Insomnia cuvântului

banul de Luntre l-am cheltuit pe femei
voi intra blatist Dincolo
din ţâţa eternităţii pământene curge-albastru
scribul îşi pregăteşte cenuşa pentru următoarea viaţă
visând gri

murinzii zboară ţinându-se de coada rugăciunii
dedesubtul fumului incandescent,
rochiţa nopţii era albă
scribii visau cu cerneală acolo,
în umbletul duhului prin sânge
îngerul striga purpuriu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bastilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri albe cu prozaic

în sânul iernii cerul e un mamelon,
cu buze de văzduh pruncul soarbe licoarea
prin pielea lui neagră hrăneşte amfibiu morminte,
acele eternităţi ale stomacului său
la care se divide domnul Dumnezeu
monstru (sacru) al lumilor,
sacrificat pe un altar de coajă a preacuvântului
irostit

la ţâţa iernii alăptează noaptea poeţilor
Dumnezeu se întinde pe podeaua viselor despre Sine,
îşi caută o nouă religie, trezind în palme scribii
stihurilor de rugăciune;
la ţâţa iernii aş putea şi eu să pălmuiesc alt dumnezeu
replăsmuind Constituţia Olimpului...
Că mare-i grădina Ta!!!

în lumea asta, Tată, de oriunde aş privi către sus văd numai ţâţe
în pantalonii Tăi doar poeţii
îţi mai sunt organe genitale, împerechindu-se
cu toată agoniseala mormintelor,
Tu vrei să te lepezi de religie, zici...
vrei democraţie?
omul se va închina Întrebării!

Nu...
... domnule Dumnezeu,
în sânul iernii, prin buze de lege de alb
mai lasă-mă să îndur, de cerneală
hemoragii interne-n interioare biserici,
cu Tine preot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele Hohot

Scribul (sau sonetul putrefact)

În lutul tău exişti spre putrefacţii,
ţi-e carnea teacă duhului, ce-i spadă
şi grea e lupta, slova ta să vadă
privirilor vecia ta-n refraţii...

Că flămânzind, pe pâinea de zăpadă
cerneală ungi şi-n stihului extracţii
citind, să fie ochii tumefacţii
şi-n matematici sufleteşti să cadă...

Cuvânt spre vis şi fără-n lume calcul
pe gândul tău a mere-mbie şerpi
zădărnicie-i însă, îngeri sterpi
nimic rodind ţi-or stinge catafalcul...

trăind în plânset, trist ca la beteag
să hohoteşti a râs în sarcofag...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Smiley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Sângele băut de existenţă
în interiorul rugăciunii e omul
la fântâna cerului sunt merinde de ploaie
mâncăm apa clipelor, curgătoare
pârâiaşul trecerii timpului în viaţa asta minusculă
cât o afacere cu Dumnezeu
pe banul de Luntre

Femeie, în nenumele tău fac nuntă
pe degete preotul Dumnezeu ne-aşază inele
veacul ne intră în piele
şi doarme cuvântul

Doamne, lumina Ta presară umbre
beţia nefiinţei canin adulmecă mormântul
când liniştea prin mine e să umble

Tăcere, doamnă a mea
ţi-am furat un zâmbet de tristeţe
pe unde
larva adevărului se-ascunde
şi-n pace-a diamant minţea
din politeţe

Doamneee, multul mi se-mpuţinează!

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ozon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- voiculesciană -

femeie poezie, pe gând în neaflare
duc duhul tău în palme prin iaduri de cuvinte
în limpede-ale vorbei mi te aduc aminte
trecând prin ceţuri, umbră pe căile stelare

cenuşa grea de cântec e-n păsări cu travaliu
în tine prunci de pace în lupta-n pat respiri
pelerinaj la sfântul, un viciu în detaliu
ce-n umbletul pe sânge adie de răpiri

e-n cugetul luminii mirarea că exist
deşi cu taina-n spate mi-e drum de întuneric,
suavele morminte-n adaosul de trist
trăiesc în carne, abur şi rânduit eteric

la tine în odaie m-am cuminţit, ibovnic
sub ale tale fuste, tăcerilor duhovnic...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

Îmi eşti mormânt în dedesubtul ploii
Şi rezemându-te de apă-ţi cade
O lacrimă de taine-n cavalcade
Din vechi pe când spre mâine zboară noii.

Zău, azi e-un teatru cu scenarii fade,
Îmi spânzur minţile de albul foii
Şi stihuri vin, enigme şi strigoii
Şi nunta, preot Domnul la izvoade.

Iar prin saliva ta în tine intru
Pe racla gurii când îmi dai sărut
Şi mă ademeneşti sub cerul cintru.

Că răni de-amor pe sânge mi-au crescut,
Privesc la toate cele-n zarvă dintru
Un morb de stele ce-mi coboară-n lut...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantanee

[vopsite în alb]

Din larva lui astăzi fluturele mâine zboară spre Luntre
clipa lui ieri ţi-a întocmit banul de plată la Punte
când te-ai născut aveai deja Moartea în oase
existenţa e un pariu pierdut cu veşnicia

Uneori te locuiesc înţelepciuni
când noaptea e simbrie nesomnului, vopsită în alb
nenumele preacuvântului în hârtia cu tăcere,
în încă vieţuire doarme nefiinţa
pe tine te cunosc din pricina ţâţelor tale
ce-şi varsă imacularea dedesubtul poemelor de dragoste,
instantanee cu Dumnezeu, înrămate-n pereţii odăii,
cruci aduc pe bustul meu cu degetele de a ţine stiloul

Stiletul sângelui ne spintecă frunza-n brâu,
păcătuirea luturilor noastre
sufletele ni se adăpostesc în corola a tot de lumină
sub tenebra trupurilor însetând pofte lui Eros

În rest, mormintele nu ni s-au deschis încă
în cuibul acela carnea-n curândă nuntă,
în casa de piatră întuneric

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge surd

zaharul nopţii interogând surd de sânge
spre tine nu ştiu pe unde a mai scoate cămaşa întrebării
rana venea dedesubt
alcoolul era la juma de preţ jumătatea de eternitate
icoana avea chipul întors către asemănarea
celeilalte jumătăţi

în jumătatea dinspre tine a gurii mi-am aşezat carnea
să o pot striga pe nume de frunză
tu să intri în dărăpănătura aceea, locuindu-te Dumnezeu
în crepuscul de lumânare feroce
ruina să se şteargă la gură de cuvânt

moartea naşte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Rikky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultatea de alienare

îmi donez minţile unei sticle cu rachiu

ieşit din Facultatea de alienare, licenţiat schizo profesez la catedra cugetului Întuneric, sânge formolizat la ţâţa butoaielor cu uitare, uneori scuip saliva mea de cerneală-n hârtie, poeme de tot râsul, cruci îmi aşteaptă răstignirea eresului, igienizând peniţa murdară de vorbă-n zadar, când îmi rămân unul în odaia tremurului de cuvinte merg pe podele ferindu-mi călcâiul de tăişurile înaintării către înapoi şi nu, nu-mi grăi şi tu despre iubire, sunt sătul de exfolierea eternităţii, de năpârlirea sfinţilor în icoane, când gura ta mănâncă pielea lor de praf, n-a mai sărutat demult nimeni Credinţa acolo, să spele cu buzele vremea ce-şi lasă peste toate-ale uitării scrumul din ţigareta cu fumul lovindu-se de tavanul odăii Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

când ajungi acolo unde ai ajuns deja
înfăşori lumina cu înlăuntrul
ca scribul ce reciteşte ultima oară manuscrisul
înainte să înmoaie pana în cerneală pentru punct
pentru a-l pecetlui cu ceară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de descompunere

Zadar fiinţă sângele emană,
e-n oameni existenţa bând minciună
morminte doar aievea sacru spună
sub cerul ploi ce-au izvodit o rană.

Tăceri de timp, cu miezul de furtună...
În clipa de amor şi pământeană
o veşnicie parcă-mi eşti sub geană
plătind a Mere-n Luntre împreună.

Păcatul viu, femeie, suie-n racle
ci doar în adormiri dumnezeieşti
de mântuire-i adevăr în Cleşti
prin a eternităţii habitacle.

La umbre-n rădăcini se descompune
secunda fiartă în deşertăciune...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Maioneză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ban lichid

demoni de apă intrau pe poarta privirii
plouă, umbra mi se pitise în carne
în toate-i zidire de tempu-al tristeţii
zădărnicie oficiază Sisif
când lacrima e o piatră prăvălită din munţii ochilor
a solidifica pe buze sărutul

vorba era o rană pe gură,
suiam în interior, pe dioptrii de sânge
miopia iubirii te chema alături
plouă,
mormintele mele cresc la rădăcini de eternitate
vis de raclă doarme-aeriform
în perna văzduhului nunţii,
tu poţi fi oricare dintre cele câteva femei ce mă divulgă,
fiecare-i mireasă, fiecare dumnezeie
a cărnii şi duhului meu
într-o sacralitate umezită de timp
plouă, clipa e cocoaşa întrebării

în piept ţin banul vânzării de sine,
lichid,
cât să-mi cumpăr altă ploaie,
pe asta de-acum au stricat-o poeţii
şi plouă, Doamne, plouă-n
sisifică splendoare

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Stix
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Zguduitor e cântul suit în singur clopot
din noaptea vieţii, veşnici de se arată Zorii
strivind în carne calea de gânduri iluzorii,
de cuget ce rodeşte al neputinţei ropot.
În roua dezrobirii în sânge doarme somnul
ce a nefi trezeşte şi strigă-n ţeluri mici
de oameni idealuri fraterne-n vis cu Domnul
şi a minciunii floare e veştedă aici.
Pitit în umbra albă te scriu în stihul van
ce-ţi desenează coaja, ci nu în miez pătrunde
iar în odaie ruga, izbindu-se-n tavan
ca-n temniţă nu are a se-nălţa pe unde.
Ci toate-n urma morţii s-or chibzui eterne

e amintire scribul, dar pururi Azi deşterne

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cerber
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tu luntre, nu tu punte

doar saci cu nisip încă virgin
neînvăţat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viaţă
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale şi circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenuşie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrupare

în maţele duhului tău Dumnezeu desenează fluturi-îngeri
carnea aeriformă a sufletului nu are năravul amorului
iubirea ta-i vopsită-n lumină

la fântâna cu apă de poezie
îţi e sete de mâine
acolo poate că nu or mai fi
necesităţi de speranţă
şi speranţa se va face trup,
trupul lui Dumnezeu

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineti de duminica

Dimineaţa, în straie de Duminică,
Îngerul şterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopţii.
Într-unul copil şi bătrân.
Şi iatămă-s Doamne
Scribul tău cel iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cuminţit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul
iar ultimul poate chiar primul
şi orice oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.

poezie de Maria Eugenia Olaru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate acestea vi le spun în sens unic

ceasurile erau rezemate de zidurile clipei
în interiorul zidirii de veac,
alunecam pe zăpada visării,
capete de ghiocei se zvârcoleau prin văzduhul unei ierni imediate
pe alocuri în făptuire deja, la jumate
toate acestea vi le spun în sens unic
de a da dependenţă de mâine,
fără a şti sevraj de speranţă
sau cum o mai veni toată această (i)logică
a destrămării de morminte,
a subţierii de eternitate suficient
să intre acolo fără moarte existent,
dintr-o vreme ce ţese-n palme rugăciunea
cu buze lichefiate de cuvânt călătorind către odaia Domnului
să ne spălăm în Iertare, uzi de flacără în interior,
dedesubtul fructelor de sânge
cu sălaş în arbori de umbre,
sentimente ce plagiază fericirea;
toate acestea vi le spun în sens unic
de-a recunoaşte că-s viu
deşi poemul acesta mai adaugă un mormânt şi o cruce
şi tocmai ce vă zisesem în haosul hârtiei, dintâi,
înveşmântat în cerneală,
despre viaţa ce trece fără moarte-n etern
ca-n inversul Naşterii Domnului

Moarte! Fecioară zămislitoare de Oameni...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsensuri

(despre tine)

enigme în tristul de ploaie strică umbra
încolţind o luciditate a morţii în grădina luminii de-ntuneric
săpând la rădăcina minciunii fântâni de-adevăr
tu vii către a locui apa nimicului eu
vrând a urca acolo unde se coboară,
nălucă de sorgintea tăcerii
izvodită-n albul de sub strigătele poeţilor eşti,
femeie fără truismele existenţei,
cu rănile eternităţii,
în galop pe umbra ta din tristul de ploaie
pe glia visului meu treci fără poveri de-ntrebare
gândul doar mi se mai vopseşte mirare,
duhul, bând clipa lângă nemoarte
din pipa cu fum fără timp cheamă scribul
să urce zidire pe unde se coboară
toată ploaia asta fără umbră,
asemenea fantomei tale de femeie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenciar ideatic

E frica păsării să nu mai zboare
iar îngerul cu umbra lui se bate...
Din respirări mirarea ne străbate
aeriform amorul să coboare.

Pe chipul tău enigme ţii şi poate
vei deveni-n distanţei ierni o floare
pe geam la Dumnezeu, când nu mai doare
fiinţa, lut în negrele capoate.

Scăldaţi în apa dulce de mistere
cu întrebarea cea mireasă-n gând
ne este-n sânge strigătul negând
a noastre existenţe austere.

Mai trece vis, în viaţă făurind
din bezna grea de cuget hram jelind

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!