Balada cu apus de soare

Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.

poezie de Vlad Stângu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

E noapte linistita, senina si pustie
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.

Sublima ei lumina primita de la soare,
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.

Aproape ca-mi vorbeste spunandu-mi:"Ia aminte,
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".

Ma rog la astrul noptii pentru copiii mei,
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta".

poezie de Iulia Comaniciu (iulie 2008)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire ascunsa

lacrimi, atunci cand ploua peste durerea tristetii;
inimi, atunci cand inca bat, desi sunt ranite;
iubire, aparent infrigurata, in umbra,
atunci cand singur si in singuratate-mi, imi inchircesc sufletul in mine insumi, strangandu-mi aripile;

iubirea, eterna inca, se revarsa din inima;
intamplator mai poate fi reinviata de lumina unui soare optimist;
iubirea, surazatoare, ametita de intuneric,
atunci cand norii stralucesc, fierbinti, spre mai adanc, spre mai adanc;

inima mea, care se comprima dureros in imbratisarea ta;
umbrele, care par sa se sfarame violent sub puterea mintii;
adancime, care ilumineaza cu puterea flacarii ce arde
in intunericul abisului, chiar daca este aspatial si plin cu umbre;

asa cum ploaia de lacrimi incepe incet sa se opreasca,
asa cum vantul imprastie norii ca pe niste pene,
plansul se retrage din iubire pentru a se ascunde,
pierzand pana si rezonanta lipsita de importanta a focului.

poezie de Subhendu Kar, traducere de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire mulată pe Soare

mi-ai presărat iubite petale pe cearceaf
în iubirea noastră fericirile curg
voi scrie în versuri povestea cu perdaf
cu amintiri strânse din frumosul burg.

cu străzi decorate cu castani înfloriţi
care ating cerul ca nişte candelabre
cu terase-nsorite pline de îndrăgostiţi
care sorb bucuria din potire salubre.

sărutul tău iubite e dulce ciocolată
ţine-mă strâns în braţe până răsar zorii
să mă-nveşmânte în lumina lor imaculată
să-mi destrame în suflet amăgiri derizorii.

iubirea noastră-i sfântă pe Soare e mulată
raze calde, tandre disipă zilnic norii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Cuvintele frumoase sunt frunze care cad,
O ploaie de matase, ce ne mangaie seara,
Cand peste strada goala, infiorat, vioara
Ne scalda cu iubirea dorintelor ce ard,

Nu-mi multumi, doar cerul in noapte iti saruta
Adancii ochi de patimi si pielea ta de jad,
Si gura ta de floare, inca nedesfacuta,
Si pleoapa ce tresare, pe perina ta, cald.

Vartej de intuneric din galaxia oarba
Ma zamisleste iata dintr-o tacuta stea,
Ca cerul sa ma cheme si dorul sa ma soarba,
In ploaia care cade pe frumusetea ta.

Ne asteptam de-un secol, si ne sfarama veacul,
Ne-amesteca tacerea in umedul nisip,
Singuratatea trage in inime cu arcul,
Pe strada unde inca nu s-a-ntamplat nimic.

poezie de Ion Vanghele (3 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerfa

Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viaţa a şters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearşafuri ca pământul sub zăpezi
şi te rog, înveleşte-mă,
dezveleşte-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,

nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
aşa cum fac drumeţii în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
şi se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume şi se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
şi tu nu-mi răspunzi,
primeşte-mă,
alungă-mă
dar să ştiu că mânuţa ta face semn de sabie peste ţeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,

nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
aşa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înfloreşte în pruni şi se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat şi nu te-am găsit-

cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scrie-mi şi tu ceva...

Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu stau şi mă uit la stele
şi uneori îmi vin gânduri rele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că eu văd zăpada cum curge de pe brazi
şi cerul înnorat în zorii dimineţii.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
care să mă încânte uşor
şi să-mi liniştească sufletul amar.
Mai scrie-mi si tu ceva,
că te gândeşti la mine
noaptea, când cerul e plin de stele.
Mai scrie-mi şi tu ceva,
că cerul cu stele ne priveşte
şi în noapte zăpada sclipeşte,
noi privim uimiţi amândoi
cum razele stelelor vin spre noi,
ne dau încredere şi speranţă,
în viaţa ce urmează...

poezie de Eugenia Calancea (27 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornicul toamnei

toamnă târzie
de ce ucizi lumina
vie
şi sufli-n jocuri irizate,
cu pieritoarele minuni
şi vântul care bate.

şi trandafirul stă
să cadă
sărutând roza
de zăpadă,

doar ornicul
ce sună rar
prin timpul brumei
de cleştar
în lungi bătăi
crepusculare
peste vecia care
moare,
doar el
murmură-ncins
şi greu
despre prezentul trist
al meu.

toamna în culori
portocalii
îmbracă pomii
fistichii,
iar rândunelele
perechi
în slava cerului
se suie
în luminiş de foi
gălbuie..

la geam nasc
zodiile vii
trecând mereu
în veşnicii
şi clipa care a fost
să fie
în veci de veci
n-o să mai vie,
se-ascunde
dup-un văl de nor,
precum e totul,
trecător...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornicul toamnei

toamnă târzie
de ce ucizi lumina
vie
şi sufli-n jocuri irizate,
cu pieritoarele minuni
şi vântul care bate.

şi trandafirul stă
să cadă
sărutând roza
de zăpadă,

doar ornicul
ce sună rar
prin timpul brumei
de cleştar
în lungi bătăi
crepusculare
peste vecia care
moare,
doar el
murmură-ncins
şi greu
despre prezentul trist
al meu.

toamna în culori
portocalii
îmbracă pomii
fistichii,
iar rândunelele
perechi
în slava cerului
se suie
în luminiş de foi
gălbuie..

la geam nasc
zodiile vii
trecând mereu
în veşnicii
şi clipa care a fost
să fie
în veci de veci
n-o să mai vie,
se-ascunde
dup-un văl de nor,
precum e totul,
trecător...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Un aer călduţ, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Şi-acuma bătrânul pământ
Îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o ştie;
Soseşte de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Nu vezi că cerul este cu tine?
îţi spune "atinge-mă", dar nu mă pângări!
Este mersul cerului printre planete,
printre fiinţele omeneşti şi extraterestre,
cerul te mângâie şi tu nu îl vezi?
Cerul şi timpul petrec împreună drumul
care duce spre infinit
şi către Lumina care-l pătrunde,
cerul este pavat cu respiraţia ta,
cerul se joacă în zbor cu plămânii tăi,
dezmierdându-te cu un suflu terestru
şi cu o energie eternă,
care se plimbă prin Universurile cerului
şi printre stelele destinului, cerul se lasă pătruns de zânele Soarelui
şi se mângâie unul pe altul,
spunând "ce soartă grea avem"
cu pământenii acestui Pământ destin,
ce îşi duc destinul sortit
de atâta trudă şi viaţă-n derivă...
Este cerul pe care tu nu-l vezi,
dar îl vezi în inima ta, cum te roagă să-l ierţi
când nu mai poate a te ajuta
cu răsuflarea sa Divină
şi te invită-n călătoria sa printre astre,
ca să culegeţi împreună florile cerului
care au mai rămas curate.
Printre Stele Lumină pipăie şi îl alintă
cu o floare vie de viaţă
ruptă din sufletul tău,
ca o recompensă pentru darul ce-l porţi.
Pune-i în piept floarea de mire
şi dăruieşte-i mireasa purităţii,
ca să poată a petrece la nunta terestră,
cuvânt de iubire şi dragoste celestă, iubeşte cerul ce te învăluie în mantie albastră,
şi cu o privire te roagă să-l ierţi,
că nu a putut fi mai aspru cu tine, om,
ca tu să nu te speli pe mâini cu el.
Aleargă prin cer cu smerenie
şi strânge-l la pieptul tău,
ca pe o iconă ce poartă pe îngeri,
chiar de nu poţi a-l vedea,
prin straturi de mir şi dezmierdare.
Cultivă cerul cu flacăra ruptă din inimă
şi aşeaz-o pe-o rază din Soare,
ca să se simtă ca o floare
ce poartă curcubeul în zare.
Priveşte cerul cu dragoste şi pipăie-l dacă eşti în stare,
ca apoi să-l aşezi în palmă
şi să dormiţi în patul cu puf din nori!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

O umbra de ceata captiva
Intr-o oglinda de vant
Cu moartea in suflet alege
Din mii de stele un mormant.

Un vis printre nori ratacit
O minte pentru ultima oara
Ca va imbratisa un infinit
Ce o s-o invie si ca n-o sa doara.

O zi de cenusa topita o rapeste
O poarta prin noaptea de foc
In care glasul putred se taraste
Spre viata lipsita de rost.

In ultimul ceas, cand moartea prin viata se aprinde
Nefericirea-i stapana si-n brate te frange
Cand din ranile a tot ce din greseala se pierde
Creste o floare uscata hranita cu sange.

poezie de Alexandra Tatiana Ciobanu (aprilie 2008)
Adăugat de Alexandra Tatiana Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Toate in viata sunt intamplari,
Corabii ce trec peste-ale apelor mari,
Tarziul oprindu-l sa-l lege de dig,
Cand tie ti-e cald si cand mie mi-e frig,

Te-nchid in fiinta, prin tine respir,
Si-n inima plansa tu cresti trandafir,
Si-n apa tacerea apoi ti-o prefaci,
Sa ude speranta pierduta-ntre maci.

Si chiar daca-n mine, prezenta ta doare,
Si toamna isi scutura noptile-n floare,
Orasul se duce prin ape ce curg
Si tu ma saruti printre plopi in amurg,

Tainic deschizi catre noapte iar usa,
Din cerul cu stele sa intre cenusa,
Si eu intuneric la piept te cuprind,
Sarutul sa ploua pe chipul tau bland.

poezie de Ion Vanghele (25 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se spune că oamenii de ştiinţă sunt lipsiţi de romantism, că pasiunea lor pentru a afla, jefuieşte lumea de frumuseţe şi mister. Dar, nu este neliniştitor să înţelegem cum funcţionează lumea de fapt - că lumina albă este alcătuită din culori, că culoarea este modul în care noi percepem lungimile de undă ale luminii, că aerul transparent reflectă lumina care comportându-se în acest mod face discriminare între unde şi că cerul este albastru pentru acelaşi motiv pentru care apusul de soare este roşu. Nu face nici un rău romantismului unui apus de soare dacă cunoaştem câte ceva despre acesta.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Lumini curgand in dansul lor de sticla,
Prin inima cu pasii lor fragili,
Iubirea din culori o infiripa,
Din florile pe care le admiri,

Si se revarsa-n geam cu dimineata
Cu tot parfumul lor ametitor,
Cu cerul care coloreaza viata
Si ratacirea stelelor ce mor.

Fugare adieri ne-mbratiseaza,
Prin noi purtandu-si pasul lor descult,
Cu focul zilelor spre amiaza,
Si vorbele rostite sa le-asculti.

Purtam pe talpi cenusile de stele,
In ochi lumina, freamat de argint,
Si toate dorurile noptii grele,
Ce-au ratacit in florile de mirt.

poezie de Ion Vanghele (15 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

Dacă răspunzi cu "da" la întrebare,
Atunci când noaptea-ţi va veni în viaţă,
Fii sigur că din om ajungi o floare,
Ce va-nflori şi ea-ntr-o dimineaţă!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!