Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

mirosuri de rufe plimbate pe sârme
zgomote agăţate de urechi
balcoane spânzurate în aer
unghiuri de calcar ciudate
spasmul zilei urcă pe geam

albastrul tace paralel cu vântul
între două cuvinte începe o iubire
un ochi uimit cade pe-o maşină
cuvinte pătate destramă o lumină
chemarea se află-n ceşti de cafea

absenţa ta e iarăşi cu mine
trec peste urme de paşi fără nume
dau frigul rotund la o parte
din turlele vechi curg ţurţuri de gheaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de august

Pustiul rece al nopţii
doarme în cenuşa
înca fierbinte,
fără cuvinte,
a focului de tabăraă
Stelele-s treze pe cer,
clipind din gene albastre,
când luceferi pier
printre astre...
Din ţnaltul bolţii,
la miezul nopţii,
luna iubită
se uita uimită
la stânca prăvălită,
demult adormită
în unda râului îngust,
în noaptea de august.
În corturi cenuşii
tineri şi copii,
călătoresc prin vise
alergând cu braţe dechise
cu gânduri senine
spre ziua de mâine,
iar nopţii vrajă,
le şade de strajă.

Lapuşna, jud. Mures, august 1968

poezie de Ioan Friciu (august 1968)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

se desenează Crăciunul
pe fereastra închisă.
ninge-n cuvinte despre Isus.
tobele răsună şi învelesc spaţiul,
ecoul jertfei pluteşte printre zurgălăi,
urşii saltă pasul în şir indian
către zarea şerpuind cărunt.

cerul gol e albit ca o cataractă,
uimit drumul suie către cer.
pe mine mă caut ieri,
nejefuită de vreme,
în gândul vechi, nedurut,
în pacea nopţii curbată de stele,
erai într-o idee cu lacăt,
pe-un vârf de albastru pribeag.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

Frontiera nu este niciodată-n altă parte.
Şi nu există baricade
care să poată ţine miezul nopţii departe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie şi una de nopţi,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.

inocenţa mă privea agăţată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
şi-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.

în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem domestic

E o primă vedere,
suspendată lasciv între gene,
un înger patetic strivit între cuvinte.
Mântuirea îşi caută moliftele în stoluri de gânduri,
oglindă opacă în vârf de iluzie,
un gând e oprit în urcare,
sărutul e amputat,
se deschid ferestrele unui prezent
din care lipsesc.
Se smulg frânturi de absenţă din trup
şi cad aprinzând candele în cuvânt.
Apar înserări pe uşa din faţă,
o jartieră ajustabilă pe orice ciorap,
o senzaţie pe rochia indiferentă din cuier
o viziune lărgită a pantofului cu toc înalt
şi literele descompun respiraţia
în cuvintele ce se adună în vers.
O nouă secundă mă naşte,
mai sus de unde sunt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, se naşte un copil

uite, se naşte un copil
cuvintele nu mai au putere, trec
unele între altele ca un curent magic
părinţii-nchid ochii să contemple
nu prea au timp, trudesc şi
măsoară brâul nopţii -
arbori ai veşniciei
uite, vezi, se naşte un copil
cuvintele se aştern spre lehuze mame
iată umbra lor - o nesfârşită dragoste
faceţi loc spre nelinişti gândului
cu hotare de lumină...

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arome viclene

luna bate cu degetu-n geam
nişte frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniştea pleacă-n mătase de fluturi

cer cu uşi închise
arome viclene
sfinţi din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos

prăpăd în inimi şi beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum şi cafea
oraşul invadează-n lumini.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegreşte cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neştiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
şi din frica de moarte
lumina coboară muşcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig şi de ceaţă
e o furtună între pereţi
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!