Vara din gând
Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântați,
pedalam spre casa plină de iubire
cu batrâni, de lume, parc-abandonați.
Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îți erau și ție, știu cum îi priveai
când, plecați sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.
Te iubeau bunicii, mult, ca și pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca si când
ai fi fost icoana care-n casă ține
toată bucuria cuibărită-n gând.
Nu știau că ziua le aduce oaspeți,
nu îi anunțasem că îi vizităm
și că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeți,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.
Pe-o șosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îți priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.