Tristețe de iarnă
E frig, e ceață,
pășesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară și tristă
mă așteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
și, unde?
frigul cu colți ascuțiți,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
pașii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuș,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...
poezie de Ion Țoanță din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.