Cărarea nopţilor de toamnă

Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.

Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aştern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desişul ce cărare-a vrut să curme.

E drumul nopţilor de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le ştie,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.

Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci şi ea îl iubeşte,
iar noaptea, pe cărarea ce-i uneşte,
îşi simte inima crescând în piept.

Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
şi să-i alunge dorul arzător.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuşi, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoaşteri, şi singure-au crescut,
Odată cu atâtea învăţături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a şti
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n nefiinţă cu zborul efemer,
Sămânţă de lumină alunecând pe cer,
Dorinţă de-ntrupare şi mesager divin.

Îşi simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce şi-ar dori
În viaţa efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar ştie că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă- mă iubite

Lasă-mă iubite să adimir toamna de la geam,
Când alturi pe tine te am.
Lasă-mă iubite să mă joc cu frunza care a căzut în palma ta,
Căci toamna a venit în sufletul meu şi în inima mea.
Lasă- mă iubite să chem toamna în casă,
Căci e aşa de gingaşă, dulce şi frumoasă,
Lasă-mă iubite să alerg prin ploaia aceasta de toamnă,
Căci mi-a fost dor de ea, cum este puiului de a lui mamă.
Lasă-mă iubite să vorbesc cu toamna la fereastră,
Să-i spun să aibă grijă de iubirea noastră.

poezie de Vladimir Potlog (14 septembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratat de singurătate

Doar calul meu bun mă aşteptă-n tăcere
De parcă mai ieri, priponit l-am lăsat,
La marginea clipei, urlând de durere,
Să caute visuri străine prin sat.

Mă iartă, prietene drag, pentru toate,
Că nu a fost ieri această lăsare,
Iar somnul şi foamea şi grija mea, poate,
N-au fost de ajuns să-ţi găseşti o cărare.

Mă iartă, că ochiu-mi flămând de o vreme,
Orbit de un drum prin iluzii deşarte,
A stat la o lume distanţă şi geme,
A stat într-o lume cu sânge şi moarte.

Îmi iartă, prietene, fapta mea gravă,
Că vise străine au curs zi de zi
Pe carnea mea vie, săgeţi cu otravă
Acum poposesc şi mi-e greu, dar tu ştii

Că lupta aceasta nebună mi-a dus
Şi suflet şi carne şi oase şi tot
Pe drumul de sare şi preţ nu le-a pus,
Străină să-i fiu, străin-am să pot.

Şi calul văzând cum din lacrimi fac râu,
Genunchii lui slabi se-ntăriră pe loc,
Smuci dintr-o dată, scăpă şi din frâu
Pe nările-i blânde ieşi numai foc.

Să mergem, stăpână, o lume ne ştie
Şi lasă-l în urmă să facă, ce-o vrea,
Din cupă să soarbă tăcerea lui vie
Şi noaptea să-i fie străină şi grea!

Să-ţi caute ochiul şi mâna şi visul
Să simtă dispreţ, şi uitare la fel,
Să-ţi plângă pe urme, să-ţi mângâie scrisul
Să nu-l ierţi, desigur, să simtă şi el

Pământul cum fuge, şi oasele-i moi
Să caute-n zare un semn cât de mic,
Iar ochii să-i fie de tine mai goi
Şi gloria lui să însemne... Nimic!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea de-acum

Toamnă ruginie, toamnă încărcată
Cu prinosul verii, cu al viei rod,
Adu bunăstarea mult prea aşteptată
De-o întreagă ţară, de-un întreg norod.

Vino cu blândeţe, fără întristare,
Vino cu căldura serilor de mai
Şi alină-n codru frunza care moare
Cu o doină-n care să-i şopteşti: "Mai stai!".

Dacă norii negri vin să te-nsoţească,
Fă-i să plângă iute lacrimi ca un cânt
Care să mai spele, să mai limpezească
Tot ce întinează viaţa pe Pământ.

Mie, toamnă blândă, toamnă ruginie,
Lasă-mi neschimbată calea pe un drum
Care-mi e plăcere, pace, bucurie,
Toamna mea de aur, toamna mea de-acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Înşir nişte paşi în pustiu
şi merg spre nimic. N-am o ţintă.
Reperele, de când mă ştiu,
se schimbă şi-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
şi nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă caţăr cât pot,
ajung pe un vârf şi-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare

pe care aş vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci ştiu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc pe cer

Se-ncordase cerul
Într-un arc feeric
Ce ţintea, în taină,
Stele-n întuneric.

Căci văzuse una –
Doamne, ce-i plăcea!
Şi-ar fi vrut săgeata
-n inimă de stea.

Dar, un nor şăgalnic,
Taman la chindie,
L-a ascuns de raze.
Of! – N-a fost să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul îngheţat

E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă priveşte blând şi mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
şi umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala şi uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
şi-mi ţin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi aşa, cum ştiu că el rezistă
şi că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
şi toamna va-nceta să fie tristă

E frig acum şi-aştept, oricât ar ţine,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
şi-atunci va fi iar cald, şi va fi bine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 50

Ce-mpovărat călătoresc pe cale
Drumul e greu, dar trebuie să-l bat
Răgaz şi somn sunt doar cuvinte goale
Când un amic în urmă ai lăsat.
Stau pe un cal sătul de vaicăreală
Ce-abia se mişcă, chiar dacă mă plâng,
Căci ştie din instinct, fără-ndoială,
Că nu-s grăbit deloc pe drumul lung.
Afurisitul pinten nu-l îndeamnă,
Deşi i-l bag în piele mânios
El geme, parcă nu ştie ce-nseamnă,
Şi sunetul mă doare, că-i tăios.

Căci geamătul ar vrea să-mi spună poate
C-am jalea-n faţă, bucuria-n spate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Şi-i îngrozeşte sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coşmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o ştie!
Nu poate înţelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea să fie,
Să-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-şi explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuţi din asfinţit?

Ce-a fost: o zi, o noapte de iubire?
Cum ar putea, acum, să-i dea de rost
Acelui gând ce-aduce-o amintire
A unei întâmplări ce nu a fost?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Oftează, se întoarce şi închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o uşă grea ce-ndată s-ar deschide
la şuierul venit din miazănoapte.

Îi ştie drumurile şi semnalul
cu care îşi anunţă el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-şi încheie bejenirea.

E-o iarnă grea şi nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munţi coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
şi iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.

Priveşte spre icoana din perete
şi se întreabă de-ar ajunge oare
aceeaşi rugăciune să repete,
sau muntelui să-i ceară îndurare.

Începe să adune din unghere
în rucsac, tot ce poate să încapă
şi le aşează, toate, la vedere,
să ştie că ce-i trebuie, nu-i scapă.

Aruncă încă două lemne-n vatră
şi se aşează tristă, gânditoare,
neauzind nici câinele ce latră
în albul iernii reci, necruţătoare.

Aşteaptă să se facă iar lumină
să meargă după el, căci nu mai poate
să mai aştepte omul ei să vină:
în casa ei e-acum singurătate,

Iar timpul trece greu atunci când teama
şi neputinţa îţi pătrund în suflet,
iar gânduri negre parcă ar da iama,
şi-apar când nu te-aştepţi, dintr-un răsuflet.

E pregătită, trebuie să doarmă,
să fie odihnită-atunci când, mâine,
în spate cu rucsacul şi o armă,
va colinda prin munţi: doar ea şi-un câine.

Lumina stranie a lunii pline
înlocuieşte focul ce se stinge,
dar n-ar putea înlocui destine,
sau flacăra iubirii, de-ar atinge.

Când noaptea se petrece în tăcere
iar noii zori se-aştern pe-a nopţii umbră,
un suflet chinuit din încăpere
se scutură de-o viziune sumbră.

Adună totul, iese,-nchide uşa,
îşi face cruce, apoi se îndreaptă
spre poartă şi hrăneşte căţeluşa
ce o priveşte blând şi o aşteaptă.

Se pierd curând pe drumul dinspre munte,
pe sub molizi bătrâni ce se apleacă,
pictând în stratul alb câte-un grăunte
din sacul plin de urme ce-o să facă.

E sigură că el e la strâmtoare,
dar că trăieşte şi că o aşteaptă,
că suferă, se chinuie, îl doare,
şi numele i-l tot repetă-n şoaptă.

Şi nu se-nşeală: vede-n depărtare,
spre ceruri îndreptându-se-ntr-o rugă,
şuviţe negre dintr-un foc la care
el s-a-ncălzit, ascuns într-o văiugă.

Aleargă într-un suflet şi-l zăreşte
săpând într-un troian, de unde scoate
samarul cu bucate ce-l găseşte
rămas la calul ce-a murit, pe spate.

A fost o avalanşă, busculadă,
ce l-a surprins pe drumul spre pădure
cu pietre, buturugi şi cu zăpadă
ce l-a făcut tot iadul să îndure.

E bine, rănile nu-i sunt prea grave,
şi-n supărarea ce-are-n ochi gravată
apar, treptat, două luciri firave,
iar inima-i, din nou, e invadată

de bucuria mare ce urmează
o viaţă de iubire ocrotită.
O ia în braţe, strâns, iar ea oftează:
-Ne-om descurca! Acum, sunt liniştită!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul de dar

Dacă REGELE se-nmoaie,
Când REGINA e călare,
OFIŢERUL iute sare,
Căci e CALUL de bătaie!

epigramă de Valentin David (2020)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi albi

Păşesc pe-a vieţii cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de paşi lăsaţi în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi şteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcuşul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea poveşti din alte visuri
ce au parcurs cărarea şi au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.

Întorc, uşor, privirea, sunt multe urme şterse,
sau poate-‘s prea departe, sau unghiul mă înşeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorţeală
şi văd imagini clare, mai multe şi diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viaţă, ce-mi însoţesc parcursul,
văd chipul mamei mele, şi chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-aşterne,
privind urcuşul aspru cu-aceleaşi griji materne
şi-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârşite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să ţin cărarea,
şi nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate şi uit şi răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendar

M-ai modelat, iubito, cum ai vrut,
iar capul meu e-acum un calendar
cu începutul... când te-am cunoscut,
şi-un conţinut de care n-am habar.

Măcar mi l-ai lăsat tot în 3D
şi-ţi sunt, de-a pururi, recunoscător,
că încă-l am şi simt că încă e
de neuroni (apatici) transportor.

Iubito, plastilina e un moft
pe lângă capul meu la mila ta,
căci mie-mi funcţionează ca un soft
ce se comportă-aşa cum tu ai vrea.

Un singur lucru, totuşi, te-aş ruga:
atunci când mă vrăjeşti, nu-l mai roti
doar într-un sens căci, vezi tu, s-ar putea
să ameţesc şi... nu ţi-ar conveni

Să par, alăturea-ţi, abţiguit,
sau să mă clatin, să vorbesc mai... rar,
aşa cum niciodată n-ai dorit
şi-n "calendarul" meu e foarte clar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Într-un final
Ai tras tu mâna din mâna mea,
Căci dacă nu o făceai
Eu aş fi vrut să rămânem aşa etern
Într-o statuie a sufletelor.

Te-am îmbrăţişat
Pentru ultima oară,
Dar cât pentru o mie de ori.
Spaţiul dintre mine şi tine se "alungea"
Doar ca să mă "alunge".

Tot te privesc cu ochiul fix:
De ce să fi plecat tu?
De ce o minune să dispară
Când sunt atât de rare?

Adorm într-un somn "lung"
Căci "lung" mi-e dorul.
Mă "ung" cu amintirea
Firelor tale de păr de păpuşă,
Rămân pentru tine
Doar "un" băiat.
Şi răspunsul a rămas "nu".

poezie de Cosmin Druţă din Sunete Senzoriale
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!