Pasiune

Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide şi închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Peşti galbeni, albaştri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viaţa arde un dram de înţelepciune,
Mireasma vieţii lui.
Întinde braţele,
Şi profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leşinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpăneşte trupul,
Sângele, seva;
Creanga susţine pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Şi copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâşiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-şi întoarce pânzele,
Vis stins în spaţiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbuşeşte ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roşii fără aripi.

poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşti peste peşti

Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undiţe
cu undiţe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Pluta în cer se înfige.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea lumii...

La marginea mării, la marginea lumii
La marginea viselor mele
Se scălda femeia în razele lunii
Împroaşcă zburdalnic cu liniştea spumei
Poemele mele rebele

La marginea lumii, la marginea mării
La marginea tainelor mele
Cu raze de luna în liniştea serii
Cu spuma poemelor mele rebele
Se spală femeia de rele...

La marginea stării, la marginea humei
La marginea zilelor mele
Şopti-voi mereu diferitele nume
Spălate de rele cu razele spumei
Cu şoaptele mele rebele...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Bezna groasă, fără fund
Ce stăpâneşte-ntreg abisul
Se întinde, se răsfrânge
Înghiţind întreg pământul.

Mă cuprinde, şi mă umple,
Această adâncă gaură neagră,
Simt în jur fiori de gheaţă
Îi simt pe piele cum dansează.

Şi dansez şi eu cu ei
Dansez pe norii de zăpadă,
Visez realist, privind la stele
Trăgând cu praştia după ele.

Şi mă scufund,
Încet încet mă duc la fund,
Mă trezesc din somnul dulce
Scăldat de razele de soare.

poezie de Edmond Ioan Siladie (1 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vede prada când vânează

Respiră sângele fântânii,
Mănâncă lacrima fisuri
Un inorog cu aripi roase
De nimfe astăzi veninoase,
O cupă - pântece de mamă
Un urlet, frică fără teamă.
Iar vârcolacii-n jurul lunii
Ascultă sunetul iubirii.

Un farmec, briza şi mireasma
Te prinde şi te-nceţoşează,
Cu un miros arid de carne vie
Eşti ameţit de-o păpădie.
Prinţesa dramei, fiica urii
Te manevrează cu puterea lunii,
Iar tu o marionetă fără minte
Nu şti să legi două cuvinte.
Azi eşti vânat la vânătoare
E teritoriul ei, iar tu decor în căutare.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga inimii

Când alte universuri mă cheamă sau le chem,
De-o nostalgie cruntă adânc oftez şi gem,

Căci ştiu atât de bine că din acelaşi lut
Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,

Că din aceeaşi piatră cândva au scăpărat
Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,

Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot
Să ţin pe creanga asta şi universul tot...

Îl port pe creanga asta întinsă uşurel,
Cum port lumina lunii în piatra de inel,

Şi pare universul imens şi uimitor,
Adeseori ca bucla iubitei de uşor,

Şi-l simt pân'la durere şi imn, adese, când
Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrămând.

poezie celebră de Eusebiu Camilar (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina nopţii

venise de la bal plutind pe-o amintire
regina nopţii
dintre mii de stele
mă căuta sperând într-o iubire
oferindu-mi zestrea ei
floarea ei cu cinci petale
furată din soare
lumina de sidef a lunii
şipotul apei către matcă
satinul unei mângâieri
gustul divin de piersici coapte
mireasma serii unicat
era
în grădina mea
fascinat
profund mişcat
am simţit pulsând ceva
tangoul verii ei cânta
nostalgic în inima mea

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

ce doare s-a instalat peste tot
frumoasă şi rapace
inima mea o mai caută, foaie
cu foaie în ochii tăi verzi
voi fi un strigăt într-o dimineaţă
liniştită după o noapte insomniacă
prăjită inutil la razele dezaxate
aruncate de un astru astăzi stins
privesc pacea ce aruncă
stele verzi în ochii mei albaştri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

ascultă somnul de sare cum scânteiază somnambulic
în sâmburele închis al serii
deschide sângele înstănit cu sfidarea sărutului
unui suflet uns în sidef

apropiindu-mă de visul stins al iasomiei
nisipul din lumină
ucide umbra de piatră din gândul apei,
iar timpul tresare ca un izvor susurând
topind munţii abrupţi de sare
dintre pleoapele evei

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unei jumătăţi de înger

În acea zi pe o plaja în Bora Bora
căutam, dezgolită de mine însămi, o jumătate de înger
pe care o pierdusem în amurgul unei lacrimi
pe una din autostrăzile timpului selenar...

Apoi a răsărit o stea pe cerul iernii,
prin întuneric alearga un cabriolet galben,
o pisica neagră şi cetăţeanul turmentat...
boom-boom, paf, accident!
femeia era pierdută în tăcerea unei poveşti,
bărbatul striga -
mai trăieşti, mai visezi, te-ai trezit?

Azi e zenitul unui fulg de nea
şi e vineri treişpe, ora 13:13,
dragul meu, drag, eu plec...
scrisoarea de la mine e pe frigider
sub magnetul meu roz, citeşte-o!

Off, dragul meu, mi-am pus în valiza cu vieţi -
cele zece clipe, clavecinul vocii tale,
aroma vântului şi-a metaforei
care-mi vor ţine de cald în anotimpurile geroase din mine,
iar pe tine te dăruiesc dragul meu, drag...
mării, fado-ului şi poeziei
care-ţi vor mângaia sarea din degetele cu amurguri...
îmbracă-ţi cămaşa albă a iubirii şi din când în când, te rog,
şterge praful iluziei de pe fereastra lunii
cu aripi oranj de vers şi fii pribeagul genial al lumii...
adio, îngere!

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roşii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aş vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

Tu, slujitor al slovei,
fiecare literă îmbraci
în lacrimi amare
sau sclipiri de aştri,
transformi versetele
în respiraţii de borangic
şi colorezi frazele
din sceptrul metalogic,
cu esenţe de bujori
albi, roşii sau corai,
eclozaţi în idele de mai.
Permuţi cuvintele
cum viermii de mătase
se schimbă-n fluturi
cu aripi decorate,
ce vor zbura cu gândurile
pierdute pe buzele lunii,
în nopţile fermecate
de cântul stelelor gingaşe
şi...
printre reflexiile de argint
din dansul soarelui,
semeţ ca un corint
pe spuma mării,
ce joacă-n fericire ca un lebădar,
urmărindu-se-n zadar,
sub un cer curat,
sincer şi imens, brav apologet,
mori pentru fiecare clipa ce pleacă
şi renaşti cu fiecare răsărit de soare
ca inima unui poet.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăria zidului

imediat după naştere am rânjit
mamele mele se întorceau în sângele meu să roşească
la umbra bărbatului
mi-am ascuns în chitară
o mână
în umbra unui cerşetor mi-am ascuns ochiul
cu mâna întinsă
în tălpile lunii mi-am împuşcat pieptul
în frunţile stejarilor am pipăit sânii
păsărilor
Imediat după naştere
când
de murit mă gândeam la naştere
ca la un mormânt
numai bun de trăit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

15

frigul mă împleteşte în negrul obscen al nopţii
cu ochii închişi şi buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viaţa
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieţii
ochii tăi mă aşază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearşaful mototolit de existenţa
unei mata hari
cu braţele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbeşte
cu un ac
îi storci vederile netrimise din oraşele străine
îi smulgi geană cu geană frica
întorci spatele lumii
ca şi cum viaţa ar fi doar un great gatsby

şi-atât

urci pe lama unui cuţit
everestul veşniciei
prin frigul ce curge pe dealuri şi văi
prin oraşe cu gări pustii
prin perne de ceaţă
prin păsări
prin ochiul alb nins blestemat orb

doar să mai stăm înghesuiţi în calota asta de gheaţă
şi să privim cum înfloresc macii în Vamă
doar

Jurnal

sânge tânăr prin cutia cu scrisori
un bujor
îşi plânge petalele peste amintiri

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strategi

Copacii
s-au trezit sub păsări tăcute.
Este strategia pădurii,
diluată în genele timpului.
Nici un potop nu este veşnic;
unele flori ştiu să plutească
mai mult de patruzeci de zile în frică.
Nici un foc nu egalează lumina unei seminţe;
Există rădăcini legate de imposibil.
După ultimul suspin, gura,
crisalida emancipată,
deschide cuvântul ei cel mai bun
şi în vânt se întoarce pentru totdeauna.
Nimeni nu poate nimic fără poezie sau pădure;
corpul este doar o alegorie a lui Dumnezeu.
Precum copacii,
planând cu cel mai albastru dintre instincte
sufletele
se trezesc sub poeţi tăcuţi.

poezie de Miguel Cortes Gutierrez din Din poezia Americii Latine (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!