Lume de copil

Priveam viata ca pe-o gluma,
Priveam totul de sus, cu jucaria-n mana
Si oamenii erau din plastilina
SI-n loc de soare, o pata de rugina.

Vedeam orasele de guma,
Si strazi acoperite cu multa spuma,
In aer, baloane colorate de sapun,
Iar eu paste acest tinut stapan.

Erau si blocuri de carton
Iar eu le mazgaleam cu un creion...
Si eram fericit cum nu se mai putea...
De ce? O lume-ntreaga e a mea.

poezie de Ioana Bitoleanu (14 martie 2007)
Adăugat de Ioana Bitoleanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram timid, erai o divă

Eram timid, erai o divă
Şi te priveam cu jind, cu dor...
Lucram la cooperativă,
Tu pe merţan, eu pe tractor.

Ne mai vedeam pe coridor,
La sediu, când treceai, lascivă;
Eram timid, erai o divă
Şi te priveam cu jind, cu dor.

Odată m-am drogat cu clor
Şi am făcut o tentativă,
Dar ai rămas inexpresivă
Şi-am încercat să mă omor...

Eram timid, erai o divă.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inca mai cad lacrimi

Inca mai cad lacrimi, dupa tine
Inca ma mai gandesc la tine
Nu te pot uita
Vreau sa mai faci parte din viata mea

Vreau sa iti spun dinou,
Bun venit in bratele mele
Vreau sa te protejez,
Sa iti ofer dragostea mea

Imi este dor de tine
Si de cuvintele care,
Desi erau reci si goale
Pentru mine insemna ceva

Si stau gandindu-ma mereu,
Langa mine nu mai esti prezenta
Dar totusi,
Parca inca mai simt parfumul cu care te dadeai

In ca iti mai tin minte privirea
Ochi caprui care ii ai,
Ochi pe care ii priveam
Tot timpul ii indrageam

Parca acuma te avd,
Cum stateai la mine in brate
Locul in care,
Cresteau sperante

Parca acuma vad,
Trandafirii infloriti
Parca le simt mireasma
Trandafirilor rosii preaiubiti
De tine indragiti.

Gandindu-ma la tine,
Parca aud cuvintele ce ti-le rosteam
Iti ziceam ca te iubesc
Si cat de mult in viata mea te doresc

Imi amintesc acum,
Iubirea mea pentru tine,
Dintr-o data a rasarit
Fiind de nestapanit

Parca vad momentul in care,
Amandoi rasaritul soarelui il priveam
Impreuna ne bucuram
De la tine o sarutare primeam

Cat timp soarele a stralucit,
Multa iubire s-a ivit
Eram de nedespartit
Mereu, mereu noi ne-am iubit

Odata cu apusul soarelui,
Instalarea noptii depline
M-am indepartat de tine
Te-ai indepartat de mine

Iubirea a disparut,
Mi-ai lasat un gol imens
Un suflet pustiu
Acuma doar de lacrimi ingrijit

Si am ramas singur
Intr-un loc al nimanui
Intr-un loc lipsit de viata
Nu are iubire, nu are speranta

Noaptea hoinarind strazile,
Pe care te plimbam
Stelele inca mai straluceau
Dar mie nu imi mai zambeau

Luna este palida,
Nu are putere sa mai straluceasca
E de parte de soare, i-a disparut stralucirea
Stralucirea care de la soare o primea
Stralucirea care a disparut
Luna si soarele, unul de altul s-au despartit
Totul ramanand un vis neimplinit

poezie de Ovidiu Cotei (20 septembrie 2015)
Adăugat de Ovidiu Cotei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impreuna

Vara asta o petrecem impreuna
Cantand melodii sub clar de luna
Traind clipe de neuitat
La care si altii inaintea noastra au sperat

Te priveam pe malul marii, seara de seara
Amintindu-mi cum a fost intaia oara
Nu te stiam, ne priveam intamplator
Cand treceam pe langa tine, eram un simplu calator

Dar totul s-a schimbat cand am vorbit prima data
Cu fiecare cuvant, cu fiecare soapta
Simteam ca ai cucerit o parte din mine
Ceva se aprindea cand ma gandeam la tine

M-ai luat de mana si mi-ai spus
Ca orice intrebare are un raspuns
Ca orice persoana are o soarta
Iar eu iti sunt tie cea predestinata

poezie de Delia Andreea Varaticeanu (17 iulie 14)
Adăugat de Delia Andreea Varaticeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptarea

Priveam norii şi sculptam în ei sânii tăi!
Păşeam brusc într-o lume mai bună
Cu izvoare cristaline, fără urmă de călăi,
Priveam la un cer împăturit cu spumă!

Priveam cascada şi-ţi sculptam în ea chipul
Ce-mi sugera răbdare, calm şi-un dor
Ce m-a trezit cu clipa, luptându-mă cu timpul...
Priveam un orizont sorbit de dulcele fior!

Priveam picurii ce-ţi tineau loc de-acoperiş,
Cum te sculptau pe forme pân' la carne,
Mi-ar fi plăcut enorm şi-aş fi ţinut morţiş
Picur să fiu, să-ţi curg pe formele externe...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O taină din sufletul meu

Mereu când te priveam, ca pe un înger te vedeam;
O privire aşa de caldă, cum nimeni nu poate să aibă!
Doar o atingere de-a ta, sufletul meu pentru o viata mi-l alina.
Frumos îmi vorbeai, mereu îmi spuneai vorbe dulci, cum numai tu stiai.
Iar când destinul a venit, parcă totul în jurul nostru a luat sfârşit!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Credul, vazand ca este soare
Ar vrea sa se desfaca-n floare
Lectii se pare n-a primit
Bobocul cel indragostit!

Viata vesela ar vrea
Pe scene largi el ar dansa
La sanul cu parfum de flori
Sau prins in par la sarbatori

Ce-nselatoare e viata
Astazi e soare dimineata
Dar un octombrie cu bruma
In orice zi poarta cununa.

Tu trandafir cu-aroma fina
Cu frunze ce vor fi rugina
Ai aparut pe inserat
La casa mea far-de-mparat

Ne amagim ca impreuna
Traim o toamna ca o gluma
Tu rasfirand petale roz
Şi eu visand la ce am fost.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau nişte pomi înalţi, stufoşi şi bine potriviţi de părea că erau scrişi, şi aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta şi în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îţi plăcea să-i priveşti. Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram uşor şi dansam...

obosite de drum, abia-mi mai târam
picioarele grele... şi-abia-mi mai duceam
povara din spate precum calul în ham...
adormisem sub cerul adânc şi visam
eram uşor şi dansam...

mă priveam cu mândrie în fiece geam
un tânăr efeb... îmi plăcea ce vedeam!
tânărul sprinten eu însumi eram
la toţi, în cale, generos le zâmbeam
printre oameni şi lucruri dansam...

valsam fără teamă printre oameni şi cai
alergam către tine ca bigotul spre rai
surâdeam fericit... dar tu-n zare fugeai...
că nu te mai pot ajunge parcă-mi spuneai
din visul adânc mă trezeai...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam printre gene timpul trecând, dar mă simţeam evadată din acest timp. Eram doar martora trecerii lui, inofensivă, indiferentă, eram martora însăşi existenţei mele, examinându-mi suferinţele sufletului, eram martora durerii ce se cerea ca ofrandă fericirii promise.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveam

Priveam infinitul de la umbra sânului tău,
pescăruşii zburau prin mănunchi de fuior,
pe umărul stâng îţi plana un cocor,
pe dreptul Soarele îşi trăgea răsuflarea.

Priveam liniştea serii în zâmbetul tău,
copilul de aur scăpăta încet spre nadir,
în jocul celest scufunda un vapor
în marea de-aramă.

Priveam cum levitezi în universul senzual,
zeiţa cuvântului banal ce devenise epopee,
mă desprindeam de trup în spaţiu-atemporal,
în picătura de magie.

Priveam Luna scursă din lacrima ta,
de-un fir de păr atârna o petală de nor,
cădeam cu braţele deschise în cerul tablou
contemplându-mi himera.

Priveam răsăritul mângâindu-ţi urmele paşilor goi,
vântul şoptea nisipului uitarea,
un val rătăcit mă săgeta cu săruturi de dor,
scrijelindu-mi durerea.

Priveam şi am rămas un veşnic privitor,
am fost actor şi am rămas un simplu autor,
am fost al tău şi am rămas al tuturora, un solist,
poetul autist.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

a căzut pe eva mea grăbit
am prins-o între două grădini
suspendate în aşchii de vis
sărite dintr-o amintire peste viaţă
eram puţin fericit şi vedeam
fluturi mulţi cum năvălesc
pe deasupra în culori cerate

era firesc să-mi amintesc sărutul
dat fără iubire la marginea lumii
priveam în zare drumul prăfuit
păcatul venea adus de stoluri
lungi de corbi stacojii fără căinţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra noastră se întindea cerul spuzit de stele; stăteam tolăniţi pe spate şi le priveam, întrebându-ne dacă le făcuse cineva dinadis sau erau acolo dintotdeauna.

Mark Twain în Huckleberry Finn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedeam împreună cu Seymour pe maginea lacului şi priveam siluetele splendide ale rândunelelor, care săgetau văzduhul până departe. Zburau jos, aproape atingând suprafaţa verzuie a lacului şi din nou ţâşneau în sus. Cunoşteam acest joc. Uneori, dar foarte rar, se întâmpla s-o şi atingă şi atunci se vedea lucind acolo o slabă scânteiere de soare. Era o tăcere deplină, iar de pe panta dealului, acoperită cu brazi bătrâni, venea spre noi un miros de răşină. Priveam şi tăceam de pacă ne-am fi dezobişnuit să vorbim.

Pavel Vejinov în Pieirea lui «Aiax»
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Priveam fără de ţintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus.
Şi ca o taină călătoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Şi n-avea aripi să mai zboare!
Şi tot văzduhul era plin
De cântece ciripitoare.

Privirile de farmec bete
Mi le-am întors către pământ -
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n horă dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
În lan erau feciori şi fete,
Şi ei cântau o doină-n cor.
Juca viaţa-n ochii lor
Şi vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau către izvor
Şi grauri suri zburau în cete.

Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur de toamnă

Scriind aceste versuri,
Îmi amintesc...

De cand eram copil într-un anotimp de toamnă,
De mirosul frunzelor căzute ca eroii într-un razboi,
De nerăbdarea de a o vedea pe scumpa doamnă,
În curtea scolii, jucându-se cu noi.

Priveam spre cer la soarele posac
Ce încă încerca din răsputeri să mai zâmbească,
La randunele triste îmbrăcate-n frac,
Ce începura toate, pe vară s-o jelească.

Când cărţile pe bănci, tăcute se deschideau,
Când totul devenea posomorât în jur,
Atunci se năşteau, amintirile ce erau,
Să fie scrise-n poezia de azur.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!