigurându-se noimă
celor fără de moarte în avatar –
cum într-o renaştere eternă
sufletul vieţilor noastre de chihlimbar.

Aidoma scribului
-cronică vie a timpului său,
sub poleiala de metafore,
într-un ignobil sfârşit
te-aşteaptă faptele tale.
Cu toate. Saltul în normalitate,
oricât de greu ţi-e să-l urmezi
într-un pelerinaj inedit,
înseamnă să te lepezi
cu demnitate de amintiri şi păcate,
fiecare pată de lumină şi fiecare umbră având
ecoul ei în eternitate.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marginea ploii

locuiesc
pe marginea ploii
într-un cub de priviri
cu paşi peste ape
cu ochi şi idei
în zbor şi-n surâs
palmă
între mine şi drum

picură
floarea şi umbra
mersul şi zborul
peste degetele tale
într-un unghi de priviri
însetat de
florile
ochilor tăi
zbor peste ape
şi picuri rotunzi pe degetele timpului în umbra
dintre un strigăt şi un cuvânt închis într-un cerc
de paşi
din miezul Ogrădesei

aici
plouă cu zâmbetul tău îmbrăcat în picuri de rouă
dintre o secundă
şi o altă umbră

rămâi
pe degetul tău drept
rămâi la ce ai învăţat
căci fericirea e doar Cuvântul cel veşnic
Hristos-iubirea
22-04-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica (februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de reper

Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunţesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.

Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.

Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocroteşte taine de ea ştiute,
rămân o rotire la nesfârşit,
căutând un punct de reper.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimateria ta

Antimateria materiei mele
Era golul unde era locul
Antimateriei tale.
În sărut de antimaterializare
A timpului duşman antimaterial
Oricărei iubiri concurente cu parfum loial,
Spre infinitul amaterial.
Unde gelos bate pe masa tăceri
Vâzând cum se deschide Universul
În fanta iubirii adevărate cu sărutul!
Ce într-un fuior de trupuri
Ne contopeşte etern
Atingând infinitul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scheletice umbre

Umbre urbane coboară-n subsol
Într-un absurd decor,
Pe-un piedestal gol,
Totul într-un agresiv sonor.
Şi lacrimi curg din cerul pal,
Iar zarea, plină de siluiete agasante
Ce-şi cer dreptul la un ultim act regretabil
Aruncându-se-n păcate...
Şi totuşi, scheletice umbre trec
Prin bătaia injecţiilor dureroase
Şi nu se mai feresc,
De complita moarte, ce uşor soseşte....
Şi prin ceaţa nocturnă,
Mă înec în aldehidă formică
Şi plec ne-lăsând urmă,
Într-o manieră unică...

poezie de Mihaela Eva (15 august 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer,
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele frunze-n vânt,
vor căuta cuvintele tale
spulberate cu avânt
precum confetele de mici alice zburătoare
în zi de sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară, spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pierduţi

Voi rămâne aici,
cu rădăcinile înfipte
în pământul parfumat
de osemintele dorinţelor albite,
cu braţele înălţate spre cer
precum ramurile copacului clucer,
căutând paşii mei pierduţi
în orizontul norilor balamuţi.
Gândurile mele, frunze în vânt,
vor găsi cuvintele tale spulberate cu avânt
precum confetele ca mici alice zburătoare
în mare sărbătoare...
Odihneşte-ţi aripile obosite,
de prea multe furtuni sprijinite...
Voi legăna visele tale
în poala-mi încălzită de patosul iubirii orientale
şi când vei fi pregătit,
într-un nou zbor vei ţâşni negreşit,
lăsându-mă uşoară spre răsărit privind,
cu o pană între degete, surâzând,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!