două lacrimi
Două lacrimi, pereche de iriși,
se-nvălmășesc în cuvinte șoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenușa orizontului
exil în deșertul albastru al ființei.
Descos fire de sânge,
veșmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit și dorințe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
și...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de iriși
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie
Tăcere apoi...
Doar zbaterea tâmplei îmi amintește
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viață tăcută-n durere...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre durere
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre dorințe
- poezii despre deșert
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.