Ajunul...

îşi scutură ploaia norii de ape
precum o pajură aripa de colb
întuneric se lasă mult mai aproape
decât negrul din pană de corb

pe cer mare stelară pitită
după cornul de lună gălbui
îşi trimite mereu în ispită
arzătorii săi stropi de gutui

într-o linişte sună cristalul
iar în altă o trâmbiţă fierbe
şi urcăm într-o fugă tot dealul
cacofoniei noastre superbe

coborând mai târziu în genune
când pe scară cu trepte de foc
când ţinute la braţ de minune
în cădere de liber noroc

şi se trece esenţa din mine
în altarul ovarului tău
şi-nc-un suflet de stele se ţine
în ajunul plecării în hău...

poezie de Iurie Osoianu (7 august 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când liniştea

acolo mă voi găsi într-o linişte deplină
singură în huruitul unei roţi de moară
când apa trece prin mine smulsă din călcâi
când orele
când zilele
şi din dor când mi se lasă vulturii pe umeri ca nişte miei la păşunat
să îngâne din ce a mai rămas prin munţi
am să aleg dealul acela colorat în care dorm gândurile noastre
mai jos de frunte
să mă îngroape

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult...

demult sunt surd la toate şi orb mă ştiu demult
şi ros avar la coate şi încă mai incult

trimis în vremea noastră de altele, mai gri
să bat când la fereastră când toate ponegri

aşa e scris în stele să urc încetişor
când ploile din ele când trepte care dor

şi să ridic o zare cu ochii mei cei orbi
uitându-mă la soare cu stoluri lungi de corbi

să trec din fugă vama cu umbre stacojii
spre ţara mea din rama cu oameni încă vii

şi înmuind pensula în gamă de culori
s-aştern pe pânze nula drapată între nori

s-adaug la ispite nuanţă mai albastră
cu buze strâns lipite de linişte sihastră

şi -apoi să-mi bat în cuie pe albul din perete
esenţa amăruie de foame şi de sete..

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vigonie

Într-o zi, într-o dorinţă, dintr-o iarna-n care plouă,
Dintr-o peşteră din ceruri, am scos soarele afară
L-am ferit de frig cu palma si cu ochii l-am rugat
Să-şi desfacă curcubeul, chiar si-n ploaia îngheţată
Să-mi fac scară către mine printre gândurile zdreanţă

Si-am urcat, torcând pe trepte gândurile destramate
Am cules bumbac din stele, ignorând a lumii şoaptă,
Te-am găsit torcând la lună, firea-ti pură, firea-ti dreaptă,
Chiar pe creasta regăsirii s-a sfârşit ultima treaptă
Când din gânduri zdrenţuite, incurcate-n fir din stele

Te-ai ţesut cu firea-ti caldă, tu vigonie în mine.

poezie de Ştefăniţă Ovidiu Juncu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meduza

are universul planurile sale
am şi eu un rol timid în ele
rolul de vasal al maiestatii tale
-firului de colb venit din stele...

rolul de a fi mereu în sala
unde dai spectacole de gală
rol de lege mai universală
decât legea aia conjugală

rol de rob şi niciodată rol de rege
rol de preş timid pentru picioare
şi de nodul gordian pornit să lege
prin noroiuri petele solare

rolul de servil amant platonic
rolul de lacheu mereu de strajă
când la eleganţa râsului demonic
când la un suspin născut din vrajă

nu mai ştiu alt rol mai greu pe lume
decât a lui Cassio şi Desdemonei
rolul meu pemite orice nume
inclusiv şi numele Gorgonei

are universul planurile sale
am şi eu un rol timid în ele
rolul de vasal al maiestatii tale
-firului de colb pornit spre stele...

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
scrise pe şoaptele tale
într-o noapte
cu lacrimi de stele

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego...

Subconştientul meu păşea indiferent
prin lumea noastră largă ca o ţoală,
când orice pas suna şi decadent,
şi cadenţat pe firea ei domoală.

Iar conştientul, uniform şi indecis –
în altă lume, tristă şi pustie, -
cerşea un strop solid de Paradis
la val de apă. Inocent şi vie..

Şi când s-au întâlnit şi contopit,
într-o fasciculă de linişte târzie,
ego-ul meu, subtil şi răvăşit,
dimensiuni intercala în veşnicie...

Apoi, în vogă de observator
şi-ntr-o poziţie abrupt imperativă,
torcea particule în caierul cu dor
şi-n fus sucea o beznă relativă.

Splendoare, albăstrime şi nesaţ
năştea intercalata contemplare:
Pământul meu, cu Luna mea la braţ,
şi nu departe dulcele meu Soare.

Din nou păşesc prin sine cadenţat,
să tai din mers şi depărtări perene.
Şi sufletul cu stele presărat
le leagă iar în noduri gordiene...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice mijloace

Trece mai repede decât mine prin fiecare fantă
se umflă precum laptele la fiert
şi se arde la mâini când i se lungesc prea mult.

Doreşte să stea în fruntea celorlalţi misiţi
şi ocoleşte formele de cădere de pe scară
ce poartă amprenta luptei unor emergenţi.

Am rămas cu cărţile pe faţă
în faţa tuturor oponenţilor
şi nu le cer decât să-şi respecte cărarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, mereu vorbe

Singuri prin praful cuvintelor.
După colţ s-au ascuns
cei doi martori ai
spovedaniei noastre.
Altarul tace,
asumându-şi riscul unei aventuri.
Bat clopotele.
Într-o zi oarecare vântul se ţine
de mână cu ploaia,
trăsătură specifică
amorezilor de duzină.
Vorbe, mereu vorbe...
Celelalte griji
se caţără în copaci.
Am ascuns cei două mii de ani
încărcaţi de păcate...
A sosit momentul, Doamne!
Eu sunt pregătită.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul diminetii

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă trece,
mă petrece
într-o nebănuit de adâncă
Sărbătoare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce mă ţine cu
sufletul la gură şi în
răgazul dintre clipe--
şi mă ţine strâns
ca un braţ inspăimântat de
înstrăinare.

Tu ai adus în mine
un alt fel de timp,
ce nu mă măsoară
pentru nimeni şi nimic;
mi-ai adus un timp
ce mă lasă
fiindu-ţi,
să-mi fiu.

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândeşte pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învaţă să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învăţătorul: aşadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simţim o uşurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupaţi cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Aşa se face că cineva care îşi petrece întreaga zi citind, şi prin relaxare îşi devotează timpul liber într-un fel negânditor, îşi pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călăreşte uită să meargă pe jos.

Arthur Schopenhauer în Eseuri şi aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Vânătorilor

Sună cornul tot mai tare,
Se adună vânătorii,
Matinal, când mijesc zorii,
Ceata creşte tot mai mare.

Este- o cruntă adunare,
Împrejur se simt fiorii,
Sună cornul tot mai tare,
Se adună vânătorii.

Ucid cerbi şi căprioare,
Nu stârpesc doar răpitorii,
Lovesc ţinte aleatorii,
Iar conştiinţa nu îi doare.

Sună cornul tot mai tare.

rondel de Ioan Friciu (31 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununia

în suflet, printre-atîtea noţiuni
sa furişat şi asta, a speranţei
şi arde, împroşcând protuberanţe
precum un soare. Începând de luni

iar marţea ploi aştept ca opţiuni
şi vânt puternic îndoind rafale
când de zenit şi când de coardele vocale
cu care leg o şoaptă de genuni

pe la o miercuri ţes un soare din minuni
pe cerul aşternut covor pe zare
şi care râde, saltă şi treasare
când trece cardinale joncţiuni

şi iar în suflet rup dimensiuni
şi trag din ele linii albe, drepte
ca joia să-şi ridice nişte trepte
la foişorul plăzmuit încă de luni

şi Sfânta Vineri îşi aduce rugăciuni
să le respire pe-o Golgota la răscruce
spre care ea păcatele îşi duce
mai negre ca carbonul din cărbuni

la uşă bate cineva pe porţiuni
uitasem că-i ajunul învierii
-o sâmbătă de vis şi bijuterii
şi "cineva" sunt bunii noştri nuni

veniţi din noţiuni, furtuni, jenuni
să ţină împlinirilor deşarte
şi ţie şi alesei tale moarte
la cununie coroniţe de goruni...

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!