Învăluit în cer
Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Și-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am șters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.
Înot în pojghița de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârșit și adieri și vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.
Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Și-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veșnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.
Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aș vrea să-l prind
În mâna ce-n cătușe-o am de mine și-s văzduh de cer, ce-ating...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.