Cărări celtice

Hoinăresc pe cărări celtice,
fluier a dor de acasă,
răscolesc mirosuri
în flori de castan.
Întunericul moare
într-un ochi de oglindă.
A fost pătrat de noroc
s-a spart în păcate,
şapte la numar de ani.
Simt verdele copacilor,
bucata cubică în ceaşca vieţii,
cafea cu iz de dimineaţă.
Rămâne zaţul sentimentelor,
stanţe cu formă de talpă.

caut paşii timpului în mine.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

cutreier cu paşii cuvintelor

Cutreier cu paşii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
şi-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun seminţe de mac
din inima mea
şi le sădesc să răsară roşu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinţi,
le infăşor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
şi...
adorm letargic
în visul vieţii
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima-mi, veche clepsidră

Oglindă...
mȃini...
una – piatra,
una raze de soare.
Pumn rece, strȃns,
cu privirea-lacrimă,
matriţă a norilor din irişi,
a durerii eu-copilului
de atunci
de cȃnd tăcerea
s-a cuibărit în mine.
Mȃna din raze de soare...
cu degete strȃnse-ntr-un zȃmbet
al eu-pruncului
de atunci de cȃnd cȃntecul mamei
era leagănul universului...
Ȋn oglindă, acum,
eu-prezentul
cu chip amorf încuiat în tăcere,
cu pleoape închise în mine
şi zȃmbet în irişi cenuşii.
Urmez doar paşii
pe urmele de nisip
ale vechii clepsidre
ce mi-a rămas
în loc de inimă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost şi eşti doar om

ai fost şi eşti doar om
şi cu greşeli
şi cu păcate
dar om.

iar cine poate
şti ce-i în adânc?
doar tu
şi clipa ce-a trecut!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aburi de cafea

În aburi de cafea,
Îţi caut tot mai des privirea.
Închid ochii,
Şi mă prefac, că te ating.
Tu taci.
Mă faci să cred că nu mă simţi.
Dar eu te văd,
Te simt, şi te ating.

Duc ceaşca
Încet spre buzele-mi setoase
Aşa. Acum,... îmmm
Te simt tot mai aproape.
Simt cum pătrunzi în mine,
Iar eu îţi simt căldura
Şi după prima-nghiţitură
Mai vine încă una.
Dorinţa creşte tot mai mult.
Aşa. Acum,... îmmm
Ţi-am cunoscut şi gustul
Şi pasiunea dă-n tumult.
Mai vreau. Mai vreau. Mai mult.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vântului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zâmbet de-mprumut
pe chipul rece.

E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cântăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.

Poate că ingerii plâng a bucurie
atunci când apusurile răsar dincolo...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna timpului

Mă întoarce
dorul de viaţă
în trecut
să curăţ
de praful greu
al uitării,
amintiri
cu iz de frunză
uscată.

Am găsit
într-un colţ
clepsidra...
o pictasem
când am închis
nisipul
să nu îmi
topească
norii
timpul
cu picături
prea reci...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

Alerg...

caut cu durere drumul pierdut
în labirintul în care
paşii tăi cheamă căutarea mea.
Urmează-mi destinul!
Tu-l ştii... e încuiat în stele.
Citeşte-l,
nu poate fi departe de tine.
Visez în noapte să te ating
cu ramurile braţelor mele.
Te caut înfricoşată
pe obrazul ce mai păstrează încă
urma lacrimii tale.
Am nevoie de tine,
port înca în mine
fiorul atingerii tale.
Te visez în drumuri uitate
către adâncul fiinţei mele,
îţi sărut încă urma
din vise...
Vino…
*
Caută-mă ca să te găsesc...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descui ruginit

descui ruginit
o fereastră ştirbă de cheia sol
să văd înăuntru şi-afară
ce uitare de vremelnică clipă
cutreieră printr-o pădure
străină de crengi şi şoapte
vis... vis... vis... vis...

n-am cretă-n buzunar
să mai răscolesc un şotron
din cifre uitate-n derivă
pe-un caldarâm
rănit de o creangă
plâns de-o furtună

număr cele şase boabe
rămase dintr-o săptămână
fără duminică
şi cred că am uitat demult
că o viaţă se numără-n
şapte...
boabe...
zile...
roşii...

pe-o săptămână
străină de cheie sol
ruginită afon...
rămasă şapte,
şase,
sau poate
... doar şoapte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu regret că trec dansând pe apă

Eu nu regret că trec dansând pe apă
ştiind că cinci minute nevorbite
sunt cratere de ochi ce-n mine sapă
mutând un corp cu umbre-acoperite.

Eu n-o să plâng în neştiutul codru
când, despuiat de verdele mister,
suspin în ne-ntreruptul nostru şmotru,
zăpada să ne-acopere, atât mai sper.

E albă de cuvinte, ascunsă într-un zbor
un dans aprins în ruguri de fluturi de lumină
în lume călătoare, în paşi cuminţi de dor
şi-astup în amintire un vis şi o copilă -

Azi doar cu gândul mai vorbesc, încetişor.
Deasupra e zăpadă. E albă, inocentă,
dar îngropate-n tină aşteaptă mărţişor
albeaţa neînfrântă cu ceru-mi congruentă.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să uit...

Azi vreau să uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceştii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
şi încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veşnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temniţa sufletului
... şi zborul captiv într-o pană...

Azi vreau să uit
Ca şi când mi-aş aminti totul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea în roşu

dimineaţa aveam o cană roşie
din cafea mi-ajungeau minutele
până la cea din urmă sorbire
şi drumurile începeau
de sub fereastra sub care
nucii se-ncăpăţanau să crească
rotunde şi amare clipe cu miez lăptos.
labirintul gustului se oprea la frunza de alun
şi ştiam de pe atunci că până la pădure
mai era cale de-o oră
de mers alene pe gânduri
şi abia mijeau zorile şi-n geam
stăruiau rotocoalele de fum alburiu
din soba cu lemne.
pietrele de pe drum şedeau cuminţi,
aliniate ca şi cum urmele oamenilor
au nevoie de troiţe tăcute
pe-o colină de deal absent de minusurile
verticale ale copacilor plini de crestături.

aşa-mi umblă gândurile
uneori le pun aripi şi dacă alteori
rămân ciuntite, din jertfa lor
pun deoparte o sămânţă
pentru floarea de mac de la butoniera
sacoului pregătit pentru ziua cea mare
şi-apoi ştiu că totul va exista în cana roşie...
plină în fiecare dimineaţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie

freamăt...
spaţiul, tot, devine…
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură şi eu,
trup şi inimă,
muguri şi ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
uşor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golaşe,
zi uitată
dincolo
dincolo pe lespedea secundei
ianuarie-jumătate,
acasă, Eminescu
aici, printre flori
luceafăr şi stele ce curg din ramuri spre cer...
întoarse de oglinda pământului.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancestrală

Cândva culegeam flori şi frunze
aşa se năstea în fiecare an ierbarul.
Acum rup sentimente,
le lipesc cu litere anapoda,
petice de hârtie mirosind a vechi,
scriu testamentul cu litere de tipar.
Vreau să am la nunta mea
de ieşire din viaţă,
fanfară şi alămuri
să se scurgă seva copacilor din cale.
Am închis porţile percepţiei
cu răşină de brad,
să nu putrezească privirea
într-un ochi de baltă
lăsat în cale de ultima ploaie
de lacrimi.
Bocitoare mă trezesc la viaţă
mai am de trecut Stix-ul
dar încă nu am găsit în pământ,
moneda găurită
pe care am îngropat-o
la intrarea pe poarta lumii.

Aşa că mai avem timp
să mai sugem sentimente
ca lipitorile după o zi de ploaie
hai să vedem la cinema
cum strugurii cresc anapoda
în copaci
şi melcii mai târâie sentimente
încolăcite şi verzi
pe calea mirosind a ambră
şi a mere dulci...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să am...

Aş vrea să am o dată captivă în inimă,
o flacără...
Să simt iubirea ei arzând pentru mine...
Aş vrea câteodată
să zbor agătată în aripi de fluture,
dansând crepuscular pe-o geană de rai.
Aş vrea câteodată
Să sărut privire de copil
Cu zămbetul a doi ochi albaştri...
Aş vrea poate odată
să dorm la umbra unei frunze de stejar,
să citesc printre vise,
scrisori de istorie...
Aş vrea doar o dată să alerg pe un drum,
să scriu cu paşi
destine încuiate în inimi,
părăsite de aripi,
îngropate în galbenul filei,
răsfirat printre "a fost odată..."

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cartea vieţii făr' coperţi

Iubirea trece prin stomac
Pe-aripi de fluturi săltăreţi
Scăldaţi în florile de mac
Din cartea vieţii făr' coperţi.

Până ajungi să guşti din ea,
O prăjitură te îmbie
Sau poate ceaşca de cafea
Cu zaţ ascuns în poezie.

Unii iubesc, oricum iubesc,
Ca două flori îngemănate,
Ştiind că gestul omenesc
Se spală veşnic de păcate.

Privind în largul lumii mari,
Vezi ce cadouri se oferă,
Bacşiş, maşini si lăutari,
Iubirea lor e efemeră.

Iubita mea, noi ne iubim
În pragul vieţii, câtu-s ani
Şi adunăm cât mai trăim
Pentru-nmormântare, bani.

Nu râde! Alt stomac ne-adună
În veşnicia făr' culori
Şi ne dorim o noapte bună
Sub rădăcinile de flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

11

chircită în uterul strâmb al zilei
ca într-o deltă de respiraţii şi angoase
scriu
scriu ca şi cum poezia mea ar fi pâinea mucegăită
pusă porumbeilor înfometaţi pe un pervaz ruginit
scriu ca şi cum aş putea schimba cursul lacrimilor
să nu mai plâng înafara mea
să plâng în uterul strâmb al timpului strâmb
e primăvară
şi parcă zilele au lumina mai efervescentă
angoasa îşi ia pastila de soare în fiecare dimineaţă
după care
se culcă în patul ud
tremură
ţipă
transpiră
moare
fuge
revine
cât bukowski mi se arată pe cearcăne
un mic întuneric ca o mireasă uitată
poezia
cu degetele tremurânde scriu pe oglindă
mesaje de dragoste unui prunc avortat
tu, copil
ai fost salvat de o deltă cu ochi de peşte
ce plânge fără lacrimi

mon amour, hai să ne naştem unul pe altul
dimineaţă
într-un ochi de Dumnezeu ce ne priveşte
şi plânge...

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea din jur

În noaptea din jurul meu
Degetele îmi sunt lumină.
Îmi sorb sentimentele
Ca pe o cană de cafea cu aromă
De ciocolată.
Neuronii se întind
Ca nişte melci lipicioşi
Cu sparte cochilii.
Îi simt cum trec prin porii sufletului meu,
Le aud ecoul sentimentelor
În labirintul în care
Culorile se îmbrăţişează.
Acolo îmi caut liniştea,
Acolo este ghidul inimii mele.
Îngerii au plantat fulgi albi
Pe braţele mele.
Nu-mi mai trebuiesc globii oculari!
Sunt oar cercuri care se rotesc
În jurul unui punct.
Oh, orb, alunec în lumină
Şi dispersez întunericul,
Modelez iubirea
Şi devin înger...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştie copacul ce-i aduce rădăcina.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

777

Şapte ceruri, şapte vise, şapte zile-ţi dăruiesc,
Să-nţelegi de 3X7, cât de mult pot să iubesc.
Nu deschide-n ziua-a şaptea, cei trei şapte norocoşi,
Că de rupi cumva IUBIREA, nu ai voie să o coşi!

Începi săptămâna bine, luni, la şapte dimineaţa,
Dacă-nchini de şapte ori apa cu care-ţi speli faţa.
Şi în şapte şoapte sfinte spune rugăciunea-n zori!
Ziua-ţi va fi fericită de zâmbeşti de şapte ori.

Şapte flori de levănţică pune-n ceaşca de cafea
Cu şapte lacrimi de miere, scoate amarul din ea!
Scrie şapte legăminte pe corola unei flori
Şi roagă-L pe Tatăl nostru să o răsădească-n nori!

Şapte gânduri părăsite de-ntuneric vor învinge
Ploi, noroi, ger ce le-ngheaţă, şapte zile de ar ninge.
Şapte flori de busuioc pune-le seara, sub pernă,
Să-ţi sfinţească şapte nopţi şi să-ţi schimbe viaţa ternă!

Şapte păcate de moarte şterse sunt de Şapte Taine,
Că Iisus, iertând supliciul, ne îmbracă-n sfinte haine.
Fraţi din şapte continente sunt gândiţi în şapte "cruci",
Şapte vârste număra-vei, de când vii până te "duci".

De şaptezeci ori ori şapte, dacă ierţi, te mântuieşti
Şi-ţi petreci Eternitatea printre cete îngereşti.
Minuni, în număr de şapte, i s-au dat acestei lumi.
Şapte arte ne salvează de-a nu deveni nebuni.

Şapte vieţi are pisica, buburuza, puncte, şapte,
Şapte ani de ghinioane aduc oglinzile sparte,
Culori, şapte,'n curcubeie, şapte note muzicale,
Toate, toate sunt lăsate, să ne-arate dreapta Cale.

Şapte ani de parastas, şapte ani de tămâiere,
Şapte săptămâni de post pentru Sfânta Înviere.
Să nu strici materialul, măsoară de şapte ori!
Pentru "şapte ani de-acasă", să-i dai mamei 7 flori!

Şapte stele din Pleiade ţi-oi trimite la fereastră,
Să te-nvăluie-n Lumină, ninsă din IUBIREA noastră.
Şapte peceţi de săruturi am să-ţi pun pe Răsărit,
Că în şapte vieţi ce strâns-am, doar pe tine te-am IUBIT!

Şapte strofe-ar fi fost bine să conţină poezia!
Dar am scris-o şi pe-a zecea că m-a cuprins frenezia.
Bine că-i şi strofa-a noua, nouă e ILUMINAREA!
Nouă e cifra IUBIRII şi IUBIREA e salvarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!