Singura iubire

Când mi se coboară îngerii şi-mi scaldă
Inima umbrită şi-n tăceri culcată
Dinspre veşnicie mă cuprinde caldă
Singura iubire ce s-a dat vreodată.
Ochiul mi se-nchide şi-mi sporeşte iară
Gura în cuvinte puse pentru cină
Cade la răstimpuri lacrimă de vară
Împletind în gene fire de lumină.

Până nu se naşte singurul ce ştie
Să mă dăruiască şi să mă alinte
Toata rugăciunea-i o făclie vie
Până nu se naşte Cel de mai 'nainte.

Când mi se cobora îngerii să vadă
Inima de poate-n răsărit să iasă
Risipiţi în palme fluturi de zăpadă
Au rămas acolo înflorind o casă.

poezie de Adriana Cristea (22 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cutreier cu paşii cuvintelor

Cutreier cu paşii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
şi-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun seminţe de mac
din inima mea
şi le sădesc să răsară roşu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinţi,
le infăşor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
şi...
adorm letargic
în visul vieţii
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Eşti minune, Doamne-ntre minuni
Zi şi noapte Te slăvesc întruna
Te slăvesc şi plâng în rugăciuni
Şi-mi doresc cu Tine să fiu una.
Ce-aş putea să-Ţi cer să-mi dăruieşti
Când mi-ai dăruit o veşnicie
Pentru mine tu eşti Cel ce eşti
Cum i-ai spus lui Moise în pustie.

Ai rămas acelaşi neschimbat
Nu Te schimbi, nu Ţi-ai schimbat iubirea
Cu toiagul dragostei pe drum
M-ai condus să capăt mântuirea.

M-ai îndepărtat de orice rău,
Îngerii au stat să mă păzească
Mi l-ai dat apoi pe Fiul Tău,
Cine poate-atâta să mai iubească?...

Eşti minune, Doamne-Dumnezeu,
Domnul meu cel sfânt şi bun şi mare
Zi şi noapte plânge dorul meu
Zi şi noapte stau în închinare.

Te iubesc şi Te iubesc şi iar
Te iubesc acum şi-ntotdeauna
Viaţa mea Ţi-o dau şi eu în dar
Şi-mi doresc cu Tine să fiu una...

poezie de Adriana Cristea (8 noiembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Ene

De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mişcare-n sat
Somnul cade peste gene.

De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.

Făcliile nopţii se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-aşază pe gene.

Şi zefirul zburdă lin
Peste dealuri şi poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.

Păsările în frunziş
Îşi ascund căpşoru-n pene
Într-o boare pe furiş
Somnul vine pe furiş.

Curge la sfârşit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.

Şi-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.

Să visez că-mi spui poveşti
Legănându-mă alene
Să-mi şopteşti că mă iubeşti
Cu glas dulce de... Moş Ene.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa mea

S-a rupt o stea din ceruri şi-mi cântă la fereastră,
O "crăciuniţă" roşie, timid'ascultă-n glastră,
Colindul stelei mele unită-n cor angelic,
Vitralii îngheţate lucesc acum feeric.

Se naşte azi Mesia, ţi-aduc o Veste Bună,
Ecoul cel de veacuri, la fel, duios răsună,
Se umple de Lumină, odaia mea umilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Dansează-n noapte fulgii, bat clopoţi de cleştar,
Steluţa îmi şopteşte melodios de-afar'
Se naşte Salvatorul în lumea cea ostilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Se scutură Cerul şi cad troiene de Iubire
Se naşte Pruncul-Rege acum în omenire,
Zâmbeşte bucuroasă steluţa mea gentilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Adorm în patul moale, sub legănări de nea,
Cu gândul la colinde şi la... steluţa mea
Dar dis-de-dimineaţă, aievea mă trezesc,
Isus e lângă mine, îmi spune: Te iubesc!

poezie de Marius Alexandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.
Am rămas cu arborii golaşi
Fără frunze, fără de veştminte,
Am rămas cu urmele de paşi
Înşirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima şi-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Şi mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau şi Te slăveau întruna
Şi erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip şi totuşi o fiinţă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Şi primisem altul prin credinţă.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul şi din duhul Tău
Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mici: Îngerii frumoşi din sat

Pe o uşă de lumină
În Castelul fermecat
Intră ca să-nveţe carte
Îngerii frumoşi din sat.

Zâna bună îi aşteaptă
Cu colaje şi poveşti,
Îi învaţă alfabetul
Către zborurile cereşti.

Îi învaţă cum în lume
Se trăieşte cu voinţă,
În iubire şi-n respect
Şi-ntr-o mare de credinţă.

Pe o uşă de lumină
Din Castelul fermecat
Ies cu zâmbete de rouă
Îngerii frumoşi din sat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mereu am crezut
că umbra este îndoiala
ce se prelinge uşor
dinspre inimă spre gleznă
sau poate dinspre pământ
către cerul pe care-l ţineam
cu podul palmei ars de roua
din ochiul seminţei ce nu ştie
când va naşte lujeri de flori
umbra se plimbă nestingherită
culoare incertă în carcasa viorii
regizorul trage cortina
şi cade ucis de propria lui îndoială

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-vă din lumină

Călătoream dinspre apus spre răsărit
şi am văzut, că moarte nu există,
că toate insurecţiile asupra acestui regim
sunt ornamente în jurul vieţii săpate,
şi mai sunt dihotomii ale Limbii,
ce, dacă e mută,
în "panta rei" o trezesc îngerii încuviinţaţi
de un om, de un om.
Dinspre apus călătoresc în fiecare zi
şi-mi decelez singura proverbialitate occidentală,
despre donatorii de sânge îndrăgostiţi de timp,
de unde pleacă înspre origini, spre lumină.
Atât de flegmatic am călătorit şi am descoperit
ce inutili în inserţiuni sunt vesticii,
care proslăvesc misterul beznelor.
Pe coloana vertebrală a estului e atâta lumină,
încât presimt revigorarea
sosirii mele din călătorie,
în locul de unde am pornit dinspre Apus.
Panta rei, ca o milostivă alegorie
a umanităţii...
Încep să călătoresc
pe unde mă duce lumina mută
din interiorul creierului, identic cu mine:
-Daţi-vă din lumină,
daimonii s-au întors
cu faţa spre soare.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Te-am visat, dragostea mea,
îndrăgostit de albastrul cerului meu,
unica zare în care îţi pluteşte galeş lumina,
ca o pasăre ce nu doarme niciodată fără aer sub aripi,
numai dor, fără zbor, numai dor.

Te-am visat, inima mea scumpă,
trup de copac cu ramuri rânduri
înfrunzindu-mi pădurea orfană de verde,
călcându-mi cu însoleiri lutul, cu miresme de fructă albă şi fluturi reînviaţi raze solare.

Te-am visat, sufletul meu,
ca atunci când îl visez pe Dumnezeu,
mereu şi mereu fără chip doar adiere de iubire prin nări şi în ochi,
doar murmur dulceag cu gust de lapte şi de miere,
boare peste căruntu-mi apăsat de secunde.

Te-am visat, suflul gurii mele,
se făcea că îţi spuneam pe numele mic, Mângâiere,
şi te respiram atlant
trupul meu devenea tot mai mare până când ieşeam din el
până când universul se umplea de bucăţi de noi, surplus de iubire
de bătăile inimii mele albe şi de albastrul sângelui tău.
Se întorc din învieri fluturi pe jos ca să vadă.
Ah, ce copil îţi voi naşte.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun de o afacere cu licurici

asta în loc să scutur cerul de stele
îmi trag ţărâna sub tâmplă şi privesc iarba cum se pregăteşte de coasă
îmbrac veşmântul de rouă şi răsucesc din caierul minţii
borangicul acesta ciudat când din lacrimi de înger când din fluturi nenăscuţi
deschid inima ca pe o pleoapă şi-mi întind timpanele între două lumi
ascult cu trupul deşirat cântecul cerului
cântarea păsării de foc din cenuşa amară a trupului meu
apoi ca şi când nu m-a durut niciodată m-aş mai naşte de o mie de ori

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă de Rusalii (sonet)

RUGĂ DE RUSALII
(sonet Sfintei Treimi)

Înalţ o rugă spre Tine - Părinte,
Că în orice clipă îmi eşti aproape
Şi-mi luminezi privirile mioape,
Când neputinţa se scurge-n cuvinte.

Adun Lumina Duhului sub pleoape,
Ca un răsărit a Treimii Sfinte,
Să-i croiască sufletului veşminte,
Cu îngerii să meargă la agape.

Îi rog pe Taţăl, Fiul şi Duhul Sfânt,
Cu harul credinţei să-mi lumineze
În ochiul minţii coborât în cuvânt.

Pe calea veşniciei să-l vegheze,
Din Lumină ţes sufletului veşmânt,
La porţi de Rai pe el să-ngenuncheze.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete creştine
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea versului

Floare sufletească rară
Zâmbete te rog presară
Şi-mi alungă nori de ploaie
Suferinţele-mi înmoaie

Dai fiori singurătăţii
Îndulceşti amarul vieţii
Ştergi o lacrimă sau pui
Pe obrazul orişicui

Visul meu în prag de seară
Fă-mi iar inima uşoară
Lasă-mi sufletul să cânte
Versul tău să mi-l alinte

Să-mi săruţi ochii alene
Mângâie-mi pleoape si gene
Şi pe trupu-mi dezvelit
Culcă-te încet, şoptit,

Fii-mi iubire poezie
Mă predau cu totul ţie
Să-mi alunge glasul tău
Tot ce-i trist şi tot ce-i rău

poezie de Adi Conţu (31 mai 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!