Sonetul schizo respirat

Văzduh de vise-a libertate cântă,
Acolo,-n graiul zborului poeme
Se nasc din nunta umbrei din devreme
Şi taină-i cât călăuzire sfântă...

Da'n sacrul tău, femeie, ţin blesteme
Că-n sânge-amor de temniţă se-mplântă
În templul cărnii slava e înfrântă
În coacerea păcatului de geme...

Tavan e Ceru-n dese imprecaţii
Deasupra de-a Pământului odăi,
Ci înapoi de Luntre banii na-ţi-i...!

Ce-i a mormântului tu raclei dă-i,
Curând a piatră-n piept, în respiraţii...
Şi stihul stins aprind în ochii tăi

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ost de taină. Nunta

Cu zgomot de tăceri ducându-ţi anii
din ieri cu azi spre clipa viitoare
în piept un ceas mormânt, ce-n umbre doare
se înşoară-n albe vise stranii.

Era cuvânt de linişti la vâltoare,
de sacru-n om a ghiocei sub cranii...
De printre-atâtea-n veşnicii pierzanii
era un anotimp cu stih pe zare.

Acolo zeii tăi trimit răvaşe,
poeme spre-al meu unic demiurg
şi-n pielea ta privirile îmi curg
şi mă înfig în zboruri uriaşe.

Ci pe la ost de taină-i paralelul
de unde-n deget ţi-am depus inelul...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu ori treaz

pe vani pereţi plâng sfinţi în ilustraţii
şi-n sacre lacrimi desenez blesteme...
când de-al ei cântec pasărea se teme
voi, oameni, o enigmă clipei daţi-i

că e cenuşa stinsă-n anateme
renaşterii nu-i zbor în respiraţii
carnală existenţă-n strâmte spaţii
şi timp doar până liniştea să cheme

am frânt din mine să îmi fii femeie
ca să-mi rămâi amor şi după veac
sub ochi tămăduindu-mi moartea, cheie
a descuia pe îngerul sărac
ce am lăsat să-mi umble prin idee,
dar viu ori treaz mi-e stihul tot un drac...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

în maţele gândurilor bătrânii fermentează eternitate,
senectute îmbrăcată în straiele umbrei lui ieri
sub cer de înţelepciune curge o apă a luminii

în frig în flăcări de toamnă
bătrânii prind a decoji viaţa de pe nemurire
nu-i nimic să nu
curând intrării în piept de mormânt
cu suflet rătăcitor în senin

bătrânii sunt un început al orizontului cu soare apus,
luna-şi înfige cuţitul de-argint în pieptul vârcolacului
deasupra de iaduri suicidale
în verdele naiv al stării de prunc
adăugat până la contopire
duhului liniştit, ca de dumnezeu,
al celor plecând

când senectutea îmi va spăla mâinile gândului
voi strange în braţe în grijă peniţa
să nu strivesc stihul fragil al înţelepciunii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Odin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de paie

[inverssonet]

sub zodii sânge-i stins de-a morţii spaimă...
în viaţa tupilată după uşi
sunt păsări mute, imn ce-n urmă-ngaimă...

ci altele se-nalţă din cenuşi,
eternal existenţă-n clipei faimă
crucificând crepusculul acuşi...

corola umbrei infinit străpunge
ci-n piept de oameni şarpe-n măr zidit e...
femeie,-n brâu păcatele-s suite
ţinând în inimi stih de vise ciunge...

rodind cuvânt, să tremure-n ursite,
în cuget fum pe rugă ce ne unge
acest poem de paie-n foc de-ajunge
s-a mistui-n privirile grăbite...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Yetti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieţii, veşnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodeşte al neputinţei ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezeşte şi strigă-n ţeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
şi a minciunii floare e veştedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ţi desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniţă nu are a se-nălţa pe unde.
Ci toate-n urma morţii s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deşterne

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cerber
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul de a exista

(praf de raft)

degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noţiunii de raft,
în şa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea

poeţii nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliţi în coperţile veşniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută şi fără sfârşit

muream uneori acolo,
stihul mă trăda de vieţuire
praful raftic îmi înconjura coperţile vieţii
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternităţii de lacrimile
nevăzătoare de mine

uneori scot raftul din ţâţâni
izbind cu el de toţi pereţii mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
aşez pe raftul
vinovat de a fi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra

Fiindul tău iubire-n sânge cară
şi plină de visare e desaga...
Privesc în ochii tăi şi-mi văd întreaga
suire la divin pe-a tainei scară.
Morminte albe bând peniţei vlaga,
în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...
Erau acolo ape ce-necară
un înger rătăcit, plutindu-şi plaga.
În pieptului văzduh de zbor licoare
îmi eşti de leac, sărutul de-mi respiri,
minciuna existenţei nu mai doare...
Tu duci, deasupra multor clevetiri,
cu adevăr a umple la izvoare
ulcica ta-n sentinţele subţiri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Autolicus
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Stănescu oleacă

nuntiţi cu umbra, vise multe-s zestre
şi-olimp de şoapte ni-i obişnuinţă,
avem în zbor de păsări suferinţă
ce ne tot doare prin odăi rupestre.

ne-navuţesc în duh, cu uşurinţă
de agonie cântece-n orchestre
ce-s vorbitoare-n nopţilor ferestre
de graiuri de uitare de fiinţă.

iertarea cărnii dezvelind păcatul
din taina de icoane de-i venind
pe ea ne dăm pe-un mânz de rai regatul.

că-n timp de sus oricum e iscălind
misiva unor vieţi ce-s surogatul
veciei traiului din nefiind.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astigmatism ideatic

[spunere albă]

În coaja mormântului creşte floarea unei singure clipe,
tu eşti o culegătoare de taine cu buzele, acelea vorbind întuneric,
la fântâna cu lumină Domnul decojeşte sicrie
până la absenţa cărnii din poemul nefiinţă
în sacrul tău e o tăcere de diamant, lucitoare în văzul sângelui,
cel ce în patimi răstignit e pe crucea lui Eros

Nu mă numi încă văduv,
pot face dragoste cu tine şi-n inexistenţa ta,
când voi muri Cenuşa va plânge,
resuscitarea nu mi se poate grăi în fiinţă
doar tu, Pasăre, femeie
vei urca din scrum şi vei face dragoste cu mine
într-o necrofilie puerilă...
aşchia nu sare departe de trunchi, pruncul se va naşte mort

***

Dumnezeu, amorezat de sine,
citind missive de rugă, Duhul i se umflă în pene
Hristos redevine Omul cu frunza,
Şarpele râde, i se vede dantura, muşcă şi-şi bea veninul propriu

Joint cu iarbă verde a tinereţe
construieşte tavan de fum în odaie,
afumat, umblu călare pe gânduri sparte,
din cioburile raţiunii zidesc în mine copilul

Adio, cuget de bătrâneţe, adio
drogul prunciei îmi răsuceşte stiletul visului la ţâţa stupefiantă
şi iarăşi nu mor, mormântul aşteaptă-n singurătate

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu nimicuri

Pe zbor se sprijină imens de clipe
din larva unui astăzi mâine iese,
un fluture-n văzduhuri ne-nţelese
pe-adânc de ieri statui tăceri să ţipe.

De tot amorul liniştea se-alese
dormind pe fum de-a vremurilor pipe,
sub ceaţa cea umplută cu risipe
belşug e-n umbre-n ochi delicatese.

În mine taină iarăşi te-ntrupează,
în văz ţi se-oglindeşte Domnul, dă-I
Icoana către locuiri de rază.

ci îngeri beţi străbat în Rai odăi
şi-n glii crepusculare-oficiază
o dimineaţă-n jertfă de văpăi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Love
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu oglindă

La sânul vremii clipa-i blândă-n frică
umblând cu rana-n umbre şi deschisă
ca o corolă ce s-o-ndupleci zisă
când adevăruri muşcă, ne urzică.

Dar gândul, de nimic, de cuget clisă
nu ne abate-n glia ce-i amică
a timpului ce chinul cărnii strică
de cântă-n tine lebăda promisă.

Infern de muzici de tăceri se-aude
interioara pasăre de-a isprăvit
cu toate-n duh a lutului tău trude.

În ochi de Dumnezeu de te-ai privit
şi oglindindu-te acolo,-s nude
de rugăciuni tristeţi ce-au istovit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Freddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra noastră apele de treceri

Ştii bine, femeie, mirările nu ni se albesc
dincolo de lutul acesta
ronţăit în gingii de păcat,
dragostea-i bătrână, i-au căzut dinţii..
Prin carii de clipă-i privim cu elogiu
limba de şoaptă-n iubind
pe-aceeaşi limbă grăind
în piept orologiu...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul ce geme în oraşul pustiu

cine-i ca mine în turnul din Senta! –
privind prea de sus dimineţa devreme
oraşul ce geme
la picioarele mele se apleacă o fiinţă
ce-i singură pe străzi şi e o femeie
în oraşul pustiu
la orele când şi copacii din faţa
primăriei mai dorm, visează, mai cresc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pâinea amară

sub tălpi venal ni-i tremurând asfaltul,
e existenţa viciu, umbre-ntoarne...

e gândul nostru înhămat la carne
şi-n vis nu suie, cugetând cu altul.

pe clipă veşnicia să răstoarne
de oameni stih căzând în tot înaltul
în mănăstiri de sânge cântă psaltul
mirării din amor şi-n cer lucarne.

îţi beau seninul, limpede femeie...

a fi, nu eşti, totuna te exult
mormântului lăuntric, plumb ce-ncleie.
o poftă ţin sub frunză şi ascult
la noaptea care-albită-i sub idee...

e încă-n nefiinţă drumul mult

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rain
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poete...

De vei purta în slovă jurăminte
Poete-al precuvintelor de ceară
Sunt dame-arzând în stihul tău de seară
Pe-alintul lor fiindu-te cuminte.

Privirea lor, precum de codru fiară
Ţi-or bea pârâu de azi, adus aminte
Ţi-or nemânca ce nu e spre-nainte
Când strigi grozav în taina clipei iară.

Să mult pofteşti la graiul arboricol
Ştergându-te pe talpă de micimi
Pe căi de fum a nepăşi, tericol.

A zbor să taci spre sus, spre adâncimi
Din care cade versul tău floricol
Tu, nelumină-n văz de-ntunecimi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătoarea

mâncam reciproc pâinea trupurilor noastre
lacrima venise la pachet, era promoţie la tristeţe
în lanţul de magazine din cuşca Pământului,
acolo se vinde robie
lanţul social însă ne întemniţează animalitatea
sub coajă mai erau vreo doi îngeri, demoni pe-atâta

nu-ţi pot vorbi despre iubire, ţi-aş nega misterul
fustelor tale amărui
şi veştejirea frunzei întru Domnul

dragostea mi-e o luptă cu bulgări de-omăt de hârtie
în dimineaţa morţii
să las vie bezna ce-mi străpunge-n cuvânt,
amorul tău a urca în lumină

fără tine, femeie de niciodată,
carnea mi-e o cale ciudată,
exişti doar în sensul zborului,
respirând carnalitatea ta aeriformă
zău, Zburătoareo,
îmi strici odihna sângelui

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hefaistos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea este însufleţirea unei picături de soare în carnea pământului; dă-i o metaforă din rădăcina oricărui cuvânt şi orice stea va străluci în ochii ei.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Florile sunt luminile pământului
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul pământului, iubirea...

Am ocolit pământul prima oară
În noaptea-n care se nunteau păunii,
S-ajung la nunta lor, măcar spre seară,
Când se aprind făclii pe buza lunii.

La capătul pământului tăcerea
Mustea prin vise gânduri de iubire,
Călcam pe linişti cu întârzierea
Unui sărut la prima întâlnire.

Era un fel de rai cu meri în floare
Pe unde un minut dospea-n tic-tacuri
A şasea zi din zile lucrătoare
În care îngerii-aruncau în iaduri bracuri,

Să-i pregătească Domnului decorul
În care va sculpta pe-Adam şi Eva
Din lacrima ce-nnobilează dorul
Storcând din universuri toată seva...

Am ocolit pământul înc-o dată,
Ca să mă nasc din mâinile astrale
Cu vina de-a iubi cu tine-odată
Muşcând din măr cu pofte ancestrale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între

prin vifor de mirare trec ardente
nimicuri, doare pasărea ce vie-i...
în respiraţii albe-ale hârtiei
noi ne zideam divinităţi recente.

de înger teatru umbrei noastre fie-i...
ferind de-amurg inelele-n placente
tot două nunţi au stihuri evidente,
în miez e prigonire poeziei...

mai sunt poeţi, dar vieţii nu au lume
să-i vină la mormânt nedescuiat,
să râdă negru, cu tristeţi în spume.

pe cât tu eşti zeire de-nviat
un vers există-acolo, să sugrume
rapsodul din secunda imediat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!