Final cu femeie amară
tăceri aleargă sub penița faur
că iar mi-e gura stihului cu sete
de-aceleași taine, flăcări desuete
din plumbul tot în năzăriri de aur
dansând în ale clipei siluete
sunt iar povețe-n fruntea grea de laur
ce l-au lăsat străbunii mei tezaur,
culeg cerneala ce-au sădit să-mbete
la ziua care vine, de crepuscul,
când îmbrăca-voi haina de bătrân
în zorii cei izbăvitori rămân
că restu-i preț al visului minuscul
iubindu-te-n pitiri de călimară
tu iarăși vii, femeia mea amară
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Clio
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.