Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Unirii

Respir prelung o durere,
Într-un cerc mai departe mereu,
Pe stâlpi sunt înşirate drapele,
E ziua neamului meu.

Şi azi poporu-i împărţit,
Deşi gândeşte-n unire,
E acelaşi popor urgisit,
Sunt două Moldove şi azi şi mâine.

Şi soarele râde la fel,
Pe acelaşi meleag românesc,
Nimic însă nu e la fel,
Sunt două Moldove şi nu e firesc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul a plecat

aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu eşti dincolo de pereţi
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri şi umbre.

răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descreşte neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.

aripi de linişti vor stiliza aerul roşiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniştea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei

paşii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii

călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător

mâine se arată spânzurat de acelaşi păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
acelaşi de la trezirea lumii
tulburat de luminile şi umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineaţă
aparţinând albastrului

cuvintele ţes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mişcător
pe care nici ploaia nu-l ştie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine

O trântire importantă a uşii
accelerează sufocarea şi răneşte tăcerea,
grăbeşte pulsul înfăţişând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii şi simt gustul sângelui.

Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălţime de orizont inconştient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poţi duce la ochi.
Rămân aromele şi gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri şi mâine se mai şterge o zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lex Luthor: Faptul că prin vene curge acelaşi sânge nu înseamnă că suntem o familie.

replică din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura Liţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoţiile au coborât din pereţi
căldura ridică tavanul şi plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi şi buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuinţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventarul întunericului

Sunt fete tinere umezindu-se cu stupoarea broaştelor
Şi cadavre putrezind singure
În nopţi fără lună

Sunt oameni care s-au născut c-o gaură-n piept
Şi lumânări fierbinţi pentru alienarea fecioarelor
În întunecimea lunii

Sunt torente de lacrimi mărinimoase care ard
Şi care se tânguie ca un ochi în podea
În nopţi fără lună

Sunt saltele perfide-asemănătoare unui cristal pur
Şi prieteni veninoşi ca şopârlele-n aşteptare
În întunecimea lunii

Sunt femei care rod cele mai delicate viori
Şi fiare ruginind voioase ca nişte pierde-vară
În nopţi fără lună

Prin speranţe şi prin uragane
Cu pleoape care răsună şi cu încheietura mâinii tremurătoare
În întunecimea lunii

Mai e aerul greu al cămăşilor de noapte uzate
Agăţate de pulpele noastre ca un copil înspăimântat
În nopţi fără lună

poezie de Camilo José Cella, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămăşiţa aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotaţie
şi un întuneric aproape de ochi

nu eşti sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite îşi topesc starea de căutare

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spaţiului îndoit în întuneric

praful cu viruşi se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
şi singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viaţă de viruşi nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranţe nici iluzii
şi totul se zideşte între porţi

purtăm stigmate de târziu pe frunte
şi aruncăm cu zarul căzuţi într-un infern
o Doamne am uitat şi nu mai ţinem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor şi de amin

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arwen: De ce te temi de trecut? Eşti doar urmaşul lui Isildur, nu Isildur însuşi. Nu eşti legat de destinul lui.
Aragorn: Acelaşi sânge îmi curge în vene. Aceleaşi slăbiciuni.
Arwen: Vremea ta va veni. Te vei confrunta cu acelaşi rău şi îl vei învinge.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R.Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o altă dimineaţă

e o altă dimineaţă şi o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu acelaşi gust de zbor.
alteori e acelaşi albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.

mă-ntreb de eşti acelaşi tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.

lăsat la uşa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ţine în braţe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul din noi

Mereu am crezut că deşertul e afară
şi se plimbă tumultuos
pe aleile lumii
printre neizbânzi, răni şi războaie pierdute
într-o iarnă a sângelui absolut
ce curge prin arterele apelor tulburi ale omenirii.

Apoi, într-o zi însă am înţeles
probabil ameţită de zenitul prăbuşirii
că deşertul e-n noi, acolo-n sufletul nămiezii,
iar deşertul din noi
e pictat atât de frumos
de obsesiile, nălucirile, visele noastre
în ceasul subconştientului
din aripile plumbuite de gerul vieţii.

Ameţită de amăgitoarele erguri diafane
m-am retras mai adânc
în oaza curmalilor timpului
lipindu-mă cu spatele de zidul plângerii,
invocând soluţia defensivă:
Lacrima învinşilor,
cuceritori ai Everestului vieţii...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat şi neauzit
imaginea ta trece ca o migraţie de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparenţă de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spaţiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o fiinţă gata
pentru lacrimi şi frig

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte îngheţate

mestec cuvinte îngheţate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranţa anihilată plutea în spaţiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceaţa
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără muzică (În tine-mi pun toată speranţa)

În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom -
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări...
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!