Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fleacuri autumnale

e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici şi rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuţitul trist în carnea clipei taie

din ţel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
şi zboruri cresc şi-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naşte decupare

recad în vinul fiert şi nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget

te vând pe obeţie-n noaptea minţii
când demoni sunt şi oamenii şi sfinţii

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar nu găseam cuvântul

(vorbe goale)

ţi-am învăţat liniştea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puţin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucăţele
suind în cocoaşa întrebării

îmi creştea uimire în destinaţii de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseţii tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape

erai o noţiune despre tristeţe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec şi mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte

nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri

în rest, aceeaşi lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-şi untura în oameni

asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

(eventualitatea atelierului)

Clipa e o femeie de stradă şi Timpul e peşte,
Eternitate cuprinde neclintirea de seamăn...

unii or zice că ţin doar truisme în perna albă de insomnii
şi-n hârtie duc baliverne feţilor ce-n mâine
or lăcrima poate-n vorbele mele privirea

Clipa e o curvă plătită uneori în aurul de lumină,
din ea se nasc fiori de grădină, a floare
din flori emoţii cât îi ajunge pleoapei să se aşeze pe văz
ridicându-se iute să şoptească ochiul spre zare

tu ştii toate acestea, cititorule din sevrajul de sânge de Clipă,
erotic drog al veşniciei în spaţii umane,
da' zic şi eu, să-ţi aduc aminte:
în vremea în loc Amor e-n sicrie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cronos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om fără urmă

mi-am cauterizat umbra
sunt un om fără urmă
ţâţa ta alăptează orizonturi,
fugeam într-a patra dimensiune
cu piatra rugăciunii la gât

în rest ploua biciul vremii peste oameni
într-un timp murdar de secunde zugrăvind
în peretele din ost pe Dumnezeu,
era şi el, săracul, în fărădelegea ce însuşi o suise în Măr,
fecioarele se ţineau de poalele Lui
în falusul sacru să-şi piardă avuţia de virginitate

ştiu, rostesc perne de ascunziş din cuget a capetelor,
visul se umflă în pene de lebăđă,
pasărea nu a cântat încă deşi
nefiinţa se bate în piept cu pumnul
de ţărână, deasupra coşciugului

aşadar nu mă locui
sunt în noaptea cugetului tău coşmarul în viciu de infern
copt în vatra ce-n iarna sinelui scriu păreri,
bisturiul tăcerii taie lumini
le face bucăţele, merinde către nemaifost
eu însă nu pot umple ciutura aceasta
la fântâna cu zeamă de Hristos

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Shadow
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea (poem în fragmente)

în templul de pe acoperişul adevărului
poeţii sunt preoţi ai Mirării,
zeiţa aceea care le toarnă în gura peniţei
rostirea văzului de eternitate
şi zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriţi de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacţie-i clipa
ce se va naşte

&

la fântâna cu lebede poetul mărturiseşte cântec
ori sincera cenuşă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture şi pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţă

Pisicuţă, pisicuş,
Ochi rotunzi pe boţ de pluş,
M-ai trezit din vis azi noapte
Să te-mbrac şi să-ţi dau lapte,
Să-ţi pun roz lesa de fundă,
Să te plimb cât noaptea lungă...
Mâine ziua s-o dormi toată,
Iar eu, noaptea... altădată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind pe fugă

Pe fugă-i viaţa, mâine tace-n racle...
Te-aşteaptă Domn cu pâine şi cu sare
În prag eternităţii necesare
S-aprindă-n bezne dimineţii facle.

În tine clipa de păcat tresare,
Nimicnicii în sângele tău zac; le
Descuie spre zadar de Măr şperacle,
Tu suie-n rugă Omul, spre iertare.

La Dumnezeu la uşă stă Minciuna
Să intre, buzna, de lumină făr'...
Divinul însă o-amăgeşte-ntruna.

Tu, despletită de eres la păr,
De-ţi cântă lebăda a nuntă,-i struna
Ce-ţi zice Sus tăceri de Adevăr...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi desuete către sine

când îngeri îţi apasă pe-ai mănăstirii umeri
şi Ana ta zidită-i în moara-n hram de pâine
te ceartă cu uitarea dar mergi pe drum de mâine
iar stihurile-n lege judeţului să numeri...
cuprins de vocea muzei peniţei, ca de febră
în pajiştea hârtiei, cea albă, să aduci
nu dragostea-n notoriu, în zarva-n minţi celebră
ce se încheagă lesne-n murire pe sub cruci...
îţi vreau în freamăt teiul, ca-n de demult să sui
pe cerul de lumină izvoarelor corăbii
să-ţi fie, rece, spusa nezisă nimănui
şi-n teaca ta de vorbe să-ţi intre pacea-n săbii...
în rest, în rost de friguri canicula să-ţi clatini
şi să-nsumezi cu noul ce ţi-e deprins din datini

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce nu e spus

Singurătate, luminează-mi zorii
să-mi intre întunericul în teacă
şi-n dimineaţa vorbelor te-apleacă
din clipa ud a nopţilor istorii...
pe şoaptă ţin sărutul tău oleacă,
muţenii unor vremuri iluzorii
şi trec la Dumnezeu prin moarte-actorii
ca printr-o uşă-n teatrul tainei joacă...
să înţeleg o lege-n umbre-adânc
tăcere cer în alfabet de vămi,
averi de pace din enigmă dă-mi
şi setea de pe buze să-ţi mănânc...
ebrietate-n trist de unul însă
căci tu eşti nefiind, femeie plânsă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Ciclonul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem al cărnii cu viciu a nefi

Fiind, de cazi în umbre-a morţii viciu
Grăind un întuneric plumb a noapte
Ţi-s rănile din gând în chinuri coapte
Şi-n sânge ai de patimi edificiu.

Cu mine te-nvelesc şi bându-ţi şoapte
În tine intru prin sărut, indiciu
De cuget ce mi-l ţin pe drum de-ospiciu
În orizont stricat, în zări inapte.

Acolo-n plaga clipelor de piatră
Cu ochi din frunte-n răcnet te-am văzut,
Exişti a nefiinţă idolatră.

Din brâu a toamnă frunza ne-a căzut
Şi-n iarna de hârtie stih e-n vatră...
Amor, poem al cărnii, imn de lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martor ocular în zori de zi mâine

adoarme-n racle moartea uriaşă

s-a luminat şi-i ceas născând de rază

iar clipa tace şi-n etern veghează

că vine dimineaţa-n veci nuntaşă

pe drum pustiu trec oameni către Oază

rămân acolo suflete ce-nfaşă

pe Domn în adevărului cămaşă

că pe Pământ minciuna fiinţează

&

pe frunze-n brâu ne e pătat de rouă,
ci sângele ne e canicular
şi lacrimi de dorinţă-n şoapte plouă.
sicriul se trezeşte, singular
să frângă inimile amândouă...

mărturiseşti cerneala-mi ocular

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Uraganul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte către zi

mi-e cerul greu de stele făr' de vină
în noaptea ce cu lene mă străbate
din calea ta şi umbra se abate
de-i îmbrăcată-n vremuri de hermină.

la uşa raiului o rugă bate,
o lacrimă-n priviri e-n rădăcină
vin păsări, înţelesuri de rugină
de ou cu miez în şoaptă întrebate.

şi-n plin de-a ta făptură, zări ce-mi frânge
apropii des distanţe-n vămi de karme
iubirea ta în braţe îmi adoarme
sub piele-ţi beau albastrul tot din sânge.

pe nimfe de lumină-ncalec iute
în soarta lină-a dragostei ştiute.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!