Dimensiuni...

subconştientul meu păşea indeferent
prin lumea asta larga ca o smoală
oricare pas suna mai decadent
alunecând pe coarda ei fundamentală

şi conştientul uniform şi indecis
în altă lume, tristă şi pustie
mereu cerşea un strop de paradis
la colţ de apă şubredă dar vie

şi când s-au întâlnit şi contopit
într-un covor de linişte târzie
din eu -l meu subtil şi răvăşit
sorbeau dimensini de veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego...

Subconştientul meu păşea indiferent
prin lumea noastră largă ca o ţoală,
când orice pas suna şi decadent,
şi cadenţat pe firea ei domoală.

Iar conştientul, uniform şi indecis –
în altă lume, tristă şi pustie, -
cerşea un strop solid de Paradis
la val de apă. Inocent şi vie..

Şi când s-au întâlnit şi contopit,
într-o fasciculă de linişte târzie,
ego-ul meu, subtil şi răvăşit,
dimensiuni intercala în veşnicie...

Apoi, în vogă de observator
şi-ntr-o poziţie abrupt imperativă,
torcea particule în caierul cu dor
şi-n fus sucea o beznă relativă.

Splendoare, albăstrime şi nesaţ
năştea intercalata contemplare:
Pământul meu, cu Luna mea la braţ,
şi nu departe dulcele meu Soare.

Din nou păşesc prin sine cadenţat,
să tai din mers şi depărtări perene.
Şi sufletul cu stele presărat
le leagă iar în noduri gordiene...

poezie de Iurie Osoianu (15 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi nici măcar

şi nici măcar nu te-ai catacdisit
aşi vrea să-l ştiu, pe ăla inebunit
s-a luat de piept cu însă-şi veşnicia
şi cât de speriat fujeam de poezia
la propriu invocându-mi nebunia

Iar conştientul, uniform şi indecis
cerşea un strop solid de neconcis
vreau să rămân unicul bărbat
să curg ca o apă la vale in pat

şi-ntr-un zâmbet crispat
să fiu bărbat de bărbat
când tâmpă şi sublimă poezie
când oarbă şi posacă fantezie

să mă bag în găuri de şarpe sacadate
să mînc din hăuri turnate pe la spate
vreau un pisc de munte şi val vreau
din podoabă cu nimb focuri să beau

să respir un Cronos lent din greacă
când tâmpă şi sublimă, când oarbă şi posacă
şi dac-am să ating şi altă ţară oleacă
suflare în nimic instantaneu s-apleacă

şi raţiunea raţiunii în mereu
să fiu absolut poetul tău
tu de-a pururi postmodernistă
să mă stinji in agonie masochistă

poezie din Iurie Osoianu (14 octombrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

‎... S-au contopit într-un extaz tremurător
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi însăşi spaţiul l-au transformat în dor
Şi însăşi timpul l-au ascuns în taina lor...

Şi-atâtea şoapte îşi strecoară prin sărut
Şi atâta feerie-n sacrul nud -
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi contopit în el şi ea nemuritor...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema

ce tristă e singurătatea-n doi
ce cruntă e şi ce globală
când tu eşti înger, eu fiind strigoi
cu aripi străvezii de oboseală

când tu fiind lumină şi eu hău
adânc şi întuneric ca o smoală
tu-credincioasă, eu ca un ateu
ducându-şi crucea extraconjugală

când simt mereu şi iar că-s vinovat
în faţa ta şi inocenţei tale
singurătatea noastră scoasă la mezat
aşi sugruma-o cu sudalme triviale

atîta încă pot să-mi mai permit
în căsnicia asta, strict de ireală
în rest- c-am fost iubit şi am iubit
e doar dilemă. Existenţială...

poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

te-am întâlnit într-un departe
călcand pre moarte cu-aceiaşi moarte
- am renăscut cum El renaşte
În sorocitul crâmpei de Paşte...

şi sorb privire şi sorb retină
şi sorb Marie şi Magdalină
şi sorb sărutul mereu iubire
de Dumnezee-n Dumnezeire...

a fost odată şi eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viaţă
bătrini ca iarna şi faţă -n faţă...

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am rupt o floare dintr-un vis
şi-am aruncat-o în abis
şi floarea mea plutea mereu
pe unda tulburului hău
am smuls o coardă dintr-un dor
şi-am semănat-o pe ogor
din coarda mea a răsărit
alt dor etern, nemărginit
am stors un zâmbet ostenit
din colţul meu de infinit
şi coarda dorului din flori
s-a rupt cu cioburi de fiori...

poezie de Iurie Osoianu (5 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... se aşterne întuneric pe unduiri stelare
cu melodii superbe de neagră veşnicie
şi notele-i erup din adâncimi bizare
şi strune nevăzute de tristă nostalgie...

catren de Iurie Osoianu (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorşi acasă...

... şi am să mă-ntorc acasă într-o zi
din străinie
şi tu la fel vei reveni
din pribegie

şi am să mă-ntorc pe la chindii
când nu prea doare
în ochii scurşi dar încă vii
apus de soare

şi-ntâmplător te-oi întâlni
la colţ de vreme-
tu amintiri îmi vei şopti
şi eu - poeme

dar în adânc subconştient
v-om îneca în tuse
o atlantidă - continent
de gingăşii nespuse...

şi voi clipi şi voi zâmbi
cu gură pământie
intuitiv mă vei simţi
în preajma ta... pustie

-întorşi acasă într-o zi
din pribegie
la lut c-am revenit vom şti
şi veşnicie....

poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Pustiu... o lume ce arde,
fugind de potopul ce vine
din visele celor ce urcă peste noapte
şi plini de talent, pictează cu sânge,
pădurea şi lumea, ce râde, ce plânge,
într-un cântec plin de note grave,
de acorduri zburând pe hârtia pictată de moarte
şi ritmuri ce ies din chitarele sparte,
parfumând aerul greu al dimineţii
cu clipe pustii şi sute de ofuri.

Pustiu - o inimă rece promite iubire
şi scrie pe stele că ea e menirea
dar literele seci pictate în noapte,
s-au dus... s-au dus cu furtuna venită
şi-n urmă a rămas o inima tristă,
ce aşteaptă iubire...

Pustiu - pustie lumea, pustie menirea.

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Churchill vs Stalin

... s-au întâlnit la o beţie
doi oameni duri, aleşi de soartă
să-mpartă Marea Românie
pe-un şerveţel în loc de hartă...

epigramă de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

... te-am aşteptat iubito iar în vis
dar n-ai venit nici vie şi nici moartă
şi singur într-un colţ de paradis
mă tot ascund. De şarpe şi de soartă

parcă-n scenariu s-a schimbat ceva
şi raiu-i înecat în flori de tei
şi Dumnezeu croind din coastă mea
o lume nouă. Plină cu femei

femei la stânga şi la dreapta tot femei
şi sus şi jios, în goluri şi-n ţarii
temeiul meu căzut fără temei
zăcea molatic între pirostrii

şi Dumnezeu, înconjurat de dumnezei
îmi zise radiind a bucurie
- Îţi fac cadou o lume de femei
şi numai tu bărbat. Şi numai ţie

şi m-am trezit. Broboade de sudoare
sclipeau pe fruntea mea de om proscris
cum naiba bre să umplu de candoare
o lume de femei?! Şi-ncă de vis?!

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saxofonul

în sala plină cu regrete, pe scena-i goală de iluzii

un saxofon din operete smulgea când fibre când aluzii

plângeau viori anihilate, susurul sunetelor fine

din sine abdicau crispate nu strune-universuri line

iar când zâmbea şi clarinetul cu colţ de gură străvezie

fineţea lor sorbea cu-ncetu- nu note- pură veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri...

ce citeşti aici nu e scris de mine
ci de viaţa asta tristă şi opacă
pe fundalul vremii care vine, vine
pe dorsala celei care pleacă, pleacă

ce nu poţi citi - este scris de mine
buchii transparente pe plăpânda coală
parcă de hârtie, parcă de şestine
parcă clocotinde în cazan cu smoală...

poezie de Iurie Osoianu (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dorinţă de copil

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

Cu suflet blând, îmbobocind cuminte,
Zilnic trăiesc acelaşi avatar.
De chipuri dragi nu-mi mai aduc aminte
Şi zbuciumul mi-e fără de hotar.

An dupa an, aceeaşi întrebare,
Îmi pustieşte gândul răvăşit:
Pe lume am venit din întâmplare?!
De cineva am fost şi eu iubit?!

Cuvântul dor refuză să se stingă.
Speranţa dulce încă n-a murit.
Noi orizonturi visul vrea s-atingă,
Iar aşteptarea mea n-a ostenit.

Singur trecând prin lumea asta tristă,
Am şi eu o dorinţă de copil:
Mama şi tata undeva există,
Ori m-a născut o floare de april?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem otrăvit

călătorim prin vremi capricioase
şi ne mutăm mereu în altă ţară,
mâine suntem în alte sentimente,
decapitând teii lui eminescu,
sau spălând pietrele cu ploi acide,
dacă vine zăpada,
eu lâncezesc în patul pustiu
şi mă bucur că a mai trecut o zi.
dimineaţa mă însoţeşte
o melancolie sfâşietoare
pentru că toată noaptea te-am visat
alunecând râzând
prin mâinile mele ca o viperă,
dealul acela alb
pe care noi îl suiam în fiecare sâmbătă
acum e rece si nepăstor,
s-a unit cu cerul cenuşiu
într-o dulce incleştare,
topindu-se într-un timp de taină.
închişi într-un anotimp indecis,
călătorim prin vremi capricioase,
timp de pâră, plin de scârnave ocări
prădaţi de sfinţi martiri cu moaştele de pigmei.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafe

de la Isus încoace n-a mai existat
blajin şi drept ci numai vinovat
indiferent de fu bogat sau sărăntoc
indiferent dacă avu sau nu noroc

sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepţi - femei, bărbaţi
s-au dus cu toţii apriori vinovaţi

părinţii lor s-au dus, părinţii tăi
că nişte heruvimi - părinţii mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi

ci voi să fiu la veşnicie condamnat
ci voi să ispăşesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Hristos
în lumea altor drepţi, aice jos...

poezie de Iurie Osoianu (7 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mure...

ne-am întâlnit în noaptea fermecată
aleasă pentru noi de cartea vieţii
o noapte lînă. lungă. educată,
cuminte ca urzeala dimineţii

ne-am întâlnit să nu ne mai despartă
nici un moment de pură întâmplare
păi cum altfel când hărăzit de soartă
un răsărit ne-a fost şi un apus de soare

eram timizi ca doi adolescenţi
eram frumoşi ca două mure acre
eram asemeni unor aştri inocenţi
împrăştiind lumina castităţii sacre

în altă noapte totul s-a sfârşit
şi cerul s-a-nvelit în plapumă de nori
cu altă mură sentimentul ostenit
şi-a sprijinit de muchia de zori

şi de atunci mereu ne întâlnim
şi nopţile-s la fel de fermecate
atîta doar-mai sunt un anonim
atîta doar-mai eşti printre visate...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!