Lumea ca o carte
Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Și eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.
Priveam stânci, munți, dealuri
Și mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Și nu mă săturam să mă mai uit.
Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Și lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuși Dumnezeu.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.