Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

am modificat liniştea,
uimită de frunza verde.
pornirilor le-am scos goliciunea
şi instinctele primare din trăirea totală.

din pânza desenată s-a scurs închisoarea verdelui
în vopsele convulsive cu înjunghieri amoroase,
s-a distins uitarea şi apusul de sub castani.

silabele au suflat în tăciunii mocniţi
şi noaptea rotundă a strălucit rece.

plecată peste timp, fără secunde,
merg prin eclipsa şi amnezia lunii
traversând tristeţea teiului
şi clipa schelet ia formă de cruce.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanţa
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simţurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenuşă.
luna devine joasă şi foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
şi şuieratul de frunze rămâne
ca o sete şi o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
şi când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

plecarea cu toate simţurile prin fereastra nebună
lasă întunericul între pereţi.
singurătatea alb văruită încape într-o vorbire.
liniştea e împrumutată versului nehotărât
ce călătoreşte pe distanţa dintre noi.

o dibuire prin reverberaţia adâncului
aduce la suprafaţă gândurile indecise.
nicio secundă nu curbează orbita
pentru trezirea paşilor visători.

în memorie e altfel,
un colţ cu rămăşiţe verzi dinspre frunze
nu reţine durerea şi nici uitarea,
ceva dintre tine şi tine înaintează lent pe întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Pe ramuri verzi
picur albastru
din bucăţi de oglindă.
Ochii mei de sticlă
văd unduirea firelor de iarbă
şi-mi desenează
modele vii,
perfect geometrice
pe-un disc albastru.
Lumina ce-mi cade în poală,
călduţă,
se-mparte-n atingeri de verde
şi sunete de-albastru
şi-mi lasă un vid de culoare
pe care să-l acopăr
cu gânduri,
nici verzi, nici albastre,
ci de un galben mat
ca de-o suflare stinsă.
Verde crud,
Albastru nemărginit,
Toate se-ntorc în lumină.

poezie de Anca Adriana Arbune
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă

Şi totuşi se întâmplă,
să fii prins în inelele lunii,
dezvelit în albastru sub cuvinte aprinse,
înalte şi încete.

Sau dimineaţa într-o mahmureală metafizică
cu inima mâhnită, dezamăgit de noi înşine,
neputând înjgheba zborul în azur,
evitând să asculţi liniştea din cuvânt,
care uneori nu-i acasă.

Din cuvântul ieşit la suprafaţă
orice licărire nouă e rece, cifra doi e negată
şi abisul din noi ne destramă gândind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem absenţi

Suntem absenţi din lucrurile noastre comune,
absenţi din acelaşi geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleaşi tristeţe
ce umblă desculţă prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
şi devastând orele nopţii făcându-le albe.

Aceleaşi cuvinte mângâie lumina
şi aşază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca nişte iscoade venite din veşnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanţa dintre viu şi neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieşind din culori,
sfâşiaţi pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deşert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat ce-am scris

Ochii goi, ţintuiţi pe foaia albă gânduri care plâng
Lacrimi pline de inconştienţă, pe obraz se frâng.
Timp pierdut într-o ulcică în care vinul s-a acrit,
fum din creierul ce arde viaţa ce- ai de trăit.
Intunericu-n retină sparge idealuri,
din oglinda mării triste ies din matcă valuri.
Farul ce salvează navele din vieţi proscrise
a închis în taină luna iar luminile promise
azi s-au transformat în ploi de daruri
ce aşteaptă în tăcere elogii şi lauri.

Doar uitarea mai aleargă sus pe culmi de vis.
Ce scriam la început? Am uitat ce-am scris.
Ochii goi, tintuiti pe foaia albă, gânduri, gânduri,
curg din lacrime amare transformând în rânduri
de speranţe adormite într-o lume ireală,
poezia existenţei scrisă azi pe foaia goală,
cu umor ce stă ascuns într-o călimară,
unde viaţa ni s-a scurs transformând în smoală
frumuseţi de nepătruns din trecuta vară.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Astă noapte am văzut
Luna rece într-o eclipsă
Într-o baie de culori aprinsă
Cu bucăţi rămase lipsă

Geamul de plăcere îl înfiera
Din albastru Lună movalie
Albă când luceafăr o privea
Se rostogolea roşie zglobie

Ea este astrul cel frumos
Care visele ne însoţeşte
Este astrul cel mai curios
În tăcere noaptea ne priveşte

Şoapte ce se spun în noapte
Tăinuite şi nţelese de ea
Zile ce în săptămână-s sapte
Ce le animă cu putere este ea

Când în vis eu am căzut
Luna era caldă argintie
Printre gene am văzut
Luna fredona o melodie

Bucăţi din suflet au zburat
Eram purtată ca-ntr-un vals
Stele aprinse m-au înconjurat
Lună albastră strigă un glas

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Suflet de artist, închis într-o lume ciudată
poate vrea uitarea să te dea uitată,
eu însă nicicând, n-am să uit de tin'--
de calda-ţi suflare şi destinu-ţi de chin.

Plecând ale toamnelor zeci de culori,
lăsat-am în urmă şi frunze şi galbeni fiori,
iar din al artistului suflet,
încet pe un chip, s-a pus înc-un zâmbet...

Artist ne'nţeles, nu-nţelege chiar el,
că singur trăieşte-ntr-un univers paralel
unde toamna-i de veci începutul,
cuprinsul, viaţa şi-ntr-o zi chiar mormântul.

Când pe pământ alte bucurii noi răsar,
sărmanul artist, suflet trist, fără proaspătul jar
se uită din al său paralel univers,
compunând între timp al vieţii nou vers...

Oh, tristeţe, amar, jale febrilă,
cărţi albe din scoarţă pân' la ultima filă,
făr' să mai aibe ce citi drag popor
îngheaţă în toamnă cu-al zâmbetului dor.

Sufletul artistului piere-n trecutul viitor...

poezie de Andra Ologeanu (9 decembrie 2015)
Adăugat de Andra Ologeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

primăvara creşte în urma mea,
sfâşierea ei lasă urme pe tâmple.

în fiecare zi decorul răscolit
mi te fură câte puţin.
mirosul dimineţii,
strigătul frunzelor ucise de paşi,
tăcerea golului ostil,
amprenta ta din lacrima uscată,
toate-s lumea mea, de timp limitată.

lumina mă pierde şi mă uită,
cuvintele nevătămate rămân cu mine
ca o umbră lungă în care te aduc
în clepsidra golită de timp.

un cearcăn din stele arse
îmi construieşte cerul ca un cort durut.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nefăcută

sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de ţigară,
în geam îmi bate dimineaţa cenuşie.

din inspiraţia mea lipseşti tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aştepta umbra mea răvăşită de furtună şi fluturi.

întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceaşca de cafea
şi caut inocenţa pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămaşă albă atârnată de un astru cast.

vorbirea creşte şi mă mută într-un spaţiu rece
unde nu există deasupra şi nici dedesubt,
lumina e frântă pe colţul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!