Nu puteam să-nţeleg

Nu puteam să-nţeleg cum stă osul sub carne,
ce blestem îl apasă să suporte tăcut
îndurând umilinţa unui melc fără coarne
târâtor anevoie printr-un veac prefăcut
Nu puteam să-nţeleg de ce doare plutirea
ca o cruntă tortură născocită de popi,
ca o rană sărată, ca un gol, ca psaltirea
recitită-n răstimpuri de eretici miopi
Nu puteam să-nţeleg câte ceruri există
şi de ce fiecare nu îl are pe-al său
chiar de-ar fi să măsoare numai cât o batistă
năclăită de stele ca un geam de hublou
Nu puteam să-nţeleg care far mă încape
ca o haină lălâie şi din care ocean
vreo armadă de vise şi-ar croi peste ape
drumuri lungi către mine, s-acosteze în van
Nu puteam să-nţeleg de ce cântă copacii
sunt viori sau sunt arbori şi cum fabrică flori,
lemn de cruci, de corăbii, de ce-i tulbură macii
când răsar printre iarbă pe sub ei, trecători
Nu puteam să-nţeleg care umbră mă muşcă
pe furiş de călcâie sau ce câine dalmat
îmi adulmecă urma, presărând praf de puşcă
pân' la portul din mine unde zac exilat.

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Dora Merean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din liră

Dacă, de-acum, e tîrziu
Şi ochii mei sunt seci -
Ajunge să-nţeleg...
Plecată eşti, pe veci!

Şi dacă-atît a fost
S-aştept în umbre reci -
Ajunge să-nţeleg...
Plecată eşti, pe veci!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cartier

am atins cu degetul cartierul copilăriei
şi jocurile
au început să cadă în şir indian
sau ca un vârtej neştiut
de pe harta principiilor curate
la marginea mesei stăteam
aproape matură
şi le prindeam
le prindeam
râdeam plângeam
nu puteam
să ştiu de câte ori timpul mi-a aruncat oase
peste fiecare joc
nejucat
peste fiecare filă ilizibil scrisă
de viaţă
plângeam râdeam
nu puteam
nu puteam

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul timpului ce zboară

Mi-a trebuit o viaţă să-nţeleg,
Că timpul meu într-o clipită zboară,
Că nu l-am împarţit ca un strateg
Şi nu l-am preţuit ca pe-o comoară.

Dă-mi, soartă, timpul înapoi întreg,
Ca ferecat să-l ţin într-o cămară!
Mi-a trebuit o viaţă să-nţeleg,
Că timpul meu într-o clipită zboară.

Misterul timpului n-am să-l dezleg,
Cum nu-l aflară cei ce-l căutară.
Mi-e frate bun şi n-am să îl reneg
Şi ultima secundă mă-nfioară.
Mi-a trebuit o viaţă să-nţeleg...

rondel de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârziere

Eram sa iubesc
Dar vântul m-a prins desculţ de buze
Şi m-a purtat intr-o alta limba
Analogic.

am dat din mâini cui a dorit.
Nu a venit nimeni sa le spele de lapte,
De pene, de lut.
Aşa puteam sa zbor in doi
Pe sub tâmplele curcubeului ori nu puteam?

Eram sa mor
Dar dragostea m-a prins cu un sărut de palma infinitului
Câteodată ceata vorbeşte cu norii
Câteodată raiul o asculta
Câteodată aştept cu toporaşi iarna in soare.

Eram printre ere,
Ce altceva puteam fi?

poezie de Robert Coman din Proprie (18 august 2022)
Adăugat de Robert Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi puteam face un viitor făurindu-mă din toate piesele sparte pe care le aveam, ca sabia lui Siegfried din poveste. Viitorul era o ceaţă albă în care puteam să dispar nesemnalată de înfloriturile albastre şi aurii de tafta foşnitoare. Nu era nici o mamă care să mă ghideze.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim despre fapte, şi totuşi faptele există doar parţial pentru noi, dacă nu sunt repetate şi recreate prin intermediul emoţiilor, gândurilor şi sentimentelor. Mie mi se pare că nu existăm cu adevărat, sau că existăm numai pe jumatate, pentru că nu ne puteam înţelege pe de-a-ntregul pe noi înşine şi nu puteam comunica cu lumea la nivel imaginar, din pricină că inventivitatea noastră servise unui joc politic.

Azar Nafisi în Citind Lolita în Teheran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele zile a fost distractiv să zbor. Mă puteam avânta peste acoperişuri şi copaci, sau puteam întâlni un tren şi valurile mărilor. Cerul întreg îmi aparţinea. Acum există atât de multe regulamente... Cerul este aglomerat. Toată distracţia a dispărut.

citat din Katherine Stinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteam să-mi pun o dorinţă şi să o transform în sânge şi oase. Asta cum i s-ar părea? Aveam gheaţă în vene; eram mai rece şi mai distantă decât o planetă întunecată şi lipsită de soare. Dacă asta voia, în acest caz puteam fi femeia perfectă pentru el.

Alice Hoffman în Regina de gheaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aedul

Nu ţine seama doar de mine
Şi nici de valurile de la ţărm;
Corăbii vor pluti spre noi destine
Eu, zeiţa mea... ce să-nţeleg?!

Nu spune lucruri fără niciun rost
Şi nu privi în urmă azi cu teamă;
Ştii cât de frumos între noi ar fi fost
Zeiţa mea, de-ar fi dorul visul fără rană?!

Nu stinge gândurile care vor veni
Şi nu lăsa tăcerea-nvolburată;
Eu te iubesc ca înflorire peste zi
Zeiţa mea, prea nobilă şi fericită Artă!

Nu spune cuvintelor să nu mai lupte
Spre ţărmul nesfârşirii vor a se salva;
În POEZIE nu ard numai semnele pierdute,
Ci şi fiinţa mea, şi viaţa mea, Zeiţa mea!

Nu întoarce clipele în holde de fum
Nu lăsa nici gândul orb să se desfire ;
Zeiţa mea, o, POEZIE, făureşte-mi drum
Printre petale de lumină, de dor şi de iubire!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindă

Am tot colindat
nestatornic
de la ştiinţele juridice
la politică
şi filozofie
cu popasuri
la poezie
şi aforisme,
acesta fiind
marele meu
păcat.
Puteam să-l evit?
Şi dacă puteam
trebuia?
Aş fi câştigat
ceva,
dar ceva
aş fi pierdut.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel adamic

De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!
Puteam umbla hai-hui, zurliu,
Să n-am habar de lumea asta.

Aşa, mi-am acceptat nevasta
Şi-orice regret i-acum târziu...
De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!

Şi nici El n-ajungea năpasta
Să-şi răstignească propriul fiu,
Ca să mă ţină veşnic viu
Cum aş fi fost oricum - şi basta -

De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta.

hipersonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinii mei, von Ochsenstein, continuară să-şi arate aprobarea, iar eu eram nespus de fericit că le puteam face pe plac. Rezervele de veselă în miniatură mi se terminaseră, dar ei continuau să mă îndemne: "Încă una!" Mă repezii atunci glonţ în bucătărie şi adusei farfuriile de pământ, care, spărgându-se, ne oferiră un spectacol şi mai vesel; alergam încolo şi încoace, aducând o farfurie după alta, după cum le puteam ajunge pe raftul lor şi fiindcă fraţii von Ochsenstein nu se declarau mulţumiţi, făcui praf toate vasele pe care le putusem căra.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neutralitatea noastră a fost la început zidul definitiv ridicat contra acelora care voiau să ne împingă la o nelegiuire de neam, şi de care s-a sfărâmat viziunea lor heraldică: vulturul român purtând în cioc Coroana Sfântului Ştefan; ea s-a transformat apoi în adăpostul din dosul căruia ne puteam pregăti şi puteam aştepta ziua cea mare; neutralitatea a devenit azi pânza de paiajen, pe care cel mai inocent zefir o poate rupe în bucăţi!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor neînţeles

Mi-e atât de dor de tine,
Că-mi vine să plec de-acasă,
Dar mă tem că dorul vine
Cu mine şi nu mă lasă

Niciunde... Parcă ard în foc
Şi totuşi, să-nţeleg nu pot,
Cum tu eşti numai într-un loc,
Iar dorul tău e peste tot.

poezie de Marius Robu (25 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns până acolo încât acum mă gândesc că uneori iubirea constă în dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ţi-l dă de bunăvoie. În visurile mele de taină, nici nu puteam să-mi imaginez iubirea altfel decât ca pe o luptă, ea începea mereu cu ura şi se încheia cu o supunere morală, dar mai apoi nici nu mai puteam să-mi imaginez ce să fac cu obiectul supus.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuloasă

Cum să-nţeleg la vârsta mea,
Când o superbă fetişcană
M-ademeneşte şi ar vrea:
E aventură sau pomană?

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am îmbrăcat sufletul cu tine. Îmi erai ţesut din flori de primăvară târzie, infuzie de surâs şi sensibilitate. Înfloreau teii bătrâni de şoapte şi lumina clipelor înmiresmate săruta uşor ramurile umbrite. Din adâncul cerului visele pluteau tainic, pe fior de gând apus şi tăceri cuminţi. Puteam să zburăm iubind sau puteam să iubim simplu, intens şi plin de vindecare, într-o margine pustie de lume unde oamenii au aripile frânte de suspin. Ce mai conta?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!