În toamna vieții
În toamna vieții sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul și femeia,
Și cuțitul ce taie cu nerv orhideea.
Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist și mereu călator
La lăsarea serii neștiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.
Povești apuse de viață sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, și cuțitul e-n mine!
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.