Balada imaginara

Il simt ca o părere cum tremură şi tace
e-un cal prelung de ape şi coamă de fuior
las urme de copite iar calul se preface
în ce eram-nainte şi ce puteam să mor

alerg pe cîmpuri seara ca să mă-ngrop în soare
pe vremea cînd amurgul mi se năzare rîu
un nor de praf m-ascunde şi miezul lui mă doare
iar depărtarea-mi arde grumajii ca un frîu

de voi ajunge-acolo din goana-nvolburată
voi nărui văzduhul cu pieptul asudat
apoi din nou tăcere şi nimeni niciodată
nu va găsi cărarea prin care am plecat.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De-a lungul ţărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparenţă lină

eşti un înţelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aş simţi cuvintele -
săgeţi de piatră ascuţită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniştită
ţi-e icoana sufletului
cum stai nemişcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea nopţilor de toamnă

Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.

Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aştern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desişul ce cărare-a vrut să curme.

E drumul nopţilor de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le ştie,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.

Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci şi ea îl iubeşte,
iar noaptea, pe cărarea ce-i uneşte,
îşi simte inima crescând în piept.

Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
şi să-i alunge dorul arzător.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi înţelepţi

Bună seara, dragul meu...
Tu ce crezi? Crezi că sunt eu?
Ce-ţi trece prin mintea dragă
Şi prin ochii înţelepţi?
Dacă-ţi arde tot de şagă
Gândul meu e-n poziţie de drepţi!
Sus se zbate o părere
Jos e marea-mi la picioare
Ochii-mi dau pe gât o bere
Dar răcoarea ta mă doare...
Bună seara, dragul meu
Nu te chinui,-s chiar eu!

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanta tiganeasca

Iubitul meu apare peste camp calare
Cu calul in spuma si pletele-n vant zburand
La apus de soare, simt ca-n piept ma doare
Un dor spre ceva ce n-am simtit, necunoscut.

Ca un Fat Frumos cu par matasos
Pluteste prin aerul de seara, majestuos.
Plete negre-n vant, cu pinteni in timp
In coastele noptilor, coboara ceru-n jos

L-astept pe campie, prin noaptea-alburie
Care sta sa vie si-arunc straie-n calea lui,
Luna sta s-apara, soarele coboara
Stelele ne urmaresc sagalnice, sub gutui

Iubirea e vraja, campul e o mraja
Caii salta liberi si pasc departe de noi
Pomii ne nuntesc, crengile vorbesc
Si ne troienesc cu mantii subtiri, de albe flori.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea de joi seara

tristeţea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineaţă
când mă trezesc
şi apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm

tristeţea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea

este tristeţea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
şi o miros
în orice atom de materie
şi particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea

atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
şi al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
şi chinuit să ţin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristeţe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hore de praf

Cumpăna fântânii tânguie
Ciutura se zbate în vânt
Izvorul-i fugit adânc
Vara s-a înfierbântat

În hore de praf,
Iarba amurgie sfârie
Sub copite însetate
Fugite sub umbre

Zarea doineşte arid
Nori se ascund oare?
La umbră de soare...
Cu buzele crăpate

Câmpul de sete moare
Arşiţa dansează în miraje
Totul-i în fierbinte nemişcare
Balada secetei arde cu jale

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, te rog...

simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare
mi-e sufletul ţăndări, in fâşii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
şi... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut şi nu pot înţelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
şi nu mai ştiu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
şi cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
şi mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
şi-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galop tîrziu

Un cozoroc opac, de umbră,
îmi atîrna pe frunte:-Hai ( mi-am zis),
eşti un jocheu în văzduhul vieţii tale tîrzii.
Mai poţi fi folositor, chiar dacă nu ţii,
măcar infirmierei cu dinţi de oţel sclipitori.
Şi-am apucat să galopez
prin buruieni, prin păduri, printre iezi veseli
cu botul umed de-atîta igrasie tandră,
printre statui fierbinţi de-atîta soare,
cînd auzii un glas scîncind:
" mă doare, mă doare totul "-
şi totul mă durea, şi am intrat
în grota fără de sfîrşit.
Şi numai botul unei căpriţe
îmi mai era un semn - foarte departe.
Şi asta e totul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu puteam să-nţeleg

Nu puteam să-nţeleg cum stă osul sub carne,
ce blestem îl apasă să suporte tăcut
îndurând umilinţa unui melc fără coarne
târâtor anevoie printr-un veac prefăcut
Nu puteam să-nţeleg de ce doare plutirea
ca o cruntă tortură născocită de popi,
ca o rană sărată, ca un gol, ca psaltirea
recitită-n răstimpuri de eretici miopi
Nu puteam să-nţeleg câte ceruri există
şi de ce fiecare nu îl are pe-al său
chiar de-ar fi să măsoare numai cât o batistă
năclăită de stele ca un geam de hublou
Nu puteam să-nţeleg care far mă încape
ca o haină lălâie şi din care ocean
vreo armadă de vise şi-ar croi peste ape
drumuri lungi către mine, s-acosteze în van
Nu puteam să-nţeleg de ce cântă copacii
sunt viori sau sunt arbori şi cum fabrică flori,
lemn de cruci, de corăbii, de ce-i tulbură macii
când răsar printre iarbă pe sub ei, trecători
Nu puteam să-nţeleg care umbră mă muşcă
pe furiş de călcâie sau ce câine dalmat
îmi adulmecă urma, presărând praf de puşcă
pân' la portul din mine unde zac exilat.

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de luceferi

Voi pune luna într-un lampadar,
Să ţi-o ofer, dacă mă laşi, în dar
Să-ţi lumineze când e întuneric,
Când stelele îţi strălucesc feeric.

Apoi, de-i zi, am să mă rog la soare
Să te sărute, unde te mai doare,
Căldura lui în suflet să te-aline,
Iubindu-te, cum mă iubeşti pe mine.

Am să alerg apoi pe malul mării,
Să fur din largul ei culoarea zării,
Atunci când răsăritul o atinge,
Ca tu să poţi iubi, să poţi învinge.

La poalele de munţi am să fac rugă,
Puterea lor la tine să ajungă,
Să te ridici ca ei, să fii semeaţă,
Iubire să ne dai în astă viaţă.

Luceferi am să strâng să-ţi pun în mână,
Ca ei să afle cât ne eşti de bună,
Prin măreţia lor să te renască,
Tu înger cu iubirea ta cerească.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Se rup frunze
şi cad uscate,
vântul se-opreşte
şi pasărea tace.

Timpul, nu ştiu
s-a oprit sau trece,
nu aud ceasul
şi liniştea zace.

Îmi cade stiloul,
cuvintele pier
şi lacrimi pe-obraji
nu-mi dau pace.

Tăcerea doare,
se lasă apăsătoare,
nimic nu se mişcă
nici pasărea zburătoare.

Timpul devine
o singură clipă
lumea părându-mi prea mică
şi nimeni nu tulbură
eterna clipă
ce tace...

Mă-ntreb: totul moare?
De ce totul tace?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

ALERG

Alerg după o stea
În universul întreg
O voi găsi undeva
Sau degeaba alerg?

Alerg după un ţel
Dar care este în esenţă?
Între paşnic şi rebel
O fi vreo diferenţă?

Alerg în jurul unui punct
Rotindu-mă degeaba poate,
Alerg aşa neîntrerupt
Şi n-am ajuns departe.

Dar cât voi alerga aşa ?
E singura mea întrebare.
Va fi oare degeaba ?
Sau voi rămâne-n căutare.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada cu apus de soare

Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs către pietre

Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor
cu un foşnet prelung seara cădea
ceva se surpa printre crengi se năruia
într-o haotică geometrie

calea ducea în patru direcţii diferite
peste câmpiile grele ale cerului

mecanicul fuma liniştit puteam alege locul
îl alegeam

atunci se năştea în noi o aspră penitenţă
seara ne cădea părul îl puneam deoparte
cu un foşnet prelung cerul cădea
ceva se surpa în noi se năruia.

poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Simona E
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ochii asculta

e o nevoie de linişte din când în când
paşii noştri ştiu
marea îşi înghite valul
frunzele îşi odihnesc fruntea
privind tăcere deasupra
pescăruşi cu aripi ude
în tempera pictează doar strigăt pe cer
alb şi albastru fluturat de vânt
fluturii îşi tac zborul mereu

scoici uimite cu vorbe pe buze
în soare miroase a cuvinte moarte
tălpi desculţe le-afundă-n nisip
nimeni nu strigă
durerea se simte

azi tace…

câteodată timpul ne-apasă în piepturi clepsidre
secunde se scurg picături

doar mâinile îşi mai vorbesc între palme

doar buzele îşi mai înţeleg un sărut

doar paşi fără urme în mare
deschisă îşi scapă din valuri pe-al nostru
ne duce departe
ne duce…

e o nevoie de linişte din când în când

şi ochii au timpane
se-ascultă…

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!