Ora de vizită
În seara asta capul ca o lampă
își arde restul fumegos de gaz
și cineva a pus mâna pe clampă,
și cineva m-atinge pe obraz.
În seara asta lungă, cineva
tușește-n mine, scuipă și-și dă duhul,
și nici măcar n-aș vrea să fug n-aș vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!
Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aștept în geam să crape-un peisaj,
și-mi țin în mână sufletul de soare
sărmanul pașaport pentru voiaj.
Mă doare liniștea crescută-n mine
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.
O umbră parcă mi-a fugit din trup,
și-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aș vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.
poezie clasică de Benjamin Fondane din Priveliști
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.