O nouă zi
o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine mușcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiți de zbor în albastru.
din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
și îngerii absenți, fără chip.
dialogul cu lumina se oprește
într-un cimitir viu de frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestec de stare
am consumat îngerii
dintre ochelarii mei și ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel
îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini și pe față
golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se nășteau neîntrebați
prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanță
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Levitație
mă-ntorc din umblet
într-o naștere nouă
și te privesc deschis ca pe-o carte
mi-e amputată dorința de a sta deoparte
iar freamătul rochiței oprește un oftat
și câtă trăire înaintează-n clipele cioplite cu visuri
vin îngerii nopții s-aprindă lumini
neastâmpăr e-n vorbele ce curg ca un val
preaplinul se varsă în cupă de Graal
levităm printre semeni
zvârliți simultan în ochii deschiși
crescând dinăuntru în afară
trezindu-ne între cele două cuvinte
dublând neființa magicei secunde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se merge
se merge pe sârmă
se fac spirale
se umflă baloane
imensitatea devine cețoasă
modelele desenate au găuri
nu mai există liniște
e o nebunie
nu se mai poate iubi în alb
te vreau lângă mine
în dizgrația minutelor oarbe
al luciului astupând orizontul
ale golurilor dintre cuvinte
în trecerea din albastru-n oranj
cu mâini care se ating
ochi care se văd
și aer fără măști
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu
cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem absenți
Suntem absenți din lucrurile noastre comune,
absenți din același geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleași tristețe
ce umblă desculță prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
și devastând orele nopții făcându-le albe.
Aceleași cuvinte mângâie lumina
și așază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca niște iscoade venite din veșnicie.
Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanța dintre viu și neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieșind din culori,
sfâșiați pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deșert,
gata gătit cu amprente de gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alături de tine
Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te știu
Alături de tine la bine și la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârșit
Alături de tine atunci când ești bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ți va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.
poezie de Kevin Barker, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarea și tu
zarea și tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobește rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neștire
ca o hârtie șifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist
rămân copacii goi căutându-mă
pe distanța ce trece mai departe de mine
golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stau
stau între cuvinte,
unele dor și ard în albastru,
altele mă ară până la transparență.
tu ești departe
într-un contur neclar din seva vieții.
odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.
și nu mai știu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga
cât de subțire e aerul ce-l respir
și ce întreagă a fost luna agățată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereți întârzierea încăpățânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
și singura frumusețe își așteaptă tristă sfârșitul,
muzica nu mai mută pașii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăștiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alături de Tine...
Alături de Tine pășesc către mâine
Și masa mi-e plină... am apă și pâine...
Cu Tine alături furtuni biruiesc
Căci Tu mă înveți să iert... să iubesc...
Alături de Tine pășesc prin credință
Căci Tu lași putere în slaba-mi ființă...
Alături de Tine mai fac încă-un pas
Spre țara eternă, pe drumul rămas...
Cu Tine alături mi-e plânsetul cânt
Născut din izvorul ascuns în Cuvânt...
Altarul e-n clocot.... veșmântul curat...
Alături de Tine sunt fiu de-Mpărat!
poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru așteptarea ta distanța s-a micșorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absență
din frunzele plopilor
și cămașa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej amețit din albastru.
orașul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnați amândoi de-o stea plană.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o altă dimineață
e o altă dimineață și o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu același gust de zbor.
alteori e același albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.
mă-ntreb de ești același tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.
lăsat la ușa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ține în brațe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!