Zile fierbinţi

Pluteşte-n vară iaduri de amiezi
Şi-aduce zvonuri rupte dintre astre,
Dintre luciri doar gândurile verzi,
Ne-aruncă zeii din pieile albastre.

Fantasmele îşi beau chinul de ginte,
Cu dinţii sfâşie prin fripturiste vene,
Rătăcitoare focuri tot bântuie-n cuvinte,
Ca marea ce salivează în adânc sirene.

Păşesc poeme pe ochii grei ai serii,
Şi-şi scald suspinele-n oceanul terian,
Îşi lasă urme răni pe malul verii,

Strivindu-şi viaţa amorul pământean.
Lumina murmură pe buze mila durerii,
Topind vechimile cu pieptul ei uman!

poezie de Aurel Petre (12 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensuri

La orizont curg ţărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-şi sensul,
Şi-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-şi scrie universul.

Şi-şi duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăţi se deşteaptă, –
Suspine fierbinţi în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibraţii se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanţe vor zeii prin al nopţii şirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Şi Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nuanţe rupte din gândurile tale...
îmi încununează făptura...
şi-un zâmbet de soare mi-aşezi peste suflet...
topind ascuţita şi metalica resemnare...
un suflu de reînviere
mă răsuceşte cu faţa spre răsărit...
plămadă
dimpreună cu lumina soarelui
din ochii tăi
mă faci...
şi-n culorile răsuflărilor şi paşilor tăi mă împleteşti...
desenând cu mine pământul pe care păşeşti...
urme rotunde... şi calde... şi vii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘ncovoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

poezie de Aurel Petre (16 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri uscate

Tu ştii că între noi trăieşte enigma,
Când ochii ţi-i pleci, gândind că nu-i bine?
Ne-‘ntoarcem grăbiţi, gonim paradigma
La alte năluci din umbre străine.

Tu ştii că în taină se-‘nconvoaie şi gem
Corvoada de patimi flămânde şi rupte,
Iar toamna-ntre noi frunzăreşte blestem
Când doare sudoarea-n cuvinte pierdute?

Tu ştii că arama-i din ruinele verii
Şi paşii-i căleşte prin soare cu muchii,
Când seceta tâmpă ne scutură merii,
Iar basmul tău uită de corole şi rochii?

Tu ştii că foşnesc dureri vinovate
Şi-n aur se-ascund doar doruri uscate?!!!

sonet de Aurel Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Câte cineva închide ochii
şi-şi aminteşte răsăritul,
şi pescăruşii, şi marea.

Câte cineva mai vede
un asfinţit.

Câte cineva –
asfinţeşte.

Părul nostru se hrăneşte
cu gândurile noastre.

Fără îndoială,
Poetul
e om străvechi
şi ascunde multe gânduri
şi multe taine
în pâcla deasă a pletelor sale.

Poetul,
un naufragiat,
supravieţuieşte
în peştera
singurătăţii sale.
Se hrăneşte, vânând cuvinte
din colonii de peşti-cuvinte
şi păsări
venite în zbor alb,
din depărtări albastre,
cu câte un cuvânt, legat de picioruş.
Pe unele, le lasă
să facă şi cale-ntoarsă.
Pe altele, însă,
le sacrifică.
Oricine le-ar fi trimis,
nu va mai şti de ele, niciodată.

Largul e
atât de clar,
adâncul e
atât de limpede.
Atât de necuprinsă e
marea de cuvinte.

Ascuţind
unelte
din cuvinte,
Poetul ciopleşte
în Stanca Singurătăţii
sale.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

A plecat aşa... nici nu mai ştiu,
Iarna-n amintirea ce-a lăsat-o-n cufăr,
Drumul său păşeşte în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.

A plecat cu basmul arzător de gheaţă
Şi-au venit lungi aripi, ce aur îşi scurg,
Apele duc zeii să scalde-n verdeaţă,
Văntul primăverii fierbe demiurg!

Degetele moi mai trosnesc prin oase,
Întorcând pribeagu-n clocot de lumină. -
Râul lumii urcă prin zări dureroase
Şi-aduce cu el ramuri de sulfină.

Dorinţa de ieri azi mai dă târcoale,
Străină mi-e steaua cu umbrele lungi.
Fragede obrazuri sunt ca dulci petale,
Înflorind săruturi albe şi prelungi.

Iar se logodesc zvonurile nopţii
Şi-şi trezesc preludii-n vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare bat la cordul sorţii,
Râd copilăroase inime trezite.

Salcia-i mlădie ca un dor de fată,
Trupul îşi vibrează în balet de cer,
Săbiile-n nouri spintecă o poartă,
Aerul mângâie, buzele o cer!

Boabe încolţesc pe şoapte lunare,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul în jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri din cioburi de rai.

A venit timdă să coboare prinţii,
Şi-aduce alintul în poiană frântă.
Verzi în cimitire ne slujesc părinţii,
Fragedă-nflorire, tinereţea-ţi cântă!!!

poezie de Aurel Petre (12 aprilie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

3

Eu – albit de versuri,
tu – încercănată umbră,
alergăm prin soare –
urmă după altă urmă,
încruntând lunete foarte pământene;
pentru limpezire, mai tăiem din vene
şi suntem, o clipă, focuri boreale,
verzi protuberanţe şi albastre ale
gerului – pe toată stelăria domn.

May, murisem oare
de-ai ţipat prin somn?

poezie de George Florin Cozma din Oglinzi în rouă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile de vară

Cât sunt de frumoase nopţile de vară
Când ne iubim pe malul mării!
Lumea îmi pare atunci
Un amurg la lăsatul serii.

Cât de minunate sunt nopţile de vară
Când ne iubim pe nisipul fierbinte!
Dragostea îmi pare atunci,
Un poem scris din trei cuvinte.

Cât de fermecătoare sunt nopţile de vară
Când ne ţinem de mână.
Marea îmi pare atunci
Mai calmă, mai frumoasă şi mai senină.

poezie de Vladimir Potlog (10 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâieri de seară

S-a înserat şi felinare razele-şi arată.
Se duc gânduri timide sub ramuri somnoroase;
Plâng vechile dureri prin urbea colorată,
Când ploaia şovăielnic lin seara o miroase.

Cu mâinile alunec prin aer simţul dulce,
Ce migăleşte moale prin ochii tăi de noapte;
Tiptil vise păşesc sub paşi uşori să culce,
Sub nuanţe ce întuneci cu clipe frunze coapte.

Aşează timpul foi prin orele căderii,
Comori sfinţite-n arderi pătrunse-n fantezie;
Se simte dinlăuntru când duci tihna durerii,
În pribegia toamnei şi-n piept de poezie!

poezie de Aurel Petre (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluit în cer

Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Şi-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am şters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.

Înot în pojghiţa de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârşit şi adieri şi vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.

Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Şi-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veşnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.

Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aş vrea să-l prind
În mâna ce-n cătuşe-o am de mine şi-s văzduh de cer, ce-ating...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăirea

Câte vieţi trecute-au ars, umbre pe-a trăirii voie?
Câte stele se aprind udând florile văpăii?
Vers înnobilând cuvinte murmură un dor răsfrânt,
În adânc inimii-i templu, dacă-auzi al ei frământ.

Câtă-n val pasional s-a născut nebună-n patimi
Şi chemarii a răspuns între ale tălpii veacuri?
Peste lumi orânduite, dusă-n plaiuri de străbuni,
Cer de taine-s în poeme şi-n potire de furtuni.

Şi ne cară-n ani ecoul dinpre-al zilei răsărit,
Regăsit în cheag de soare, cugetat din licărit,
Doar cuvinte reci şi surde, rătăcite guri, ne-ntunec,
Dar ne cheamă a ta stare, scorbul de lumină-n cântec.

Ne trăim puterea nopţii cu seninul blândei luni,
Ochii ei, cei mari şi umezi, între stele arzi tăciuni.
Trupul brazilor ne creşte, roşul ars ne e comoara,
Vănt de clipe e năvalnic, fluturândă întinzi marea,

Iar tu ari rătacitoare, trimiţând valul să zboare,
Chiar de arde recea gheaţă pulsul venelor ne doare.
Şi în cupe ne pici lacrimi, curgi emoţii tuturora,
Fulgeră privirea dealul şi-n nelinişti zboară ora.

Zei hrănesc melancolia într-al gândului aminte,
Convocând statornic unda ce se-ntinde în clipite,
În fiorul tău tăcut sfarmi fereastra rănind timpul,
Aripi de lumini sărută verdele şi necuprinsul.

O, tu fragedă, subţire, aburul din pieptul slavei,
Inocenţă fermecată, suflul din magia Evei,
Eşti mirosul de livadă în genom, cu-a ta dospire,
În frunzişul foşnitor urci în sfânta dăruire!

poezie de Aurel Petre (10 septembrie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Toride seri de vară, eu pe cărări albastre,
Cu tălpile în hohot alerg prin iarba deasă;
Nu simt căldura însă, ci gheaţa dintre astre:
Un viscol zboară din capul meu spre casă.

Tăcerea de-ar vorbi, când eu nu zic nimica;
Şi-o dragoste nebună îmi bate vai în piept,
Colind din nou natura, până m-apucă frica,
Şi mă îmbăt de toate, şi uit pe cine-aştept.

poezie celebră de Arthur Rimbaud, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

plecarea cu toate simţurile prin fereastra nebună
lasă întunericul între pereţi.
singurătatea alb văruită încape într-o vorbire.
liniştea e împrumutată versului nehotărât
ce călătoreşte pe distanţa dintre noi.

o dibuire prin reverberaţia adâncului
aduce la suprafaţă gândurile indecise.
nicio secundă nu curbează orbita
pentru trezirea paşilor visători.

în memorie e altfel,
un colţ cu rămăşiţe verzi dinspre frunze
nu reţine durerea şi nici uitarea,
ceva dintre tine şi tine înaintează lent pe întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!