Facultatea de alienare

îmi donez minţile unei sticle cu rachiu

ieşit din Facultatea de alienare, licenţiat schizo profesez la catedra cugetului Întuneric, sânge formolizat la ţâţa butoaielor cu uitare, uneori scuip saliva mea de cerneală-n hârtie, poeme de tot râsul, cruci îmi aşteaptă răstignirea eresului, igienizând peniţa murdară de vorbă-n zadar, când îmi rămân unul în odaia tremurului de cuvinte merg pe podele ferindu-mi călcâiul de tăişurile înaintării către înapoi şi nu, nu-mi grăi şi tu despre iubire, sunt sătul de exfolierea eternităţii, de năpârlirea sfinţilor în icoane, când gura ta mănâncă pielea lor de praf, n-a mai sărutat demult nimeni Credinţa acolo, să spele cu buzele vremea ce-şi lasă peste toate-ale uitării scrumul din ţigareta cu fumul lovindu-se de tavanul odăii Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

iubirea mea care trece
prin poezie nu renunţ
la nicio figură la niciun să
rut
vechi de împerechere a doi îndrăgostiţi
trec totul pe hârtie
o
coală a4 albă drogată
de atâta alb care aşteaptă
versul cuvântul sentimentul
să fie aşternut aşteaptă
peniţa trece peste hârtie
lasă
poezia de iubire un sărut
dulce amărui rămâne acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil

având în vedere tăcerile
nimic nu ne opreşte să şoptim cu palma
în pielea celuilalt,
femeie, la vânătoare de-a iubi zburând
în călcâiul gol pe asfalt
şi pe eresul unui gând

locuind în vorbă de alint
gura ta îmi mângâie văzduhul
către auz cu aripă,
cuvintele mele ronţăite de-Amor
(alea care stau în Măr unora)
suie pe braţe de ploaie
în sacrul adânc (recunosc) de zadar

eu nu zic niciodată nimic
fără tine şi drag,
nu recunosc drumuri fără tristă iubire,
că plouă, Doamne, plouă,
tiptil,
cu varză-n Poezie

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia cuvântului

banul de Luntre l-am cheltuit pe femei
voi intra blatist Dincolo
din ţâţa eternităţii pământene curge-albastru
scribul îşi pregăteşte cenuşa pentru următoarea viaţă
visând gri

murinzii zboară ţinându-se de coada rugăciunii
dedesubtul fumului incandescent,
rochiţa nopţii era albă
scribii visau cu cerneală acolo,
în umbletul duhului prin sânge
îngerul striga purpuriu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bastilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De respirat

Pe sub tăceri de veghe în morminte
Lui mâine sta copilăria-n uşă
Odăii din lăuntrul de cenuşă,
Renasc acolo zboruri dinainte...
Pe-amurg e dimineaţă jucăuşă,
Carnarea e-n lumeştile veşminte,
Adie vag aducere aminte
În gândul nins de-a nopţilor cătuşă.

Sisifică e viaţa după alta
De-aşa ţi-e-n crez, sub dumnezeul rar...

Cuvânt, duhovnic şoaptei, îmi e dalta
De omeneşti metale-n vis fierar...

Peniţa pe hârtie mi-e unealta
De respirat în viciu temporar...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Papy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de poet

Pe vremea când eram în toc
Peniţă, şi tu călimară,
Ne aşezam în vers, cu foc,
Pe-o filă-n fiecare seară,

Şi-n iz de tei sau busuioc,
Prin sticla lămpii să apară
Făceam poeme, ca-ntr-un joc,
Pân' ce fitilul da să moară...

Însă de-un timp, n-am scris deloc,
Peniţa nu mai e sprinţară,
Cerneală-n călimară, ioc,
Iar gazul... preţul nu coboară!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt

pe vremuri nu-mi tremura frica-n peniţă,
acum îmi deschid tot mai des sternul
să văd în inimă
cât îmi mai este ceasul şi când
îmi va suna de trezire
în dimineaţa zilelor veşnice
şi către nopţi fără dragoste de întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

Îmi eşti mormânt în dedesubtul ploii
Şi rezemându-te de apă-ţi cade
O lacrimă de taine-n cavalcade
Din vechi pe când spre mâine zboară noii.

Zău, azi e-un teatru cu scenarii fade,
Îmi spânzur minţile de albul foii
Şi stihuri vin, enigme şi strigoii
Şi nunta, preot Domnul la izvoade.

Iar prin saliva ta în tine intru
Pe racla gurii când îmi dai sărut
Şi mă ademeneşti sub cerul cintru.

Că răni de-amor pe sânge mi-au crescut,
Privesc la toate cele-n zarvă dintru
Un morb de stele ce-mi coboară-n lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, domnule

femeia, domnule, trebuie ţinută pe palme de-amor
cum ţii liniştea ta cea mai de preţ
în tezaurul muzicii de sacru,
o tăcere-i femeia acolo
cântându-ţi iubire cu ochii

domnule, femeia trebuie şoptită
nu strigată în gura mare
ca la vânzarea poftelor,
învelită-n lumină îţi intră-n privire
pe imnul de clipe

nu intra nedesculţ în odaia dinăuntru acelei
plătitoare cu banul iubirii la tine,
odrăslind tihne în plaiul zbuciumului tău
când dumnezeul e prea aproape de crepuscul în credinţă
şi lumânarea zideşte biserici de frică
fără de fum, ce să înalţe ruga la slavă

femeia, domnule, are cheia
ce descuie sipetul cu verighete
la nunta pruncilor cu viaţa,
acolo doarme fericirea femeii;
spectator la teatrul acesta
gândeşti luciferic a nu fi mai mult decât preludiul unei tragedii
pe sârma existenţei pruncul acrobat
la capăt îl aşteaptă femeia

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul schizo respirat

Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Şi taină-i cât călăuzire sfântă...

Da'n sacrul tău, femeie, ţin blesteme
Că-n sânge-amor de temniţă se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...

Tavan e Ceru-n dese imprecaţii
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ţi-i...!

Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respiraţii...
Şi stihul stins aprind în ochii tăi

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronţăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme,
lumea se miră cum trăieşte din pagubă,
cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite,
are şi o veioză demodată şi prăfuită
pe care o aprinde din instinct şi uită de ea.
Când oraşul doarme el priveşte pe geam
şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul şi s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee
să cucerească oraşul în care se simţea străin,

dar cine ar putea înţelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine ştie de când.

În rest spaţiul e nemişcat şi sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu zadar dau vorbelor merinde

Eu cu zadar dau vorbelor merinde
să le înghită gura de hârtie
în seci măsele mestecând pustie
şi clipa-n ceruri rece iar se vinde.

E toamnă-n nunta rodului din vie
şi sânge crist necugete aprinde,
gândesc la tine-n tainele plutinde
pe-amor, mormânt de vise în sclavie.

Ebrietăţi îmi strigă albe-n oase
şi gol de carne umblu în schelet
femeie, de iubit slujind angoase...

În mine ţipă zborul incomplet
şi-n straie de amurg, sub stihuri joase
enigmei mi se-nfige-n stea stilet...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macerări în doi

pe umăru-mi tu tâmpla mică-ţi lasă
pe când respiri de aer catifele,
deasupra limfei intru să-ţi fiu piele
şi cerul în spinare mă apasă.

triumf al cărnii sta în cuib de stele
destine amândouă să le ţeasă
prin toată-a ta şoptire ne-nţeleasă
când adevărul umblă în atele.

iar duhul îţi priveam, alert pe margini,
zadarnic zvon, icoana nu-mi dă bici,
credinţa din memorii e-n paragini.

rostirea-n preacuvinte moi o strici
şi pixelii te-mbracă în imagini,
pe creştet ţii marama unei frici.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Iolaus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final cu femeie amară

tăceri aleargă sub peniţa faur
că iar mi-e gura stihului cu sete
de-aceleaşi taine, flăcări desuete
din plumbul tot în năzăriri de aur

dansând în ale clipei siluete
sunt iar poveţe-n fruntea grea de laur
ce l-au lăsat străbunii mei tezaur,
culeg cerneala ce-au sădit să-mbete

la ziua care vine, de crepuscul,
când îmbrăca-voi haina de bătrân
în zorii cei izbăvitori rămân
că restu-i preţ al visului minuscul

iubindu-te-n pitiri de călimară
tu iarăşi vii, femeia mea amară

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Clio
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
Frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!