Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O taină din sufletul meu

Mereu când te priveam, ca pe un înger te vedeam;
O privire aşa de caldă, cum nimeni nu poate să aibă!
Doar o atingere de-a ta, sufletul meu pentru o viata mi-l alina.
Frumos îmi vorbeai, mereu îmi spuneai vorbe dulci, cum numai tu stiai.
Iar când destinul a venit, parcă totul în jurul nostru a luat sfârşit!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume de copil

Priveam viata ca pe-o gluma,
Priveam totul de sus, cu jucaria-n mana
Si oamenii erau din plastilina
SI-n loc de soare, o pata de rugina.

Vedeam orasele de guma,
Si strazi acoperite cu multa spuma,
In aer, baloane colorate de sapun,
Iar eu paste acest tinut stapan.

Erau si blocuri de carton
Iar eu le mazgaleam cu un creion...
Si eram fericit cum nu se mai putea...
De ce? O lume-ntreaga e a mea.

poezie de Ioana Bitoleanu (14 martie 2007)
Adăugat de Ioana Bitoleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Martorul nostru în toate,
Cerul negru-n timp de noapte
Presărat cu stele, mii,
Ce menţin legende vii.

Stele-n care ne-am pierdut,
Şi copii, dar şi adulţi,
Toţi ne pierdem cu neştire,
Aruncându-le o privire.

Stele ce-nconjoară Luna,
Luna-i mama, e doar una,
Stelele, copiii ei,
Au fost prietenii mei.

Le priveam sclipind pe boltă,
Când mintea mi-era-n revoltă,
Ele mă tot linişteau,
Cântec dulce îmi cântau.

Cântec dulce în surdină,
Muzică mută, divină,
Înţeleasă doar de mine
Nu de mutrele străine.

Copiliţa lor eram,
Cred că le şi-aminteam
De-alţi prieteni ce avură,
Dar pe care îi pierdură.

Căci stăteam şi le priveam,
Sufletul mi-l linişteam,
De greşeli, uşor, uitam
Şi nu mă mai ruşinam.

Dar crescui ca dintr-o dată,
Nu e timp ca altă dată,
Când stăteam şi le vorbeam,
Griji, nevoi, eu nu aveam.

Iat-acum că şi muncesc,
Nu am timp să m-odihnesc,
C-am crescut şi am de treabă
Cum spunea mama, în grabă.

Şi mi-e dor de mine mică
Care nu ştiam de frică,
Când stăteam cu orele
Şi vorbeam cu stelele.

poezie de Mara-Elena Untea din Copiii din Ţara Dorului, ediţia a IV-a (8 iunie 2024)
Adăugat de Sebastian Butu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Referinţe

... am început iubito un catren
îl scriu pe-un colţ imaculat de stratosferă
acel ce l-am pornit înca-n eden
s-a rătăcit in larga planisferă

l-am început iubito post-mortem
îl scriu pe-un vârf adânc de emisferă
şi dezlegat de orişice blestem
şi descântat cu apă efemeră

am început iubito alt poem
şi coala de hârtie ca o sferă
din referinţe oarbe de sistem
se trece în vizibile de eră...

poezie de Iurie Osoianu (28 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptarea

Priveam norii şi sculptam în ei sânii tăi!
Păşeam brusc într-o lume mai bună
Cu izvoare cristaline, fără urmă de călăi,
Priveam la un cer împăturit cu spumă!

Priveam cascada şi-ţi sculptam în ea chipul
Ce-mi sugera răbdare, calm şi-un dor
Ce m-a trezit cu clipa, luptându-mă cu timpul...
Priveam un orizont sorbit de dulcele fior!

Priveam picurii ce-ţi tineau loc de-acoperiş,
Cum te sculptau pe forme pân' la carne,
Mi-ar fi plăcut enorm şi-aş fi ţinut morţiş
Picur să fiu, să-ţi curg pe formele externe...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiuni...

subconştientul meu păşea indeferent
prin lumea asta larga ca o smoală
oricare pas suna mai decadent
alunecând pe coarda ei fundamentală

şi conştientul uniform şi indecis
în altă lume, tristă şi pustie
mereu cerşea un strop de paradis
la colţ de apă şubredă dar vie

şi când s-au întâlnit şi contopit
într-un covor de linişte târzie
din eu -l meu subtil şi răvăşit
sorbeau dimensini de veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

tu când te vei trezi ai să găseşti o floare
pe perna ta lângă obrazul tău
- să ştii iubito - ţi-am trimis un soare
cu raze frânte din destinul meu

tu s-o aşezi în vază ca pe-o vrajă
să torni în ea şi ape de izvor
şi soarele mereu să-ţi stea de strajă
cu raze frânte din destin şi dor

tu să-i zâmbeşti când sufletul te doare
în hohote să râzi şi să le frângi
şi ai să vezi petalele de soare
cum vor zâmbi că-n sine nu mai plângi...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să păstrăm acest moment

Stăteam pe-acoperişul tău
Şi după ceruri jinduiam
Soarele încet se mişcora
Iar eu în ochii tăi priveam.
Tu ţi-ai dat seama ce simt eu
Şi-n tine, ştiu, vibra o strună
Voiam ca timpul să-l oprim
Să fim în veci doar împreună.
Cum să păstrăm acest moment,
Să-l regăsim când viaţa-i grea
Şi an de an să ne-amintim
Că eşti al meu şi sunt a ta?
Ce bine-ar fi să îl păstrăm
Cu grijă, ca pe-un lucru rar
Ca şi atunci când vom pleca
La el să ne întoarcem iar!

poezie de Jenna Todd, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O jumătate de lună

O jumătate de lună
Cade stângace prin cer
Fă-mă să uit,
Înger stingher,
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă s-adorm
În singurătatea
Crescută diform.

Iar dacă visez,
Înger înţelept,
Să nu mai ţin minte
Când mă deştept.
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă să scriu
Cu ţipăt continuu,
Înger pustiu.
Ochiul meu rece
Acoperă-l, îngere,
Cu o pleoapă
În stare să sângere
Peste prealimpede-
Le înţeles.
Minte-mă blând
Şi du-mă-n eres,
Dă-mi jumătatea
De lună-n neştire,
Dar fă-mă să uit,
Înger subţire.
Sfâşie-mi al
Neuitării delir,
De singurătate-mi
Să nu mă mai mir.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul...

îşi scutură ploaia norii de ape
precum o pajură aripa de colb
întuneric se lasă mult mai aproape
decât negrul din pană de corb

pe cer mare stelară pitită
după cornul de lună gălbui
îşi trimite mereu în ispită
arzătorii săi stropi de gutui

într-o linişte sună cristalul
iar în altă o trâmbiţă fierbe
şi urcăm într-o fugă tot dealul
cacofoniei noastre superbe

coborând mai târziu în genune
când pe scară cu trepte de foc
când ţinute la braţ de minune
în cădere de liber noroc

şi se trece esenţa din mine
în altarul ovarului tău
şi-nc-un suflet de stele se ţine
în ajunul plecării în hău...

poezie de Iurie Osoianu (7 august 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

.. când te sorbeam cu adâncime şi nesaţ
părea adâncul tău să nu se mai termine
ca mai apoi la margine-ai, extenuat
să te întreb ce adevăr s-a stins în mine

iar când mă petreceai în zori, la drum
şi fluturai năframa pe fundal de zare
mereu în faţa mea se aşternea un fum
şi-n urma ta -un răsărit de soare...

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,
pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,
pe umărul stâng îţi plana un cocor,
pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,
copilul de aur scăpăta încet spre nadir,
în jocul celest scufunda un vapor
în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,
zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,
mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,
în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,
de-un fir de păr atârna o petală de nor,
cădeam cu braţele deschise în cerul tablou
contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ţi urmele paşilor goi,
vântul şoptea nisipului uitarea,
un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor,
scrijelindu-mi durerea.

Priveam şi am rămas un veşnic privitor,
am fost actor şi am rămas un simplu autor,
am fost al tău şi am rămas al tuturora, un solist,
poetul autist.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara din gând

Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântaţi,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonaţi.

Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îţi erau şi ţie, ştiu cum îi priveai
când, plecaţi sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.

Te iubeau bunicii, mult, ca şi pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ţine
toată bucuria cuibărită-n gând.

Nu ştiau că ziua le aduce oaspeţi,
nu îi anunţasem că îi vizităm
şi că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeţi,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.

Pe-o şosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îţi priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golul...

.. o privire incă
stai să mai cerşesc
ultimă adancă
lângă: "te iubesc"

o privire plină
de senin amor
sentiment de vină
încrustat cu dor

o privire ninsă
suspinînd domol
a dojană stinsă
de himeric gol...

poezie de Iurie Osoianu (6 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea primăverii

Plângând în ploaie după clipe
Priveam cum trec în şir cocorii,
Prin cuiburi gaiţele-or să ţipe
S-alunge de pe ceruri norii,

Am spart paharele minciunii
Lăsând să curgă adevărul,
Să-mbrace haina-nţelepciunii
Când înfloreşte-n poartă mărul,

Tot aşteptam ca primăvara
Prin lanuri macii să răsară,
În verde să se-mbrace ţara
Şi toate florile s-apară,

S-a rupt în ceruri taina vieţii
Lumina s-a ascuns în noapte,
Sau poate-n roua dimineţii
Când sufletul vorbea în şoapte,

Plângea şi ploaia după clipe,
Pe câmpuri totul înverzeşte,
Iar pitpalacii pot să ţipe
Căci tot ce-i viaţă se trezeşte,

Şi tot aştept ca primăvara
Salcâmi să explodeze-n floare,
În verde să se-mbrace gara
Unde-am rămas uitat de soare.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!