două lacrimi

Două lacrimi, pereche de irişi,
se-nvălmăşesc în cuvinte şoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenuşa orizontului
exil în deşertul albastru al fiinţei.
Descos fire de sânge,
veşmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit şi dorinţe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
şi...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de irişi
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi aminteşte
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viaţă tăcută-n durere...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima-mi, veche clepsidră

Oglindă...
mȃini...
una – piatra,
una raze de soare.
Pumn rece, strȃns,
cu privirea-lacrimă,
matriţă a norilor din irişi,
a durerii eu-copilului
de atunci
de cȃnd tăcerea
s-a cuibărit în mine.
Mȃna din raze de soare...
cu degete strȃnse-ntr-un zȃmbet
al eu-pruncului
de atunci de cȃnd cȃntecul mamei
era leagănul universului...
Ȋn oglindă, acum,
eu-prezentul
cu chip amorf încuiat în tăcere,
cu pleoape închise în mine
şi zȃmbet în irişi cenuşii.
Urmez doar paşii
pe urmele de nisip
ale vechii clepsidre
ce mi-a rămas
în loc de inimă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de flaut

Înalţ din mine către mine,
O rugă pentru vindecare,
Apoi o rugă către Tine,
Să ne ajuţi pe fiecare

Să nu-mi laşi grijile s-apese
Pe unde răni nu-s vindecate,
Sunt prea adânci şi mult prea dese
Şi încă mai zvâcnesc în noapte

Sub pleoapa existenţei sfinte,
Un ochi închis ar vrea să vadă,
Te rog frumos adu-mi aminte,
Ce mintea nu mai vrea să creadă

Şi mă întreb unde să caut,
Într-un ecou sau înlăuntru?
În armonia unui flaut
Ce cântă-n suflet... dinăuntru?

Înalţ din mine către mine,
O rugă pentru vindecare,
Apoi o rugă către Tine,
Să ne ajuţi pe fiecare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta tristeţe...

Este-atâta tristeţe
În inima mea!
Sunt nori de furtună
Şi lucire de stea...
E miraj şi tăcere,
Durere, sărut,
Este liniştea clipei,
E sfârşit şi-nceput.
E tăcerea pe ceruri
Sub al stelelor jug,
La pervazul ferestrei,
Stau în coate şi plâng...
Un semnal de alarmă
Pentru ochiul smerit –
Sunt o pleoapă plecată
Pe sub gene de mirt.
Este plâns şi sunt semne,
Gustul vieţii-i amar.
Îngenunche, tăcere,
La al vieţii altar!
Ne sunt anii pedeapsă,
Ne e viaţa-n amurg,
Ne întoarcem acasă
Printre lacrimi ce curg.
...................................
Şi tac şi plâng,
La fereastra deschisă
De ploaie ucisă...
Sunt un vis în amurg...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi îndrăgostit de mine, lacrimi

v-aţi îndrăgostit de mine, lacrimi,
v-aţi îndrăgostit şi-mi puneţi jar,
pe sufletul cuprins de-atâta patimi
şi-mi daţi să gust mereu din cupa cu amar

prea m-aţi iubit şi prea devreme,
v-am cunoscut şi m-aţi pătruns
şi-acum mă părăsiţi alene,
prin ochi şi gene care-mi plâng

îmi sunteţi ca surate îmbătate,
şi rătăcite în mine de demult,
îmi ţineţi sufletul împuns de ace
şi sufletul îi sete de-atâta plâns

m-aţi iubit şi nu m-aţi părăsit lacrimi,
veniţi din ce în ce mai des şi mai curând,
îmi faceţi ochii roşii, storşi de ape,
furaţi răcoarea trupului ce-mi simt plăpând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci...

Taci... ascultă...
Pulsul urcă sălbatic spre tâmplă.
Tăcerea... doar ea ştie
să vorbească inimii tale
în limbajul sufletului meu.
Cuvăntul tăcerii
se naşte croit din culoarea vie
a inimii.
Îl îmbrac într-un sărut
şi apoi îl trimit către tine.
Atât doar... lasă-mă să-l cos
pe aripile inimii tale,
să auzi când iubirea mea
îţi vorbeşte în şoaptele tăcerii.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-ţi durerea

Spune-ţi durerea în faţa oglinzii,
Apoi sparge oglinda!
Vezi cum se rostogolesc lacrimile
În cioburi de vis?!
Sunt maluri de sânge ce le sorb reptetat...
De ce n-ai plecat?!
Câte poeme ai scris?!
Din iubire şi ură,
Din iertări şi păcat
Se adună.
Şi lacrimi şi nori se strâng
Sub pleoapele primilor zori.
Ai aruncat aminitrile la gunoi?!
Amintiri ce-au fost între voi...
Le-ai mototolit
Ca pe-un petec de spumă?!
Cine le-adună?!
Nu mai au strălucire!
Sunt doar răni care dor
Sângerând de tăcere...
Ştiu că nu-ţi e uşor...
Că nu ai mângâiere.
"Magii de miresme descântate de vraci",
Cu lacrimi de-acum te-ncunună...
N-ai să plângi, n-ai să uiţi, n-ai să ierţi, n-ai să taci,
Oricine ar fi să îţi spună.
Tu priveşte-te-n taină!
Căci "cascade de lacrimi"
Au izvorul în tine,
Sentimentele sunt conectate
La necuprins-
Vezi, fire de cupru -
Conductori iluzorii
Către întâiul sărut...
Ultimul vis - atingeri divine.
Lumina s-a stins pentru ea, pentru tine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul durerii

se poate muri într-un singur fel
de prea multe cuvinte
agăţate în cui
şi stând liniştit să le aduni
să le admiri
cum cad lacrimi
una câte una două câte două
sau multe câte multe...

da desigur se poate muri şi de
prea puţine cuvinte
pe care le rosteşti
atunci când lumina îţi pătrunde
până la oase
şi te doare cumplit
durere singulară durere multiplă
sau durere durere...

e nedrept să nu îţi accepţi soarta
cuvintelor tale
rostite sau nerostite
într-un univers ascuns şi tăcut
departe de tine
gândul care te copleşeşte
îţi dă aripi te poartă pe sus
cât mai sus mai sus...

se poate muri doar într-un singur fel!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre pulberi de gânduri

trăiesc în spectacolul nefiresc al întunericului
pe ăst pământ pârjolit
unde piere iubirea şi viaţa se stinge
în lacrimi şi sânge
uneori ascult glasul anotimpurilor
în oglinda fisurată de valuri a mării
îmi caut sufletul pierdut
regăsesc doar răspunsuri eşuate
din cer curg lacrimi
prea puţine, pentru astă tristă dramă
numită retoric omenire
un nor trecător a trecut întâmplător, prea departe
pescăruşii au să mai vină la ţărm
unii au plecat, spre alte zări, departe
îngenunchez în pulberea stelară
privesc către cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirintul iluziilor

Labirinturi!
Versuri în oglinzi paralele
de gând. De ce ziarele vând iluzii
când de fapt doar clovnii au nasul roşu?
Şah cu pioni în locul nebunilor.
Zarurile le-am împrumutat din alt joc
al destinului. Da, şinele descos
catrenele trecutului. Roţi se-nvârt... e doar
ceasul de perete. Mijeste-o după-amiază
la hotarul spre care pornesc, măturate de vânt
fire de nisip. Clepsidra zace spartă-n falia gândului.
Înc-o iluzie doare când aripa frântă caută
gustul zborului în crengile crescute
din umbra dorului.

În aburul cafelei rasucesc vorbe nespuse.
Simţi cum urcă spre tâmple Sisiful?

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas...

sunet strident caut în noapte
albatroşii sfâşie norii, obstacole în calea zborului
îi aud atât de tare şi în depărtare
strigătul morţii mânjeşte un cer cu pata de asfinţit
coborâtă până în adâncul lanţurilor
aud trenul şi şinele mă poartă spre depărtări
dorinţele urlă în mine şi strivesc sub tălpi macii
atât de goi de non-sens mi se par
pentru că vreau să-i modelez eu
cu mâini de olar cu lut de pe muntele cu zei
mă dor pulsurile inimii şi mă înţeapă fiecare
lacrimă scursă, stoarsă până la neplângere
mă simt stafie înveşmântată în alb
chipul e-acoperit diform ca şi cum oasele
ar fi fost topite
în lanţul inelului ce mă unea odată cu o icoană
s-a sfărmat atâta fiinţă
umilinţa a otrăvit fiecare fir de nisip
din care mă construise demiurgul
bucată cu bucată mă adun de pe câmpul ars de-atâta trăire
cenuşa a rămas risipită în cântecul durerii păsărilor călătoare
mă du suflete pe cărarea spre înainte
şi chiar de moartea mă cheamă
ascultă-mi ruga către viaţă
nu-mi trebuie decât o coală albă de hârtie
pe care să desenez cu degete pline de pământ
urma tălpilor să ştie omul ce vine
că sunt încă vie
bate la poarta mea şi scoate-mă
din cenuşă de aici... până aici

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela
Comentează! | Votează! | Copiază!

cutreier cu paşii cuvintelor

Cutreier cu paşii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
şi-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun seminţe de mac
din inima mea
şi le sădesc să răsară roşu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinţi,
le infăşor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
şi...
adorm letargic
în visul vieţii
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!