Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

în jos e-argint, deasupra în topire
şi toamnă, Doamne, cât păcat s-ajungă;
se coace vinul în beţie lungă,
intrând în patimi, negăsind ieşire.

rotundul clipei rostogol străpungă
în truda rugăciunii, fum subţire,
în pisc de oameni, sânge-n toropire,
să plouă imn pe-altar de taină ciungă.

în verde vine grea vinovăţie
de reci şi de tăcere vâlvătăi,
un foc ce pârjoleşte văzul ţie.

că şi acum femeie-s ochii tăi
privi prin ei hârtiei bogăţie
să scriu naturii vreme-n vâlvătăi.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Urania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă

visările la Punte ne-or fi faptă
când demiurg misterul s-a deschide
precum o floare-n văzuri trist lichide,
o lacrimă acolo veci aşteaptă...

când vieţii veşted adevăr divide
murire-n dimineaţa clipei coaptă
pe zboruri de iubire stinse-n şoaptă
ţi-atârnă-n chip luminile livide.

iar din ograda Domnului culese
corolele de leneşi trandafiri
ne vor purcede-n liniştile-alese.

când noaptea este-n pace s-o respiri
iar demonul din Rai e pe-nţelese
suim căzând genunii din sortiri

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uraniu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul negru

veghind în negru visul ni se-arată
precum o gură duhul să ne-nghită,
prin bezne trece jalea ta grăbită
să-mi vândă dor şi-n clipe frica toată

infernul suie-n piscuri de ispită,
privirea minţii lacrima-şi înoată
şi-n ape când lucirea-ţi e vărsată
la fel şi umbra ta e-n plai răpită

întemniţaţi de braţe nevăzute
amorul curge-n lene de palavre
sub liniştea ce aprig se ascute

când îngerii în lese-s simple javre
şi noaptea vine-n taine pe tăcute
în rost de cripte întocmim cadavre

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cerul ca spinarea de lacherde

Sub cerul ca spinarea de lacherde
Lumina e puţină, nefirească
Şi ploi ne sting o flăcăruie-n iască
Abia aprinsă-n duh, să ne dezmierde.

În piepturi tristul prinde să se nască
Şi rece-arzând e-n plaiuri rostul verde
De frig şi frică visul ni se pierde
Drept oameni diavoli să ne recunoască.

Dar cu dreptate este vremea asta,
E toamnă, dragă, hai nimicuri zi-mi
Şi-alină-te că-n tine-mi doare coasta.

E înc-amor, iertat de profunzimi
Şi-n sânge ne încăierăm şi basta!
Pe-adânc ori nalt tu rana clipei şti-mi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoarea

mâncam reciproc pâinea trupurilor noastre
lacrima venise la pachet, era promoţie la tristeţe
în lanţul de magazine din cuşca Pământului,
acolo se vinde robie
lanţul social însă ne întemniţează animalitatea
sub coajă mai erau vreo doi îngeri, demoni pe-atâta

nu-ţi pot vorbi despre iubire, ţi-aş nega misterul
fustelor tale amărui
şi veştejirea frunzei întru Domnul

dragostea mi-e o luptă cu bulgări de-omăt de hârtie
în dimineaţa morţii
să las vie bezna ce-mi străpunge-n cuvânt,
amorul tău a urca în lumină

fără tine, femeie de niciodată,
carnea mi-e o cale ciudată,
exişti doar în sensul zborului,
respirând carnalitatea ta aeriformă
zău, Zburătoareo,
îmi strici odihna sângelui

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hefaistos
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă
Sperând că trag de vise spre geana dimineţii,
Am înghiţit durerea şi ziua asta nouă
Îmi pare o greşeală pe fruntea tinereţii.

Mi-am asumat un cântec, un lan şi o pădure
Cum fac nebunii lumii în fiecare iarnă
Crezând că totu-i bine şi pot de-acum să-ndure
Nemernicia clipei când vântul o răstoarnă.

M-am întrecut pe mine răbdând o foame crudă
Şi nu-i poem în care să nu vă dau de veste
Cum taie disperarea cu lama ei cea udă
Şi-n carnea neputinţei croieşte o poveste.

M-am deşirat ca ghemul pe buze de morminte
Şi plânsul mi-a fost leagăn când mi-au plecat părinţii,
Mi-am spus că viaţa-i oarbă şi proastă şi mă minte
Şi-am tras cu disperare de amintiri când sfinţii

Le aşezau pe umeri măsura de lumină,
Şi-ngenuncherea clipei avea să mă doboare,
Iar viul tot pălise, de-acuma în grădină
Doar gânduri răvăşite mai învăţau să zboare.

M-am repezit la moarte cu pumnii strânşi, dar gata
De lupta cea mai dură înlănţuindu-mi firea,
Voiam să-i sfâşii pofta, să-i umflu beregata,
Sperând că voi rămâne la braţ cu nemurirea.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă

M-am repezit la viaţă cu mâinile-amândouă
Sperând că trag de vise spre geana dimineţii,
Am înghiţit durerea şi ziua asta nouă
Îmi pare o greşeală pe fruntea tinereţii.

Mi-am asumat un cântec, un lan şi o pădure
Cum fac nebunii lumii în fiecare iarnă
Crezând că totu-i bine şi pot de-acum să-ndure
Nemernicia clipei când vântul o răstoarnă.

M-am întrecut pe mine răbdând o foame crudă
Şi nu-i poem în care să nu vă dau de veste
Cum taie disperarea cu lama ei cea udă
Şi-n carnea neputinţei croieşte o poveste.

M-am deşirat ca ghemul pe buze de morminte
Şi plânsul mi-a fost leagăn când mi-au plecat părinţii,
Mi-am spus că viaţa-i oarbă şi proastă şi mă minte
Şi-am tras cu disperare de amintiri când sfinţii

Le aşezau pe umeri măsura de lumină,
Şi-ngenuncherea clipei avea să mă doboare,
Iar viul tot pălise, de-acuma în grădină
Doar gânduri răvăşite mai învăţau să zboare.

M-am repezit la moarte cu pumnii strânşi, dar gata
De lupta cea mai dură înlănţuindu-mi firea,
Voiam să-i sfâşii pofta, să-i umflu beregata,
Sperând că voi rămâne la braţ cu nemurirea.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspersiune de noapte

Şi cum trece vremea păşind prin odaie
răscolind şi noaptea afară cu ploaie,
îi aud tăcerea călcând grandioasă,
pe vise cu setea lumii nemiloasă.

Şi cum trece vremea apăsând pe gânduri
cu toată durerea strânsă în străfunduri
şi îşi lasă starea preoţească-n aer
pătrunzând şi scama dusă către foaier

Şi cum trece vremea, fadă, singulară
şi-n urmă povestea dulce şi amară,
dintr-o primăvară oarbă şi sprinţară
şi nemaivăzută
de lumini de ceară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu ori treaz

pe vani pereţi plâng sfinţi în ilustraţii
şi-n sacre lacrimi desenez blesteme...
când de-al ei cântec pasărea se teme
voi, oameni, o enigmă clipei daţi-i

că e cenuşa stinsă-n anateme
renaşterii nu-i zbor în respiraţii
carnală existenţă-n strâmte spaţii
şi timp doar până liniştea să cheme

am frânt din mine să îmi fii femeie
ca să-mi rămâi amor şi după veac
sub ochi tămăduindu-mi moartea, cheie
a descuia pe îngerul sărac
ce am lăsat să-mi umble prin idee,
dar viu ori treaz mi-e stihul tot un drac...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet lânced

Zidind lăuntric tainei monumente
eternitatea ta aprinde-o-n tindă
pe zbor de umbre-n mine nemurindă
şi ruginind a sânge-n plăgi clemente.

Că nălucirii laţul să-mi întindă
îmi sunt a tale toate argumente;
Zoriri fiinţei tale-n predici lente
pe când privesc icoana din oglindă.

Ţi-e noaptea fără gândului poruncă
şi-o dragoste sub vis ţi-am pitulat
când ghiocel în insomnii m-aruncă.

Nu sunt de os pe-altar, ci întâmplat,
albind sub raţiune de speluncă...
Dormirii tale pace i-am strigat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Morminte plouă,-n slavă-s ţintirime
şi preoţi mici de apă-n trist, pe nară
tot zic un cântec de tăcere rară
stricat în pietre-n prăvăliri sub rime.

Seninului poeme însetară,
albastru-i stins şi ud şi sfânt, lăţime
şi-adânc în a enigmelor mulţime,
stelare-s stihuri fără călimară.

Pe gând metalică fantomă cade
luând în zboruri formă de eres,
da-i doar sămânţa fără rost de roade...

Iubiri erau, tot fără înţeles
cu fir lichid, subţire, să înnoade
lipsită-n vremuri fericire-n ghes...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Hercules
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miez de clipe albastre

iar pielea ta îţi este albă haină
lumini acolo săvârşesc vecia
te mai umbresc, fălindu-mi nimicia
dar fără-a coborî în cer de taină.

cu şoaptă-mi umplu vistiernicia
şi-n sânge-mi torn tristeţi de vin din traină
golit, să-mi plâng pocalul în buzaină,
la pieptul tău să-mi fac ucenicia.

lumirea ta e-n toate astăzi lesne
prin aerul tăcerii a zbura
când preoţii se roagă prin pricesne.

o pace de argint se-nvolbura,
sub bici de nalte doruri zace-n plesne
şi miez de-albastre clipe ne fura.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Blue
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul acela

în locul acela
ţigara îmi stătea de vorbă cu sărutul
ce mai faci? îi zicea din fumul de pe carnea ta,
eternitatea unei clipe-n zidiri de lene,
ceaţa de pe fruntea omului
şi puţin din ochii lui Dumnezeu

tu eşti un joint de femeie,
Amor îmi injectează lacrima
din drogul de trist
izgonit de pe cruce

exist într-un stih gunoier,
inserţia fiindului
în poezia de ploaie cu piatră Sisif

ţigara mi-a ajuns la filtru
prăjindu-ţi sărutul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!