Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simţurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu eşti
într-o linişte străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spaţiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agăţaţi de cuvinte cu umerii noştri grei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare albastru

Mă doare albastru,
depărtarea difuză
şi frunzele oarbe alungate de vânt.
Gândurile de reptile cenuşii,
ieşind din palme transpirate,
cicatrici glaciale pe încheietura mâinii
şi cuiele bătute-n roata de noroc.

Memoria e-un ochi devorator,
tăiat în felii, rănit în adâncime,
cuvinte reîncarnate se plimbă prin gând.

Sub lupă minutele albesc,
fulgerul rupe lumina sporadic.
Pupila arsă de real
se ascunde într-un vers.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine

sunt travestită într-o imagine
de linişte, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâşia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
şi o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăţi
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea

în dimineaţa ieşită din vid
ne-am căutat urmele pierdute.
cireşele roz au devenit roşii
şi am ieşit din dragoste într-o culoare tăcută.

noaptea şi-a lichidat zorii în altă parte,
un nor a dispărut.
mi s-a părut o altă duminică aşezată
aproape de timpul meu circular
cu cicatrici nevindecate şi veşnicii ascunse.

căderea între cuvinte m-agaţă de cer
şi scriu pe talazuri de gând cu paşi înapoi şi lună târzie
şi tu nu exişti sau poate că eşti
ascuns într-o filă de carte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul năvăleşte dezmăţat

orizontul năvăleşte dezmăţat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi braţele ce le cuprind
şi-n treacăt îmi strivesc ochii albaştri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus şi plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloşi de gânduri mă-nconjoară
înfloriţi de ispita lunii,
cu fantomele îmbrăţişărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spaţiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
şi mă doare umărul tău stâng
ca şi piramida cuvintelor prăbuşită
în locul ce-nverzise ochiul orb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopseşte aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde şi grave luate-n cercetare
pentru liniştea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi şi sticloase
şi-mi arată că lumea e altceva
şi tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu te va mai iubi aşa abrupt

ca într-o prăvălire infernală
pentru o clipă unică de rai
altfel fericirea ar deveni banală
ca mersul la toaletă

agăţată cumva în propria creaţie
vei rămâne doar cu o fâşie de timp albă
poate din ce în ce mai albă
ca într-o secvenţă repetabilă
deşi ştiu că te crezi puternică
atunci când în mintea ta se amestecă licuricii
cu demenţialul zbor albastru al libelulelor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai aproape

te iubesc!
şi orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roţi,
doar şuier de frunze
şi-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceaţă
şi un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiţi sfărmând altare,
albastra zi îşi scufunda urmele
prin spaţiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis şi-un leşin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
şi tot mai aproape destinul îşi cară povara.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O contopire

o contopire a zâmbetului roz cu albastru
a inventat o imagine fără capăt
rostogolindu-se fără oprire
într-o chemare fără glas, niciodată cuminte.

o nebunie perpetuă, într-o jumătate de vis treaz
fără întrebări şi reguli
dezbrăcând pustiul destrămat
până la îngustare în unghiul acela necălătorit vreodată.

privirea rămâne întinsă pe arşiţa verii
în tăcerea prăbuşită a unui fluture întârziat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În noaptea aceasta
iubito mi-e foame de tine mai mult decât ieri.
Palma stângă te cere şi cea dreaptă te vrea.
Dinţii gândului meu sunt flămânzi.
Dă-mi jugulara inimii tale să mă hrănesc între timp ce cuvinte însetate de iubire pe lobul urechii alunecă în delir şoptind:
Mi-e foame de tine iubito... de dragostea ta azi, mai mult decât ieri!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!