Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheaţă respiraţia
apatia alunecă pe-o pantă făcându-şi cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid nişte repere de care mă agăţ
îmi uit braţele şi plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeaşi formă
într-un timp încercuit doar în gând

o linişte albastră îmi poartă mişcările
şi toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spaţiul
ca eu să aud.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te înghesui

Te înghesui în fiecare seară
prin colţuri diferite de minte,
mi-am zis că dacă te rătăcesc dispari
ca şi cum nu ai fi fost vreodată.
O avertizare mi-a scrijelit inima
ridicându-i pulsul,
bucăţele de gând îndrăgostit le-am risipit atunci
în sensuri diferite,
unele cioburi s-au înfipt aproape de prag.
A doua oară şi a treia oară am schimbat
faţa de pernă inundată de urme verzi
ce-mi micşora somnul
mişcând respiraţia aerului şi urmărind fuga orelor
fără odihnă.
Zbaterea de cuvinte
se întindea de la uşă pân' la pat.
Au rămas litere disponibile
care încă pot scrie cuvinte trimise-n albastru
făcându-şi sălaş pe drumul din zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă de existenţă

noaptea creponată înşiră pereţii
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu eşti

pe tavan visele aleargă ieşind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
şi m-aşteaptă

o formă din existenţa mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
şi păstrarea teiului eminescian
plin de poezie

forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
şi straturi de cuvinte din care curg poeme

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simţurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu eşti
într-o linişte străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spaţiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agăţaţi de cuvinte cu umerii noştri grei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta scrisului

El îmi spuse:
scrisul este un mod de a încetini gândirea,
de a desena primitiv
chipul fiinţelor fără chip,
degetele pipăitului pur-
cel care a fost mai dinainte
de creerea degetelor şi a lucrurilor.

O, tu, viteză,
inimă în balans,
împingând migraţia popoarelor celule
roşii şi albe.

Inimă, tu, cea mai repede,
inimă, tu, zeitate a magneţilor!

Au făcut chip al tău din bronz
şi unul din fier,
dar bronzul e melodios, iar fierul
destul de sprinten este.

Au făcut chip al tău din piatră,
dar piatra e laşă,

şi-ascunde în ea
naşteri de statui fără braţe.

Au făcut un chip al tău din cuvinte,
te-au desenat inimă
şi ţi-au dat forma lui A.

El îmi spuse:
scrisul e un mod de a încetini gândirea,
un mod primitv de a înţelege, de a opri
mişcările gândului.
Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană
de metal,
care prinde în ea o vulpe vie
şi mişcătoare
şi zbătându-se
şi pierită de frica morţii.

Eu i-am spus:
sunt multe păduri şi mi-e foame,
de aceea l-am făcut pe A, divina capcană.

Eu i-am spus:
am pus capcane la începutul pădurii,
din A şi din A.
Acum stau la o oarecare depărtare
şi aştept prinderea hranei mele.

El m-a auzit. El a tăcut.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi-e frig în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Şi eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheaţă frigul care intră
Prin toate literele.

Mi-e urât în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Respiraţia şi bătăile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele care răsar din Linişte ating Liniştea ce sălăşluieşte în cel care le citeşte. Liniştea nu poate fi scrisă, dar se poate scrie despre Linişte. Se poate scrie, se poate vorbi despre Ea, însă Liniştea nu poate fi cuprinsă într-un element finit al creaţiei, căci toată creaţia este chiar un rezultat al unei melodii provenite din Linişte. Creaţia, la forma ei de bază, este un sunet care se află mereu în mişcare. Esenţa cântă, iar forma dansează. Esenţa este Liniştea, cântecul este Forţa Creatoare, iar dansatorul este creaţia. Mişcările dansatorului depind, în mod fundamental, de spaţiul din care acesta ascultă cântecul Esenţei, pentru că, întotdeauna, cel ce ascultă cu toată fiinţa, va dansa în mod natural, fără a învesti efort şi trudă. Nu este nevoie de nicio tactică, nu e necesar niciun plan, întrucât ritmul Esenţei determină orice dans să îşi dezvăluie tainele şi să devină Una cu dansatorul. Iar dansatorul care acceptă total ritmul Vieţii, se acceptă total pe Sine, deoarece El devine Una cu Viaţa, în mod conştient. Când omul trăieşte fără a se împotrivi Vieţii, el descoperă puterea nemăsurabilă a acceptării. Căci acolo unde nu este răzvrătire, binecuvântările curg fără oprire şi pacea se aşterne pe fundal.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda aceea

strânge secunda aceea căzută din rai
pe nebăgare de seamă
strânge-o în pumn
sau lipeşte-o de nişte cuvinte robuste
altfel mistuită de jar devine scrum şi tăciune

scânteie cu autograf
lăsată-n atingere din febra adâncului
a răscolit fără voie
liniştea legănată de mătasea fluturilor

priviri oprite la margini de ochi
tăceri îngheţate-n cuvinte
lumină obturată cu tristeţi
fantome-n cămăşi pictate frumos
o veşnicie sângerând dureros
în jocul de raze cernut pe gând.

irişii neliniştiţi ciobesc nemărginirea
speriaţi de roşu naufragiu.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt albastru

acesta e un alt albastru,
fără presupuneri paralele,
firul de lumină e la locul lui,
intenţiile tălpilor adevărate.

aici e o plecare dintr-un captiv târziu
spre cealaltă jumătate a luminii
fixată pe neaşteptare, cu aripi de lut,
abandonarea sărutului asimetric,
a firimiturilor de timp
cu scântei paliative pentru pustiu
şi-un alt contur necolorat de zări.

verticala e fără valuri pentru cuvinte;
sunt ieşite din calamitate.
aceeaşi care înfloreşte la infinit
jocul ademenirii cu o frunză
şi secunda aceea întârziată
pe vârful albastrului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de linişte, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâşia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
şi o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăţi
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-a atins

nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respiraţia a rămas întreagă,
supravieţuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.

dacă aş reuşi să nuanţez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
şi luna n-ar privi pe acelaşi geam
în aceeaşi cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.

după încăierări cu lucrurile şi umbrele lor
până şi banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăţi
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea retrocedată de cosmos,
cu firimituri de timp,
revine în prezentul meu
desfrunzită toată,
golită de aşteptări,
unde întunericul e întuneric,
iar ploaia dansează sub geam într-un ecou de cântec trist.
poate tu nu eşti niciodată acolo.

nici o visare nu se mai rupe din cuvinte.
marginea peretelui e mereu tivită cu o lumină albastră
care împiedică şi interzice scânteierile din stele.

ultimul sens al luminii întinde visele dincolo de mine,
spre uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie. E foarte important de înţeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relaţie conştientă cu Liniştea. Din Oceanul Esenţei, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanţă cu alte unde, care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanţă. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conţine acele unde care au intrat în rezonanţă de frecvenţă. Această nouă formă se uneşte cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. După care, această nouă formă urmează acelaşi proces, până când se ajunge la forma finală a unei creaţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mars rise

nimic nu ne distrage din haosul care se creează cu
fiecare lovitură de ciocan care mai îngroapă un stâlp în pământ
ca pe nişte statui de beton / torni apă pură să se cureţe singurătatea

eşti într-un film de capă şi spadă - un receptor cuplat la reţeaua neliniştilor tale

dă-mi jos praful ca de pe un telefon cu disc / ce învârte mai mult
tristeţea profundă a marţienilor în scurtele lor perioade de linişte

umbli goală prin univers acolo unde nu exista praf şi priveşti
siluetele lor lucide în oraşul înghiţind absintul din aer ca pe propriul sânge

nu mai am de dat dragoste / doar cruzime şi milă / o formă de eliberare
în spaţiul subţire dar dens care mă ajunge din spate / o formă de cuplare
al lucrurilor mecanice/ rotative care îmi învârt inima.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum

te vreau
ţinut de mână
cu un cuvânt
când visele dau pe afară într-o cumpănă
chiar de nu eşti într-un balsam
şi vorbeşti şi atunci când nu tac
devenim atât de înalţi agăţaţi de raiul nostru imaginar
şi chiar de plouă prea des între noi
mâinile noastre sunt interesate să se atingă
şi chiar de spaţiul e frânt
şi macină existenţa în lucruri mărunte
există o formă neperisabilă
de întreg între noi
aceeaşi goană la sfârşitul plecării
de întoarcere înapoi
ca şi cum un loc rămas neadormit ne aşteaptă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eram

nu mai eram în nicio logică.
în nicio durere,
în niciun sărut.
atârnam ca nişte terminaţii disperate
să-şi găsească finalul.
întunericul părea sigur pe el.
dragostea ignorată, într-o formă perisabilă,
degrada cuvântul până la alt înţeles.

ne trebuia un nod la capete
pentru alcătuirea unei singure priviri,
gata să vadă neplecarea noastră
din pietrele sparte.
era un da, conectat înăuntru,
era un da fără timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!