E o zi

e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran ştirile flămânde ţipă ameţind spaţiul.
existenţa lumii e cusută-n alb şi negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.

sunt multe cruci şi tancuri îndoind verticala,
chemări de pace şi de război.
Iisus e băgat în icoane.

zidurile scutură dimineaţa şi ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăţi;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre şi ceaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegreşte cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neştiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
şi din frica de moarte
lumina coboară muşcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig şi de ceaţă
e o furtună între pereţi
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprenta verde

amprenta aceea verde, rămasă în aer,
măsoară şi acum gândul prelungit până acolo.

lumina dezacordată de cuvintele lipsă,
ambiguitatea înţelesului
şi fantasmele solitare bântuie-n ceaţă.

porţia de visare e împărţită pe bucăţele,
o porţie e pentru spaţiul albastru,
alta e pentru timpul ce fuge,
peste prag trece porţia cu ultimele raze ale lunii august
şi cu înţepenirea pasului ce urca în spirală.
restul sunt incendieri fărâmiţate în orele ce zac în umbra tăcerii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
şi clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuţit în tăiere
ce ne târăşte deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existenţa,
în spaţiul unde nu sunt pereţi
şi nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremeneşte tălpile muritoare
şi Dumnezeu şterge temerile zării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul răsucea umbra

Sunt înghiţită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereţi,
rămân ca nişte stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Uşa are o trântire importantă
simţindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
şi tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în faţa mea
şi strada s-a spălat curând de oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămăşiţa aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotaţie
şi un întuneric aproape de ochi

nu eşti sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite îşi topesc starea de căutare

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o sferă

Locuiesc într-o sferă,
Tangenţial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca nişte puncte mari
îndoind bulevardele oraşului.
Amestecat în zare pluteşti ancestral în visarea târzie
când spaţiul fără profil revendică ţărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămăşiţele ude
şi nicio apă verde nu mai coboară din nou.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul e prezent

nimicul e prezent în dimineaţa asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăţi ce cad din el
şi-un bulgăre de praf martir pe-o carte

strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenuşiul lor etern
fantezia găureşte pereţii urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinţii
demoni nu-s
şi nici ochi lipiţi de ferestre
există o cale lungită peste a şaptea durere
unde lumina migrează cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul Diogo Morgado, cel care îl interpretează pe Iisus, este prea atrăgător. Acest Iisus arată mai mult ca Brad Pitt şi mai puţin ca cel din reprezentările din icoane. Este greu de crezut că Iisus avea în realitate un abdomen cu pătrăţele.

citat din Carol Costello
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!