Purta-voi rugăciune pe-o frunză de măslin
În împietrirea visului cel fără de simțire
duc grelele poveri pe umerii cei doi
ei, anonimii, oamenii străini în lume, goi,
de vise, idealuri sunt fum ce prin lumină trece
iar ceața lumii, deasă, doar umbra o petrece.
Sunt veștejite flori pe cale și catrene
pe foile de ziar zac ude, în zadar, de vreme.
Mustesc azi bălțile de frunzele prea terne
Ce galbene un soare ucis-au în trista lor cădere.
E dezolantă, cenușie, udă,
azi piatra caldarâmului crăpată-n urmă
de pași ce-au vrut lumina să răsară
dar întunericul le-a-nvăluit privirea-n seară.
Mai vino, Doamne, răsai din vise seci
cu Înălțarea Ta la ceruri o lume să salvezi
de pieritoarea viață. Al nemuririi glas
răsună peste inimi și-n veci nu da răgaz
tristețea mea să fie o pildă de urmat.
Tu, Tată, luminează ochii și către sus, ridică-i
iar pânza bucuriei din cer țese-o cu dor
pentru aceia vii care-n pământ așează
sămânța Ta ce-n lume, săditu-le-ai, Tu, lor
în trupuri sau pe brațe, în minte și-al caselor pridvor.
Ascultă-mi, Doamne, ruga și adun-ne în dar
o coală de hârtie, albă și scrie-ne cu jar
că doar Iubirea izbăvește omul de arzătorul Iad.
Eu doar ascut creionul și-o mân-așteaptă... dar...
mă-mpiedic în cuvinte și șchiop alerg, pribeag,
către lumina Ta, Doamne, cu îngerii de mână
și-n palmă doar c-un rest din crezul meu
că pe pământ încă mai sunt... ca om
și simt, O, Doamne, simt ca pe-un blestem
o inimă mai grea ca piatra și-o lacrimă de lemn...
Nu pot să plâng că mulți n-ar înțelege
ce-i dorul către viață, când suferința crește
că oamenii sunt tari ca marmura cea rece
și-atunci doar pana îngerului meu
mai slobozește-un vers din sufletul prea greu
că-n zori de zi speranța încă mai răsare
soarele-l trimit pe cer din inima mea care
și-a scris de mult menirea în pagini de destin
pribeag voi fi în lume și-n locul meu senin
purta-voi rugăciunea pe-o frunză de măslin....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tu ești, Doamne...
M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălțime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoțesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting și pier.
Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Și mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.
Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar și ele-s, Doamne, tot din lume
Și-s și ele, Doamne, din pământ.
Pot să moară orișicând și ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.
Sigur ca dorința-mi încolțește
Când le văd și când în cer Te știu
Dorul meu când înspre Tine crește
Ele-mi stau de martori că ești viu.
Toate-s de folos și-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Și mai mult prin lume Te iubesc.
Ai lăsat un semn în fiecare
Și în toate strălucești la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.
Loc de taină și odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbești
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu ești Doamne veșnic Cel ce ești!...
poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călător, trecător pribeag pe pământ...
Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri și chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă și bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!
Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credința-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispășește al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învățat!
Știu, mai de preț pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea ușor că pe pământ sunt trecător!
Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit și de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O știi doar Tu, mărite Zeu!
Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană și bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!
Chiar de ești trecător...
Astăzi ești... mâine, nu...
Viața... trece în zbor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, călător!
Mai târziu înțelegi,
Că și visele mor
Și tu ești doar atât:
Pe pământ, trecător!
Când devii înțelept,
Ai rămas cu-n toiag
Știi că ești doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...
... Chiar de ești un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poți pricepe ușor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...
Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruță?
Ai pe lume urmași?
Ai făcut o căsuță?
Poți "pleca"... liniștit,
Ți-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de ești trecător,
Nu trăit-ai degeaba!
poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebări cu lacrimă
Ne iei copiii, Doamne... Ce planuri ai în cer?!
Aici ne viscolește și e atâta ger!
Ni-i sufletul o stâncă pe care s-au urcat,
Părinții, ce de veacuri, din cer, au lăcrimat.
Și inima asudă, aici, de-atâta dor...
Sunt îngeri fără aripi, lipsiți de ajutor.
Străini, în altă lume, pornesc pe altă cale,
Lăsând în lume viața. Și rătăcesc, oh, Doamne!
Li-s aripile frânte, adesea pârjolite,
își tăvălesc iubirea, prin ploaie de ispite,
sunt clopote ce urlă, sunt valuri ce se sparg,
În vremuri de furtună, de-al timpului catarg.
Sunt pruncii noștri, parcă, o ultimă epavă,
Iivită-n calendarul apocalipsei crude.
Stau brațele în plângeri, sub a durerii lavă,
Cerșind doar o speranță, dar, Doamne, sunt prea scurte.
Pe crucea unui munte, s-a strecurat tăcerea,
Se scaldă-n lacrimi ochii, adesea răzvrătiți,
Pământul se scufundă, lipește mângâierea...
La cruci fără de vârste, îngenunchiați, părinți!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, dac-ar fi să-i spun
Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin
știu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veșmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate
Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har și-nțelepciune
doar atât, să-nvăț a-i spune
scriu cu fir de dor nebun
țesând șoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste
Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căință
dezmierdând cu neputință
știu că-n consacrată vină
sorții i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie
Doamne, fă-mă doar ce știi
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult și nici puțin
cât din dragoste mă-nclin
fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
și din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul
Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare
și-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi șoapta din impas
fă-mă foc, și dor, și ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie
Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aș vrea să-i fiu surghiun
i-aș picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme
spune, Doamne-n câte porți
cumpănind astfel de sorți
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?
Doamne, dezrobește-mi firea
nu-s poet da-mi știu menirea
cât să știu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfințind aminte!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
O punte către cer
Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist și fără tine
Și nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.
Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinți - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zidești al veșniciei chip!
Învață-mă să urc a Tale trepte sfinte!
Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credință cu lacrimi și simțire,
Ajunge sus la stele și-Ți lasă al meu gând.
- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Și lacrima-ți fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Și rugăciunea ta iți este auzită.
- Acum mă simt ușor și-mi e atât de bine
Când știu că ești nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credință fără margini îmi e cuvântul Tău.
poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ai fi Tu, Doamne!
De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai șopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.
N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheța și viitorul,
Vor fi doar pulberi și noroi.
Cine-o mai ști atunci de noi,
Când toți copacii fi-vor goi,
N-o crește iarbă în zăvoi
Și-o fi ce-i azi, doar, amintire?
Iar de speranță și iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viață pe pământ?
Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Și-o apărea o altă lume!
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce-i mai de preț în lume
Tot ce-i mai de preț în lume,
Ești Tu, Doamne Dumnezeu,
Ne-ai creat și ne-ai dat viață,
Preamărim Numele Tău.
Ne-nchinăm smeriți doar Ție,
Îți slujim neîncetat,
Ești a noastră bucurie,
Fie-Ți Numele lăudat.
Tu, ești Dumnezeul care,
Prin Isus ne-ai dăruit,
Viață veșnică, iertare,
Doamne, fii în veci slăvit.
Ești puterea ce ne ține,
Călăuză pe pământ,
Doamne, ne-ai făcut mult bine,
Mare ești, puternic, sfânt.
Cu Tine avem biruință,
În această lume rea,
Doar cu Tine prin credință,
Vom putea înainta.
Amin
poezie de Ica Dragoi (7 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă iartă Tu, Doamne
Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că și asta-i prea târziu.
Iartă-mi "Tu Doamne"greșala făcută
Și dă-mi tinerețea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânși și gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi
Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" și slug-am să-ți fiu.
Mă iartă"Părinte" ești bun și-nțelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ține în noapte... flămând și deștept
Și-mi place"Părinte"deși chiar, mă doare.
Mă iartă"Tu Doamne"că nu știu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Și-n lume eu strig... iubirea de"TINE"
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurătate
Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârșit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oștean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"
I-am îngropat pe toți ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieții trecător...
Cad casele ca niște draperii,
Ulițele sunt triste și pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăcește prin albume...
Luna-i o sfântă candelă și jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...
Și lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oștean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către Dumnezeu
Doamne, nu vreau nimic să-ți cer;
Totul e, oricum, efemer!
Și doar Tu știi ce merităm,
Cu ce-ncercări ne confruntăm;
Te rog doar, să m-ajuți s-accept
Ce nu e bun, ce nu e drept!
Nu vreau, Doamne, nimic să-mi dai;
Dacă nu vrei, nu mă lua-n Rai!
Ajută-mă numai să lupt
Cu ce-i parșiv, cu ce-i corupt,
Toate câte mi-e dat să-nfrunt,
Aici, unde-i greu, pe Pământ.
Doamne, să nu crezi că cerșesc,
Cer numai dreptul să iubesc,
În rest, tot ce crezi că greșesc,
Sunt pregătit să ispășesc!
Nu cer, fiindcă mi-ai dat mereu
Mai mult decât am cerut eu!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lipește-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veșnică pe stînci.
Și uit de ani, de lume și de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și taina slăvilor senine,
și inima de om ce-ți bate-n piept...
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pîine-n veci și vin!
Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
și-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă către Dumnezeu
Doamne, nu-mi da dezlegare la păcat!
Calea către bine mi-o îndreaptă,
Că prea mult de griji am suspinat...
Pentru ce-am greșit cândva, mă iartă!
Am postit în zilele de harți,
Pruncii nemâncați să nu mi-i las,
Am fost Doamne, slugă la bogați,
Griji și lacrimi m-au tot strâns în lanț...
Truda mea plătită aspru-a fost,
Râu de lacrimi curs-a pe obraz,
Pentru-a-mi face pământescul rost,
Doamne, numai tu știi cât am tras.
Pruncii pentr-o haină a avea,
Am muncit cu ziua și-am oftat,
Ce Gologotă Doamne! Viața-i grea,
Pentru-a poposi nu am răgaz.
În mătanii trupul mi-am legat...
Scris-am acatiste către cer,
Dar răspuns la Tine n-am aflat...
Îmi port zilnic crucea mea de lemn...
Mi-e zidit, în lume a trudi...
Rugi au încolțit... Genunchiul sec
Binecuvântarea-mi va spori
Când spre tine Tată-am să mă-ndrept.
Tu mi-ai dat în schimb spre a purta
Peste suflet, haina ta de har
Și oricât în viață-aș lăcrima
Știu și simt că nu este-n zadar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lacrimă goală de gând
Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.
Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.
Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.
De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...
La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alerg către cer
Tu ești viața și Dumnezeul meu viu
Tu ești fericirea de-acum
Cu îngerii-n ceruri m-ai pus să fiu
Tu, Doamne, ești singurul drum.
Nicicând fără Tine să zbor n-aș putea
Nimic fără Tine nu sunt
Alerg către Tine pe-o rază de stea
Purtată pe aripi de vânt.
Tu ești Dumnezeul puternic și drept
Nimic fără Tine eu nu-s
Mi-ai pus o credință și-o inimă-n piept
Iubire prin Domnul Isus.
Alerg către cer
Alerg către cer
Spre Tine, o, Doamne Isus
Mi-e sufletul plin
De-al zilei senin
De tot ce în dar mi-ai adus...
poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne pleacă copiii
Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte
Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici
Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine
Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "
Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe
Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐și țină măicuțele pruncii de mână
Să‐și câștige pâinea aici în țara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor
O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este și‐i plângem mereu
O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu n‐am știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai
Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută și‐mi‐e tot mai greu
Nu știe ce‐i cu mine, nici fratele meu
Unii au de toate și‐s date de Tine
Ei cred că‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt
Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire și‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor
O, roagă‐te Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
Să trăim în iubire, nu în suferință
poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, Tu, Doamne
Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.
Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.
Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.
poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rest de timp
mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronțăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viața n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...
doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărțirea
timpului de trăit în lume...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, Isuse
Strig către Tine, Preasfinte
Strig din țărâna umila
Ruga se-nalță fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.
Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc și lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul și cerul se-nchină.
Plâng în neștire, Isuse
Plânge și dorul din mine
Ție-Ți sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.
Plâng, iarăși plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toți, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.
Să fie și-n cer sărbătoare
Să cânte pământul și firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...
Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărțită de Tine
Vino, iubește-mă iar.
Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...
poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ajuta - ne Doamne
Mai spală Doamne drumurile vieții
Să nu mai rătăcim așa de greu
Și lasă - ne doar anii tinereții
Să fim frumoși și inimoși mereu!
Mai lasă - ne iubirea pentru-o viață
Iubirea pentru tot ce e frumos
Mai spală - ne cu rouă iar pe față
Ca să ne fie chipul luminos.
Întoarce-ți fiii iarăși către casă
Destul prin lume ei au rătăcit
Să fie adunați din nou la masă
Să fie cu ai lor pan la sfârșit....
Mai ia - ne Doamne greul ce ne-apasă
Mai șterge - ne și lacrima în zori
Ajută - ne să fim din nou acasă
Să nu mai rătăcim printre ninsori.
Gimbte Germania
poezie de Felicia Felidiorean (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!