Facultatea de alienare
îmi donez mințile unei sticle cu rachiu
ieșit din Facultatea de alienare, licențiat schizo profesez la catedra cugetului Întuneric, sânge formolizat la țâța butoaielor cu uitare, uneori scuip saliva mea de cerneală-n hârtie, poeme de tot râsul, cruci îmi așteaptă răstignirea eresului, igienizând penița murdară de vorbă-n zadar, când îmi rămân unul în odaia tremurului de cuvinte merg pe podele ferindu-mi călcâiul de tăișurile înaintării către înapoi și nu, nu-mi grăi și tu despre iubire, sunt sătul de exfolierea eternității, de năpârlirea sfinților în icoane, când gura ta mănâncă pielea lor de praf, n-a mai sărutat demult nimeni Credința acolo, să spele cu buzele vremea ce-și lasă peste toate-ale uitării scrumul din țigareta cu fumul lovindu-se de tavanul odăii Pământ
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Psyche
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.