Uneori dimineața
Dimineața uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veșnicie
ca și țigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în față.
Gândul hoinărește pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agățată de cer.
Poemul se naște ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
și apoi coboară în camera goală,
așezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
și-mi fac din silabe șirag de mărgele.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poem citadin
șosetele atârnă pe sârmă în balcon
ca niște steaguri în zi de paradă
dimineața se face mai caldă
se leagănă strada în vuiet de mașini
clocotesc galbene sucuri în toneta din colț
orașul harnic s-aprinde devreme
halatele albe trezesc c-un clinchet de chei
farmaciile dialogând perete-n perete
ușa larg deschisă a cramei înghite un trecător
evlavios clopotul bisericii răsună în ureche
teiul își așează pe ramuri frunzele rebele
ziua începe să sfâșie aerul tare
fețe strigând după somn urcă tăcute în tramvai
se devorează ziua în tăcere albastră
se-nclină copacii pe marginea orei
cafeaua dansează în cești cu umbre de stele
e un fel de a spune că ești
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seara coboară
seara coboară vărgată-n lumini,
un sentiment enorm a umplut o pagină albă
trecând pe partea cealaltă.
gânduri tivite mov iau forme geometrice
părând perfecte în fața unui orb.
eu stau cu o talpă afară la capăt de linie roșie,
speriată de strania curgere a cuvintelor.
umbre verticale coboară timpul culcat,
întunecă ultimele silabe, creând un mare gol
trecând prin mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gratii
Printre gratii,
clipele țesute din imagini cu tine
țin trează vraja unui ochi deschis.
Camera goală dansează pe spini,
de fericire.
Pe-o întoarcere greșită a gândului,
lucrurile urâte devin irelevante,
starea confuză se eliberează din ascuns,
cu o voce frântă.
O libertate mă provoacă extatic
dincolo de culori și frunze.
Cuvintele încep să flirteze
ascuțindu-și uneltele tocite de vreme.
Pământul parcă plutește
îndoind punctele de cotitură
spre o alergare în sus.
Luceferi atârnă de grindă,
iar tu de fapt nu exiști.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimicul e prezent
nimicul e prezent în dimineața asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăți ce cad din el
și-un bulgăre de praf martir pe-o carte
strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenușiul lor etern
fantezia găurește pereții urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinții
demoni nu-s
și nici ochi lipiți de ferestre
există o cale lungită peste a șaptea durere
unde lumina migrează cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul se înșiră
drumul se înșiră cu indiferență
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzește răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca niște lămpi de noapte
amăgirile nopții zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la față ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veșnicie
din visarea ce nu știe încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruperea aceea
ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mai faceți, domnule Arghezi?
Dimineața mă scol ca fiecare
și-mi pregătesc poemul de plecare
Beau apoi cafeaua lactee
împreună cu vreo femeie
Pe care ieri-noapte
am iubit-o cât șapte
Și totuși nu-s prea lămurit
acesta-i poemul spre infinit
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Textul original este scris în limba română.O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul poem
ultimul poem uitat pe masă
înnegrește cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neștiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
și din frica de moarte
lumina coboară mușcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig și de ceață
e o furtună între pereți
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi dezbrac cuvintele
îmi dezbrac cuvintele de pietre și ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în brațe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare
îmi visez aripile rămase la tine acasă
știu că exiști acolo dar ești în altă parte
și sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip
și pentru că există jos
există genunchi
loviți de alte aripi trecând în zbor
și o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu
scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să țipe
neinventată de noi
ca și cum o busolă urmărește fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniștea zilei așezând desprinderea de lume
sub arcada veșniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
și literele cunoscute chiar și în tăcere
chiar și într-o abstinență distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colț verde de toamnă
și-un timp de tine nepustiu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din cer cad îngeri
lumea e așezată strat peste strat
învelișul e zgâlțâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin neliniște
sentimentul fricii strigă după mine
iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuți
formând un conglomerat uneori confuz
pereții sunt mâzgâliți cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafață
lipind-o ca un magnet de tâmple
stăm ațipiți mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniți să ne salveze de eșec
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga
cât de subțire e aerul ce-l respir
și ce întreagă a fost luna agățată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereți întârzierea încăpățânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
și singura frumusețe își așteaptă tristă sfârșitul,
muzica nu mai mută pașii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăștiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cules
focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa
până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad
frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi
și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul s-a mutat
Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre și o suire fără margini,
fără tăcere și frig.
Lipsește orașul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipsește așteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniștea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deșarte pentru un mâine
ce nu există.
Închipuirea de aripi e inutilă,
înălțimea-i blocată
între pereții asurziți de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
și mirarea icoanei din colț.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostul transei
rostul transei a murit la fiecare întâlnire
golul clocotind și-a vărsat lava
pe hârtia de scris
cuvintele au devenit cărămizi zidind ziua
pentru supunerea față de lucruri
am plecat stângace dintre pereții falși
și gesturi letargice
unde firimiturile de soare au încheiat ziua
în palma deschisă mișună eonii
ca niște plumbi
purtători de scoarță de copac
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!