Spune-mi, te rog...
simt o tăcere albă și-o dulce apăsare
mi-e sufletul țăndări, in fâșii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
și... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut și nu pot înțelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
și nu mai știu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
și cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
și mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
și-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...
poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.