Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol etern

rotund himeric adunat sub pleoape
cătuşe pe mâini
infern la picioare
e foarte târziu şi atât de întuneric
şi atâta verde-n jilţu-n care stau

pe mozaic dansează o lumină
a tragerii mele pe roată
în miezul adâncului dens e tăcere
şi-o orbitoare prăpastie

un gol etern îmi cade pe umeri
aşteaptă-mă ieri
tu care n-ai venit niciodată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

tăcerea-i de plumb
agăţată de gestul
mâinii căzute

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă de mână

ia-mă de mână,
aşa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie şi sarea mai puţin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi şi înainte
sub luna ce ucide şi mă împarte-n aşchii.

printre vocale rămâne aşteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanţe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.

desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanţa sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ţinându-ne de mână.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minutul picură...

Minutul picură dezolant pe frunze,
pădurea se suflecă pregătindu-se de toamnă.
Toate înfrângerile din vară
le adun într-un morman,
din care aleg poeme.
Unele metafore de cerneală
se transformă-n lilieci,
bântuindu-mi nopţile,
altele îmi întorc paşii pe cărarea arsă.
Un şir de cuvinte mişcă gândul
şi-o rază buclată de soare
urcă pe glezne
rupând un lanţ crepuscular,
intrat până în oase.
Zilele cad una câte una,
o frunză vulnerabilă se prăbuşeşte în inimă.

poezie de Oana Frenţescu din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc.

În palmele întinse le prind necontenit
Aşa cum cad, cu pete de soare veştejit.

Cad foşnitoare frunze sau clipele se cern,
Odată la picioare speram să ţi le-aştern...

Deopotrivă toate sub talpa mea foşnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie clasică de Eusebiu Camilar din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivă toate sub talpa mea fosnesc...

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odată la picioare speram să ti le-astern...

Deopotrivă, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea căzute sau dintr-un pom ceresc.

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopţii în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dioptrii pentru privit moartea în ochi

viaţă
te-am trăit viaţă te-am trăit
am alergat cu peste o sută bătăi de inimă
până când mi-am dat kilometrajul peste cap

complice la rostogolirea mărului
şi la alte rostogoliri biblice
mi-am făcut pârtie printre sâni galbeni ca de gutuie
am atârnat nopţi întregi intre buze păgâne
şi zmeură am mâncat cu pădure cu tot
viată
te-am privit viată prin sute si sute de ochi
zâmbeai îmbietor in icoană
zâmbeai în halba de bere în căptuşeala ruptă in hârtia de-o mie
zâmbeai în zâmbetul lor viaţă
eu puneam virgulă pun punct între inimi şi-o luam de la capăt

viaţă
uneori mă gândesc la ele ca la o biserică
înăuntru este mai frumos ca afară
se aprind lumânări pentru morţi pentru vii
alteori mătur aleile să-adulmec măcar o urmă
scriu cu nori citesc cu stropi de ploaie
despre un fel de fericire sumară
cursă dintr-un vis rupt la ambele capete

viaţă
m-ai lăsat să trăiesc şi să iubesc pe cont propriu
mirosul femeii mă-nfăşura de ziceam doar cu gândul
prin plămânii lor respiram desfrunzitul miresei
primăvara modelam coastele precum Noe îşi modela arca
pentru încă şi încă un potop
viata
le-am îngăduit pe toate să-mi sape ferestre în suflet
unde-i lumina pentru care am fost sfredelit până la sânge

viaţă
la început mi-ai dat două cioburi de cer
cât să-mi ajungă pentru tot albastru
şi linişte
mi-ai linişte că mă priveam până şi în somnul destinului
doream să merg mai departe de capăt
mai departe de început de uitare
mai departe de dumnezeu
voiam să merg acolo unde lumina se ajunge singură din urmă
şi îmi ţineam bătăile inimii strâns închise în mâna dreaptă

viaţă
stau şi mă uit la mine ca la trei ceasuri rele
mi s-a împietrit limba şi nu-mi mai simt cuvintele
din umărul stâng din tâmplă din creştet
şi până-n călâie nici o urmă de dragoste
doar aşchii de clopot aşchii de clopot
şi sare

hau hau
urlă lupul în mine viaţă
foame nu stele el cheamă
chiar dacă mi s-a făcut de toamnă
chiar dacă mi s-a făcut de noapte până şi-n cerul gurii

viaţă trei colţi şi-o limbă despicată

poezie de Vasile Iftime
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

E doar o tranziţie,
ascunzând zarea în ochi,
cu nesfârşite spaţii de relaxare,
o pace profundă şi-o inimă aproape înspăimântată
de atâta linişte nepământeană
şi un zbor spre flăcări ce ard şi nu dor.

Până se îneacă secundele în moloz,
căzut din ploi venite pe neaşteptate,
zguduind cu tunete şi fulgere
gândul rotund fixat în jurul albastrului senin şi-al visului roz.
Drumul se stinge înainte ca ultima silabă
să termine poemul agăţat în arbori.

Vin alţi timpi fisurând spaţiul,
consumând tot aerul,
ucigând lucrurile mute pentru totdeauna,
icoana din tine piere arzând,
cădelniţând miresme dintr-un trist altar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai fug

nicăieri nu mai fug
îmi tocesc visul pe temelia lui fixă
până se şterge din real

îngerii mei sunt plecaţi
ziua alcătuită din bucăţi e azvârlită în mine
în culori cenuşii şi reci

oglinda-mi face un semn scurt în zigzag
lungindu-mi imaginea fugitiv
vremea vine cu adaos de frig
ştergându-mi de tot cerul acum întors pe spate

o înfăţişare înşelătoare există la foarte mare distanţă
într-o deplină amestecare de frunze şi aripi
sângerând pe cuvintele căzute în gol

neputinţa cuvintelor de a lumina întunericul
sfârşeşte într-un ecou ascuţit amorţind locul neocupat
ce m-aşteaptă
mâna mea scriitoare devine abur
şi mersul meu împietrit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!