Elegie

De-a lungul ţărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparenţă lină

eşti un înţelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aş simţi cuvintele -
săgeţi de piatră ascuţită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniştită
ţi-e icoana sufletului
cum stai nemişcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzleţe

I

De ce sunt trist, mă-ntrebi? O, iartă, iartă!
Nu pot să-ţi spun... La ce ţi-aş spune ţie?
De ce să-ntunec dulcea veselie
Din ochii tăi cu jalea mea deşartă?

Tu eşti un crin ce creşte pe cîmpie
Şi poţi să stai de strajă-n rai, la poartă.
Pe mine însă un blestem mă poartă
Ca pe o frunză dusă-n vijelie...

De aceea lasă clipele aceste
Să uit ce-a fost şi ce va fi o dată,
Si să visăm privind cum înserează

Pînă s-o stinge cea din urma rază,
Pînă ce umbra nopţii-ntunecată
Ne-a coperi, cu-ncetul, fără veste...

(...)

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăţia doamnei Chiralina este departe de aici cale de zece ani; dară această cale se poate face cât te ştergi la ochi dacă cine-va s'o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre şi foc pînă la cer, şi dacă o încăleca pe buşteanul Ielelor cu care poate să treacă gârla; însă cine aude şi va spune cui-va, acela să se facă de piatră, pînă la genuchi. După ce va ajunge la împărăţie, trebue să se facă un cerb de aur şi să intre într'nsul ca să ajungă în odaia împărătesei şi să o fure ; cine aude şi va spune cui-va, să se facă de piatra pînă la brâu. După ce o va lua de soţie, muma Crivăţului, de pismă, o să trimeaţă un ovrei cu nişte cămaşi frumoase şi mai supţiri de cât pânza păiajenului; doamna Chiralina o să cumpere cămăşi; şi dacă nu le va uda cu lacrămi de turtirică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri; cine aude şi va spune cui-va, să se facă cu totul şi cu totul de piatră. Pe când vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise; iară feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi cu mine

Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
şi luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorinţa de a creşte
şi de-a apăra această dragoste.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plouă mărunt

Şuşotesc nori mărunt
Şuşoteşti şi tu la mine in gând
Soarele e in concediu iar
De privirea ta sunt avar

Fereastra e ingândurată
Florile de gheaţă au curs
Amintirile au făcut recurs
Tâmpla de gânduri e judecată

Privirile noastre curg
Intre noi e amurg
Soarele nostru e in concediu
Azi eşti o ploaie de gânduri

Ce curg, curg şi prin mine
Vântul şoaptelor e domol
Nu poate imprăstia nori dintre noi
Azi plouă mărunt in noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada imaginara

Il simt ca o părere cum tremură şi tace
e-un cal prelung de ape şi coamă de fuior
las urme de copite iar calul se preface
în ce eram-nainte şi ce puteam să mor

alerg pe cîmpuri seara ca să mă-ngrop în soare
pe vremea cînd amurgul mi se năzare rîu
un nor de praf m-ascunde şi miezul lui mă doare
iar depărtarea-mi arde grumajii ca un frîu

de voi ajunge-acolo din goana-nvolburată
voi nărui văzduhul cu pieptul asudat
apoi din nou tăcere şi nimeni niciodată
nu va găsi cărarea prin care am plecat.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire rătăcită

Tu nu mai simţi sărutul, sărutul dulce-amar,
Alunecând pe buze, pe gât, pe sâni, pe coapse?!
Nu simţi arzând în tine, dorinţa iar şi iar,
Nu te înalţi, tu, înger, spre zările albastre?

Nu simţi vibrând iubirea-n cuvintele ascunse?
Nici freamătul din mine nu-l simţi? Căci el pătrunse
În mângâierea mâinii pe coapsa-ncovoiată,
De zbateri şi dorinţa, în noaptea-ntunecată...

Zeiţă a luminii, arcaşul lumii tale,
Ţi-a risipit iubirea în cântece de jale...
Înmormântate lacrimi, sub talpa ta se sfarmă
Şi plângi nefericirea pe gene de vioară.

Te-mbrăţişez cu ploaia... Sub fulgere albastre,
Privirea-ţi se ridică, se-nalţă către cer...
Din nou eşti fericfire, eşti curcubeu, fecioară,
Lumină, libertate şi rază de mister.

În dedublarea fiinţei eşti umbră şi tăcere,
În tine pendulează speranţa şi cuvântul...
Alunecă pe buze funeste şi stinghere,
Arzând de-atâtea doruri, dorinţa şi sărutul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de râu

Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungaţi
ca doi schismatici în deşert,
e prea multă linişte, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe faţă şi pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.

Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îţi voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima şi o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.

În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemişcat şi priveşte
cum, despovărată de veşminte,
măsori întunericul cu braţele albe.

Cu ochii mari, îngheţaţi pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitaţi
aici la margine de râu
şi cred că-i atât de frumos.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii dulce şi blajină

Fii dulce şi blajină în tot ce vrei să faci.
De cînd începe ziua şi pînă te dezbraci.
O mîngîiere fie-ţi cuvîntul şi necazul
Şi să-ţi surîdă ochii, şi gura, şi obrazul.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana necredinţei

iubito,
m-ai bătut
în cuie
pe crucea
gândurilor tale...

deschide-ţi inima
şi vei înţelege
că eu sunt
dincolo de icoana
sufletului tău...

poezie de Mihai Enachi (1997)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture pe-un iceberg

Iţi plimbi orgoliul printre riduri de frig
nici obsesia coapselor nu te mai poate topi
Sunt un fluture pe-un aisberg
cufundat trei sferturi în apa sărată
iar trupul de gheaţă e dulce, dulce

Măsura se ia cu palmele
nu cu aripile, nu în zbor
nu printre gratii, nu pe cruce
nu de-a pururea, nu
Coroana de spini îţi cade pe chip
mă pot uita la tine numai cînd plîngi
şi lacrimile te fac transparent
Numai cînd învii fără a fi răstignit
printre pietre căzute în extaz

Nu te pot vedea cu ochiul liber

Mă duc să mă culc în Antarctatida
m-am ascuns în bateria neagră a unui pinguin
să mă încălzesc
Măsura s-a dus de rîpă
Hristos s-a-nţeles cu Pilat
cu Iuda şi cu Varava
să se uite toţi patru înapoi
să se prefacă în stîlpi de sare.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o geografie interioară, peisaje ale inimii: acolo ne căutăm bucuriile de-a lungul vieţii. Cine are norocul să le găsească, curge lin, ca apa liniştită peste o piatră, până în adâncul luminos al fiinţei sale.

citat din Josephine Hart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!