Mirela Nicoleta Toniță

cutreier cu pașii cuvintelor

Cutreier cu pașii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
și-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun semințe de mac
din inima mea
și le sădesc să răsară roșu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinți,
le infășor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
și...
adorm letargic
în visul vieții
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Petru Daniel Văcăreanu

Trandafiri de cuvinte

Să mă dojenesti
Dacă fac zgomot
Când pășesc în inima ta
Nu vreau a lăsa
Umbre ce le am lăsate
De alte tălpi de cuvinte
In morminte
In inima mea
Unde esti..
O sakura printre
Armăsare bătăi
Răsfirându-le coamele
In focuri ambre
De tămâi nepământene
Căzute in galopul bătăilor
Și răsărite pe acele morminte
In trandafiri de cuvinte
Ce invăluie marmurele
Cuvintelor ce-au fost înainte
Dăltuite cu umbre în inima mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cu două inimi

Am iubit cuvinte
Câte ne-am lasat - de la inimă
Până la inima a doua, cea neagra-
Le-am îndrăgit pe rand
Le aduceai,
Din depărtări
-o alta lume- spuneai

Le striveam crezînd că-s carne

Și pulpe, și obraji

Îmi valsau în vene

Te jucai
Lăsai cuvinte pe la uși,
dupa colțuri, la ferestre
să mă slăbești, să mă dezmierzi


Am iubit cuvinte desculță,
Am șchiopătat
Am pasat, am dansat, am simțit...
Iar cuvintele s-au închipuit diamant.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singura iubire

Când mi se coboară îngerii și-mi scaldă
Inima umbrită și-n tăceri culcată
Dinspre veșnicie mă cuprinde caldă
Singura iubire ce s-a dat vreodată.
Ochiul mi se-nchide și-mi sporește iară
Gura în cuvinte puse pentru cină
Cade la răstimpuri lacrimă de vară
Împletind în gene fire de lumină.

Până nu se naște singurul ce știe
Să mă dăruiască și să mă alinte
Toata rugăciunea-i o făclie vie
Până nu se naște Cel de mai 'nainte.

Când mi se cobora îngerii să vadă
Inima de poate-n răsărit să iasă
Risipiți în palme fluturi de zăpadă
Au rămas acolo înflorind o casă.

poezie de (22 aprilie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Cioburi de iubire

din cioburi de iubire
eu visele-mi adun...
sunt ca o mângâiere
la un sfârșit de drum

târziu.. târziu in noapte
când somnu-ncet mă minte
privesc pe cer cum luna
insiră la cuvinte...

imi spune trist povestea
crispată-n nemurire
adună pe cer stele
din cioburi de iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Roxana Bulmez

Cuvintele

Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucișate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
și cuvinte de prietenie...

Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.

Citim mereu cuvinte
în cărți...
pe drumul vieții.

De-a lungul timpului,
Creștem și cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Caldarâm…

mozaic pustiu de pași,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna șerpuitoare de ape
către suflet
sa-i șterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
și trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Polen de cuvinte I

Din streașina gândului picur polen de cuvinte
În dor îți scriu cu lacrimile sfinte
Mă aplec în-genunchi strofa se-nchina,
În versuri dansează, muza, suavă balerină.

Cuvintele se nasc se dizolvă-n mine,
Din vise-necate cu lacrimi divine,
Din furtunile vieții ce-au săpat în noi
Cratere brăzdate adesea de vânt și ploi.

În noi pocale adun polenul de cuvinte
Din soarele sufletului meu să te alinte,
Picurând speranță în gând, în dorurile tale
Poeme desculțe scrise cu degete de mare.

Din lacrima copacilor care mereu plâng,
Când frunzele în toamnă sub talpă se frâng,
Am să vă învelesc gândurile reci și nude
Cu versuri calde din mine să nu vă ude.

În iernile cu lapoviță, zăpadă și gheață
Cu raze din inimă mea voi lumina a ta față,
În polen de cuvinte cu zâmbetul lui Dumnezeu
Împletite vise în culorile ploii care nasc curcubeu.

poezie de (22 august 2014, Mioveni)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Teorema cu două necunoscute

teorema cu două necunoscute
când cunoscutele nu sunt știute
decât de noi. Mi-e necesar să știu
că pâinea are firmituri. Ciocănitoarea
e o certitudine de a spune că încă
viața este în noi bătând cu ciocanul
secundelor vârfurile trăirii, adânc
în inimă. Dincolo de privire se-ascund
în falduri, aripile de înger lăsate tribut
zăpezii. Am cu mine piatra încălzită-n inimă
scriu, roșu, adânc, cu litere scrijelite...
mâine este atât de aproape de noi
încât îți simt respirația acoperindu-mi toți porii
crește zborul. Rânduri de psalm
rostec, încet, rugăciunea înălțării...
să mergem acasă...
în locul în care nu ne întâmplăm decât noi

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Oana Frențescu

Minutul picură...

Minutul picură dezolant pe frunze,
pădurea se suflecă pregătindu-se de toamnă.
Toate înfrângerile din vară
le adun într-un morman,
din care aleg poeme.
Unele metafore de cerneală
se transformă-n lilieci,
bântuindu-mi nopțile,
altele îmi întorc pașii pe cărarea arsă.
Un șir de cuvinte mișcă gândul
și-o rază buclată de soare
urcă pe glezne
rupând un lanț crepuscular,
intrat până în oase.
Zilele cad una câte una,
o frunză vulnerabilă se prăbușește în inimă.

poezie de din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

* * *

Poeții ciocnesc inimi și varsă jos cuvinte
Dansează Luna din cratere cu pace
Și cântă moartea dulce suflând în oseminte
Se-aruncă foi, se strigă, se tace și desface.
Poeții
stau la masă
și-și plâng în palme munți
în ochi își plâng misterul și inima în pumni.
Poeții!
Câtă groază să fie și pe îngeri
Căci îi trezesc din somn
Și le scrâșnesc din aripi
Și se sărut pe frunți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Iubire și durere

Răsună un bucium în ecou
Un munte semeț se înclină
Un pui de vultur iese din ou
În deal izvorăște o apă lină

Răsună un strigăt din cer
O toacă bate-a rugăciune
O melodie cântă un greier
Picuri dansează pe uscăciune

Câmp maci aprinse scântei
Inimi de zei răsar pe pământ
Privighetoarea cântă în tei
Iubirea-i trimisă prin vânt

Iau în palme un mac cu drag
Și inima mea bate cu putere
Floare firavă inima unui mag
Vorbește de iubire și durere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Cărări celtice

Hoinăresc pe cărări celtice,
fluier a dor de acasă,
răscolesc mirosuri
în flori de castan.
Întunericul moare
într-un ochi de oglindă.
A fost pătrat de noroc
s-a spart în păcate,
șapte la numar de ani.
Simt verdele copacilor,
bucata cubică în ceașca vieții,
cafea cu iz de dimineață.
Rămâne zațul sentimentelor,
stanțe cu formă de talpă.

caut pașii timpului în mine.

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Vânez o pasăre de foc

adun cer după cer
liniez subtil coridoare între lumi
cu vârful ascuțit al piconului
apoi tai un șor în care adâncesc grinda
să nu-mi mai cadă întunericul în cap
și doar uneori când inima permite
desenez clipe de fericire pe un abur de suflet
care nu pot fi privite decât atunci
când un ocean își cerne nisipul prin două inimi
unite într-un sărut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

două lacrimi

Două lacrimi, pereche de iriși,
se-nvălmășesc în cuvinte șoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenușa orizontului
exil în deșertul albastru al ființei.
Descos fire de sânge,
veșmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit și dorințe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
și...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de iriși
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi amintește
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viață tăcută-n durere...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ion Sorescu

Iubire

Două coji de lumină
Căzute pe patul de lut,
Sub blana iernii, hermină.
Unite într-un sărut.

Două iubiri, palmă în palmă,
Adorm sub zàpezi troienite.
În scoica strivită de iarnă
Trăiesc două frunze, lipite.

N-au frică de vântul din lume,
Visează sub coama de-omăt,
Iubire rodită-ntre palme
Și arsă cu suflet cu tot.

Dorințe nebune trăite
Se sparg într-o iarnă fecundă,
Sunt coji de lumină-mplinite,
Din frunze iubire rotundă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Rămași peste timp

Aceeași dragoste rămâne
dincolo de toamna
ce leapădă frunze,
dincolo de norii
ce ne plâng cu lacrimi,
adunate din miile de nopți
pline de patimi.
Rămânem noi în toamna vieții
plini de culorile trăite
în anii tinereții,
plini de regretele tăcerilor noastre,
de atingeri nefăcute
ce ne-au secat inimile
în nopțile negre
privind către astre...
Aceeași dragoste rămâne
e cuibul de iubire
mereu gol de noi
dar in suflete mereu împreună,
rămănem noi ce-am învățat să iubim,
în alte brațe calde
prin sentimentele pe care acum știm să le oferim.
Ne-am fost profesori
prin lacrimi, durere și chin
dar acum privim inainte
cu inimi deschise,
bucuroși că în iubire
am ınvățat amândoi să oferim!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O poveste de dragoste

Încă mai
caut
în tine un drum
o potecă
o linie pe care
să-mi țin echilibrul

caut un reper
o lacrimă
din iedera de pe cuvinte
o bucată de cremene
să o ating dimineața de inima ta
până ce va scânteia

caut o cochilie
în care timpul nostru
netrăit
încă ne mai așteaptă
ca un melc
să ne primească
în sanctuarul tăcerilor
până ce îmbrățișările
vor umple orele clipele
cu zăpezi din zilele vechi
mesaje necitite
imprimate pe retină

caut
un răsărit în preajma ta
măcar umbra
să mă acopere
în clipa ta de strălucire
când vor cădea
meteoriți fierbinți
în cascada dintre anotimpuri
și somn.

poezie de
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Orasul alb" de Ioan Barb este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Petru Daniel Văcăreanu

Plase de cuvinte

Inchis intr-o călimară
Intr-o lume de vise
Interzise și proscrise
Caut să le dau glas, cuvinte
Dar le aud prin ecouri
Scrijelite de stilouri
Ce stau ca niște plase
Pe alte file intinse
Să inhațe răpitoare
Din marea de cerneală
Orice pare strălucire
Pentru a lor preamărire...
Apoi ca niste rechini
Sfâșie pe acei delfini
Care vor să rupă plase
Ce vânează din cuvinte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin

În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.

Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.

Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...

Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cuvinte de iubire

Cuvintele-mi sunt
nestemate răspândite
în universul iubirii.
Cu sârg le adun în fiecare zi
să dau strălucire
colierului cu care împodobesc
omul ales de inimă.

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook