Viu ori treaz
pe vani pereți plâng sfinți în ilustrații
și-n sacre lacrimi desenez blesteme...
când de-al ei cântec pasărea se teme
voi, oameni, o enigmă clipei dați-i
că e cenușa stinsă-n anateme
renașterii nu-i zbor în respirații
carnală existență-n strâmte spații
și timp doar până liniștea să cheme
am frânt din mine să îmi fii femeie
ca să-mi rămâi amor și după veac
sub ochi tămăduindu-mi moartea, cheie
a descuia pe îngerul sărac
ce am lăsat să-mi umble prin idee,
dar viu ori treaz mi-e stihul tot un drac...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O lacrimă
Mă scol dimineața și strig
Și plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Și lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Și plâng până nu știu nici eu
De poate odată să-mi treacă.
Cu lacrima-n suflet Ți-ascult
Cuvântul și plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Și inima asta cuminte.
Și plâng când mă culc și mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Și-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul nenumit
Mă-mbată iar zăpezi interioare,
Tu nu mă cauți unde-i să răcnească
Tiptilă flacără din clipa iască
Și stihu-mi cere Domnului popoare.
Hârtia-i albă, răni să-mi locuiască
Și iar mă reazemă ulterioare
A ieri de patimi leneșe urcioare,
Beții de fum spre liniștea cerească.
Divine, existența-i umbră-n stele,
Nu mă numi drept văduv de-al tău Duh
Când tainele aleargă prin văzduh,
Travalii de nălucă-n toate cele.
Mai duc poveri de lacrimi, raiuri triste
Când iaduri vin iubirea să-mi asiste...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Polonezul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minor
(alb)
neființă, biserică a ilucidității,
suicidală enigmă a gândului
existând ori treaz
ca să mi te asemăn ție
am frânt secunda din ceasornicul cu melci,
flăcările erau de zarvă
când apa ne plia-n pleoape
a sete de nici fără unu,
pășind în lene pe bulevardul timpului
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec pâinea amară
sub tălpi venal ni-i tremurând asfaltul,
e existența viciu, umbre-ntoarne...
e gândul nostru înhămat la carne
și-n vis nu suie, cugetând cu altul.
pe clipă veșnicia să răstoarne
de oameni stih căzând în tot înaltul
în mănăstiri de sânge cântă psaltul
mirării din amor și-n cer lucarne.
îți beau seninul, limpede femeie...
a fi, nu ești, totuna te exult
mormântului lăuntric, plumb ce-ncleie.
o poftă țin sub frunză și ascult
la noaptea care-albită-i sub idee...
e încă-n neființă drumul mult
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Rain
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin cenușa amurgului
Tu vezi cum se-ascunde-n cenușă amurgul?
De parcă toți norii porniți sunt să-l stingă
Și-n liniștea mare din cer, demiurgul
Dă semnul cel tainic, zăpada să-l ningă!
Stau lucruri în cale sau poate-s doar anii...
Mi-e dor de o vară pe umăr să-mi doarmă,
Iar valul să poarte spre țărmuri litanii
Când zarea se-nchide albastră și calmă.
Din mâinile noastre se scurge nisipul
Și-o pulbere fină pe noi se prelinge...
Ca orbul îți caut prin negură chipul,
Dar pasărea nopții cu pliscul m-atinge.
Mai stai lângă mine, e iarna prea cruntă:
Nu vezi cum albite de geruri cad clipe?
Cu viața, cu moartea să facem iar nuntă
Și trece-mă pragul când corbi or să țipe.
poezie de Steluța Crăciun
Adăugat de Steluța Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie de zăpadă
spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între ghețuri și-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă
acuma când vine o altă stihie
te caut în mine și în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată și pe veșnicie
tu vii înspre mine, ai coapsele albe
și ninge a tine din florile dalbe
și cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie
mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreștine
și-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate
bate un crivăț a viață și-a moarte
și ninge cu margini de eternitate
și ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pseudo flămând pe corabia serii
Îți povestește-n sânge clipa viul
Și-n vârf cu azi e-al vieții tale scondru
Iar gândul tău spre mâine, ipohondru
Din vise-n piept îți strică poeziul.
În rugăciune-s îngeri, tot norodu',
Iar Tatăl Om își recunoaște-n Fiul
Tu îmi înveți cu liniștea târziul
Femeie de iubit, de taine codru.
La mijloc eu și-n mine timpul zbiară
Ci spre mormânt mi-e veșnicie-n dinți
Tabloul tău, cel înrămat cu sfinți
În duh îmi dă merinde-n ceas de seară.
Că mult mai flămânzesc, doar Domnul știe,
În suflet alb ca-n patimi de hârtie...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Ganymede
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul schizo respirat
Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Și taină-i cât călăuzire sfântă...
Da'n sacrul tău, femeie, țin blesteme
Că-n sânge-amor de temniță se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...
Tavan e Ceru-n dese imprecații
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ți-i...!
Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respirații...
Și stihul stins aprind în ochii tăi
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coajă de enigmă
De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!
Că veșnicia are răni difuze,
Ne doare liniștea, de stih diată
Și umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.
Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.
Și-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fleacuri autumnale
e toamnă, taină-argint lichid de ploaie...
străbat de prin seninuri mici și rare
lumini cu aurul în destrămare...
cuțitul trist în carnea clipei taie
din țel venind amorul tău îmi pare
să-mi locuiască-a sângelui odaie
și zboruri cresc și-n duh, sub vâlvătaie,
de Dumnezeu se naște decupare
recad în vinul fiert și nu te cuget,
femeie, vis pe-altar îndepărtat
pe mine azi acolo m-am iertat
în vremea asta cu al serii muget
te vând pe obeție-n noaptea minții
când demoni sunt și oamenii și sfinții
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Atlantida
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hardcore
mi-ar trebui o femeie care să mă consume
și să mă ruineze
să-mi poruncească și să-mi înăbușe revoltele
cu o mână de fier
care să vină peste mine ca un incendiu în California
sau ca o viitură
o femeie care să fie în stare să mă împingă cu tocul pantofului
în groapa bulversării
și să arunce prima lopată
una care cu o singură privire aruncată în tren
sau pe vreo scară în mall
să-mi ia tot
ca un crupier indiferent
care să mă convingă să-mi las în urmă viața și țara
și s-o urmez
care să-mi fie epoca renașterii și marea ciumă în același timp
revoluția din octombrie pentru climatul meu democratic
o continuă mare depresiune
nu una a convențiilor sociale
și nici a jumătăților de măsură
conștientă, mai ales, de arsenalul nuclear pe care-l deține
după bretele
mi-ar trebui o femeie care să mă marcheze
și să mă execute silit prin atitudine
să se dezbrace producând în mine
ușoare mișcări seismice
miraculoase răsturnări de situație confuzie generală
în sistemul meu de valori
cred că asta am meritat
o femeie care după ce face dragoste cu mine
mă sfâșie în bucăți
și-și hrănește puii
poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul prin iarna eternității
Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.
Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.
Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.
Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.
Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.
Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.
Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.
Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.
Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.
Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.
Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.
Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.
2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ploaia lacrima să se confunde
cu ploaia lacrima să se confunde
în mine plângi, lăuntrică femeie
prin timpul care taine-n zări încleie
argintul fiert e rece în secunde.
a descuia genunile-mi ești cheie
și vis de nalt acolo îmi pătrunde
pe umbre se rostogolesc, rotunde
mirări, eres pe calea ta, lactee.
pe ape stând trupească revărsare
ieșite-s oase din încheieturi
iar tu mă cerți cu voci interioare.
te mai pândesc în gând, la cotituri
pe unde este-amorul nostru oare
când vorba ni se-atârnă-n steag, pe guri.
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Kaky
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de paie
[inverssonet]
sub zodii sânge-i stins de-a morții spaimă...
în viața tupilată după uși
sunt păsări mute, imn ce-n urmă-ngaimă...
ci altele se-nalță din cenuși,
eternal existență-n clipei faimă
crucificând crepusculul acuși...
corola umbrei infinit străpunge
ci-n piept de oameni șarpe-n măr zidit e...
femeie,-n brâu păcatele-s suite
ținând în inimi stih de vise ciunge...
rodind cuvânt, să tremure-n ursite,
în cuget fum pe rugă ce ne unge
acest poem de paie-n foc de-ajunge
s-a mistui-n privirile grăbite...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Yetti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căci m-am născut târziu sau prea devreme
(desuetudine)
pe când îmi respirai ce nu mai cheamă
era o picătură-n zvon de ape
tristețea care-ntreagă-i azi, să sape
în lacrima aceea criptă-n teamă
eram suiți pe cerul de aproape,
privind lacustru văd doar unu-n ramă
acum, icoană proprie să geamă
singurătatea ce-n infern s-adape
pășind pe drumul plin de anateme
de mă tot plâng, lăuntric țin ocări
căci m-am născut târziu sau prea devreme
te reaștept prin pustiite gări
dar de revii afla-vei doar blesteme,
eres în demonilor agregări...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dac-ar fi să-i spun
Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin
știu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veșmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate
Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har și-nțelepciune
doar atât, să-nvăț a-i spune
scriu cu fir de dor nebun
țesând șoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste
Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căință
dezmierdând cu neputință
știu că-n consacrată vină
sorții i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie
Doamne, fă-mă doar ce știi
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult și nici puțin
cât din dragoste mă-nclin
fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
și din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul
Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare
și-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi șoapta din impas
fă-mă foc, și dor, și ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie
Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aș vrea să-i fiu surghiun
i-aș picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme
spune, Doamne-n câte porți
cumpănind astfel de sorți
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?
Doamne, dezrobește-mi firea
nu-s poet da-mi știu menirea
cât să știu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfințind aminte!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa de gând
Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
Că iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.
O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare
Așa aș vrea, să mori de dor
și-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
și stau îngenunchiat... Mă-nchin.
Doar să plutești la braț cu mine
aș vrea... Să știi că sunt suspine
când plouă ultima speranță
și cad tot destrămat... O zdreanță.
Te vreau în brațe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să mușc... Să-ți fiu iar fiară...
... Sânge s-amesteci printre buze
în șoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...
... Și când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviță-n colț de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalț ars, sleit în fumuri.
De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ți dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.
De dor să mori, așa aș vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălțare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scânteieri de suflet
Ce-a mai rămas, o vom simți-o, poate,
În jar ce sub cenușă va mocni
Cu amintiri uitate neuitate
Prin scânteieri de suflet, încă vii.
Iar de va fi un vânt să se abată
În lumea lor, să fie flăcări iar,
Aș vrea ca ea, cenușa-ceea, toată,
Să fie ce a fost, o zi măcar,
Tu să-mi apari, mirată, din uitare,
Așa cum doar prin visuri îmi apari
Și mă cuprinzi în brațe de-alinare
Și-n ochi atât de triști și-atât de clari.
Dar de va fi cenușa să-mi îngroape
Troiene reci de veșnice zăpezi,
Aș vrea să fii scânteilor aproape
Și-n jarul tău, un timp, să le păstrezi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
ai plecat femeie să cânți în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii
e întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleț
șir lung de gânduri amputate
cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinți
tu ai plecat în cor de șoapte
locuiesc cu mine, cu timpul și durerea
cad umbre adânci și mă plâng
mă așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul
o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper
aș pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă
legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!