Sensuri

La orizont curg ţărmuri cerebrale, –
Respiră lumea, sinapse vrându-şi sensul,
Şi-aduce timpu'-n pătrunderi abisale
Lumina nomadă, ce-şi scrie universul.

Şi-şi duce soborul suflări ce se strâng;
Din albe chemări cetăţi se deşteaptă, –
Suspine fierbinţi în nori se preling,
Iar drumuri tăcute s-au strâns pe la poartă.

Cutremur e-n spirit, vibraţii se sparg,
Poeme se nasc din povestea lunară,
Romanţe vor zeii prin al nopţii şirag,
Iar porii din îngeri vibreză-n vioară.

O stea mai răsare din geana de foc
Şi Phoenix continuă-n vulcanicul joc!

sonet de Aurel Petre (19 octombrie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile fierbinţi

Pluteşte-n vară iaduri de amiezi
Şi-aduce zvonuri rupte dintre astre,
Dintre luciri doar gândurile verzi,
Ne-aruncă zeii din pieile albastre.

Fantasmele îşi beau chinul de ginte,
Cu dinţii sfâşie prin fripturiste vene,
Rătăcitoare focuri tot bântuie-n cuvinte,
Ca marea ce salivează în adânc sirene.

Păşesc poeme pe ochii grei ai serii,
Şi-şi scald suspinele-n oceanul terian,
Îşi lasă urme răni pe malul verii,

Strivindu-şi viaţa amorul pământean.
Lumina murmură pe buze mila durerii,
Topind vechimile cu pieptul ei uman!

poezie de Aurel Petre (12 august 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspine

Noaptea, în coroane de suspine,
Umblă goală pe poteci boeme,
Sălcii-n unduiri colind saline,
Peste şoapte-n buze de poeme.

Vulturi de pucioasă-au să pătrundă,
Sub rimelul ploii frângând zarea,
Vinele din munţi cu foc inundă
Şi-n priviri de nori plânge visarea.

Deznădejdea umblă-n straie grele,
Rechemându-şi cloaca blestemată,
Eu doinesc prin geruri şi prin rele
Şi prin toată lava vinovată.

Prin secunde,-n pleoapa-ţi de gazelă,
Curg vârtejuri în dragoste rebelă!

sonet de Aurel Petre (18 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

A plecat aşa... nici nu mai ştiu,
Iarna-n amintirea ce-a lăsat-o-n cufăr,
Drumul său păşeşte în ani ca să fiu
Ramul cu noi frunze ce-n soare mă bucur.

A plecat cu basmul arzător de gheaţă
Şi-au venit lungi aripi, ce aur îşi scurg,
Apele duc zeii să scalde-n verdeaţă,
Văntul primăverii fierbe demiurg!

Degetele moi mai trosnesc prin oase,
Întorcând pribeagu-n clocot de lumină. -
Râul lumii urcă prin zări dureroase
Şi-aduce cu el ramuri de sulfină.

Dorinţa de ieri azi mai dă târcoale,
Străină mi-e steaua cu umbrele lungi.
Fragede obrazuri sunt ca dulci petale,
Înflorind săruturi albe şi prelungi.

Iar se logodesc zvonurile nopţii
Şi-şi trezesc preludii-n vise-ngălbenite,
Tinere vlăstare bat la cordul sorţii,
Râd copilăroase inime trezite.

Salcia-i mlădie ca un dor de fată,
Trupul îşi vibrează în balet de cer,
Săbiile-n nouri spintecă o poartă,
Aerul mângâie, buzele o cer!

Boabe încolţesc pe şoapte lunare,
Mugurii-n odoruri se desfac bălai,
Arde universul în jerfe astrale,
Se iubesc văzduhuri din cioburi de rai.

A venit timdă să coboare prinţii,
Şi-aduce alintul în poiană frântă.
Verzi în cimitire ne slujesc părinţii,
Fragedă-nflorire, tinereţea-ţi cântă!!!

poezie de Aurel Petre (12 aprilie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme se nasc

Poeme se nasc şi nicicând nu mor,
Din gânduri o mie bine aşternute,
Din dragoste pură şi lacrimi ce dor,
Poeme se nasc, sublime, tăcute.

Cel care simte în suflet iubirea
Ş-apoi o transpune în versuri pe foi,
Acela-i ce poartă veşmânt nemurirea,
Prin versul ce-a curs din inimă, ploi.

Poemul mi-a fost amantă, soţie,
Am trăit iubirea, mi-a fost şi trădată,
Mereu cât trăiesc respir poezie,
Poeme se nasc şi nu mor niciodată!

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boarea iernii

Boarea iernii - Aurel petre

Vine-o boare cu miros de iarnă,
nori-au puful în balsam de nea,
ochii reci au început să cearnă
moale,-n amintiri din strada ta.

Vântul se despică-n plete albe,
râvnind frunzele din ultima rugină,
slujesc naşteri catredale dalbe
în văzduhul spintecat cu smirnă.

Îngeri hibernali steluţe-aşează
peste paşii zilelor desculţe,
iarna-n jocul lor fiori ornează,
glasul tău din suflet să asculte.

Cuiburile-n fumuri s-au pierdut;
păsări s-au săltat spre stele calde;
viaţa, aripă de cer, zbor a ţesut
hora peste frunze cu smaralde.

Frigul râde-n lut şi sentiment,
duhul lui pe drumuri moi dă vestea;
sufletele vinul şi l-au fiert
şi-n zăpezi îşi retrăiesc povestea!

poezie de Aurel Petre (10 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramură de stea

Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.

În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să aşteptăm o melodie
Pe foşnete venind din cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuş strunit de nori,
De muguri şi de fericire
Care se nasc de sărbători.

Şi eu voi ţine strâns în suflet
Şi-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viaţă,
Tu eşti o ramură de stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger

A îngheţat secunda în gheara hibernală,
Când iarna îşi despoaie amorul în alcovuri,
Iar patrafirul nopţii slujeşte în ceaslovuri
Şi-şi cuibăreşte-orfanii în lumea boreală.

Se mută-n coaja pietrei fărămiţate ziduri;
Chemarea înfloreşte pe geamuri giuvaere,
Cu tâmple sidefate, din albe nopţi cu sfere,
Genunea-şi mută iambii în ţurţurii din domuri.

Sticlesc, de-a valma-n lume, solzii de pe luceferi,
Pădurile albastre i-a poleit celest,
Miresmele-şi botează, în cânturi, vechi dureri;

Descântă busuiocul pe-al lumii manifest.
Au renăscut vibraţii cu setea de-nvieri,
Heruvic le sărută gerul crescut în ţest!

sonet de Aurel Petre (9 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Pământule eşti rece şi trist,
În zadar îţi aştepţi primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ţi comoara.

O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg şiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.

Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.

Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar şi steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.

Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.

Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!

poezie de Aurel Petre (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpul răceşte inima, iar creierul, inert, se îngheaţă,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viaţă.
Simţiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, muşcând generaţii, văzduhuri cu ochi visători...

Tăcerea îşi creşte bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respiraţii stelare,
Secunda umilă tot strigă, foşnind geana orei cuminţi,
Şi pune inscripţii-n icoane ce dor înţelesuri din sfinţi...

Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Şi vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă şi cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...

Şi sacrul prin lanuri sfinţeşte canoane în a vieţilor cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunţi de iubiri zburătoare.
Iar creşte mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de ştiri...

Şi drumul se duce, se pierde, şerpar în galbenul timp,
Faţade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!

poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs cu vise şterse

Femeia atrăgătoare este şi bună, şi deşteaptă,
Cu un surâs sublim în poartă te aşteaptă...

Te ia de mână, te duce, îmbrăţişându-te, în casă,
Te-mbracă în vise, te-aşează la masă...

Îţi spune povestea iubirii ce crede în ea,
Te convinge că-n inimă poartă o singură stea...

Că-n cerul din curte eşti îngerul ce steaua-i culege
Şi surâsul superb cu vise i-l şterge!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de m
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se sfinţeşte-n trăire

Rotesc pe osie lumea
ca un astrolog al destinului,
mă rog şi se înalţă odată cu mine.
Împart la fiecare ce i se cuvine,
nu mă opresc din iubire şi meditaţie,
n-am teamă de umbre.

Lumina se sfinţeşte-n trăire,
se întinde prin sânge odată cu aerul
şi urcă-n inimi visuri înmugurite.

Zilele-mi coboară prin venele scut,
respiră plămânii sub clopote-n zori,
ochiul priveşte din triunghi ascuţit
cum ard flăcările dincolo de margini
şi se nasc semne transparente
pe cerul care acoperă durerea cu nori.

Nopţile topite-n absenţa întunericului
pun dimineţile pe fugă.

În urma lăsată-n memorie
fructul dorinţei prinde coajă rumenă
ca într-o vară cu arşiţă
ce visează ninsori cu îngeri albi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini şi goi

mai toarnă pulbere-n clepsidra dinspre seară
din timpul ce l-am strâns doar pentru noi,
să curgă-ncet pe strune de vioară
să nu mai fim aşa străini şi goi.

şi fă-ţi cauş din gândurile toate
şi-adună amintiri ce s-au tot scurs,
şi lasă-n toiul nopţii romanţele pe coarde
să-ţi cânte despre noi, cum am apus...

hai, soarbe-ţi vinul cu nesaţ de mine
şi lasă-ţi ochii să vorbească despre ieri,
privind la clipele ce-au devenit străine
şi mor cu tot cu-a noastre primăveri.

mai caută-ţi pe trup urmele mele
şi nu te întrista de curg în sângeriu,
s-au învechit ca vinul şi ca toate cele,
şi s-au făcut în pulberi atât de timpuriu.

hai lasă-ţi ochii să mai spună înspre seară
privindu-mă în minte, ascunsa in pahar,
cu dorul îmbătat de strune de vioară
că timpu-i vinovat şi între noi hotar.

c-a strâns şi ultima fărâmă de iubire
şi-aprinde răsăritul cu brumele târzii
lăsând să curgă romanţa în neştire
prin ochii noştri trişti şi-atâta de pustii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi foc

În mine râuri-râuri curg şi valuri se ridică,
Spărgându-se de abisale ţărmuri neumblate,
La mine-n suflet zarea a devenit prea mică,
Sentimentele de împlinire prea de mult uitate.

Răsar uneori ca florile de colţ, din loc în loc,
Pe culmi nebănuite încă lauri caut să adun,
E apa cea din care sunt făcut, iar nu din foc,
Pe ţărmuri mi-am găsit poteca, nu un drum.

În marea mea se odihneşte un petic de cer,
Creste de valuri rătăcite se întorc din larg,
Când din pustiuri luna le-a chemat în prag,
Să umple iar singurătatea ţărmului stingher.

Şi-acum, din craterul amurgului încins,
Zadarnic se mai zbate în văzduh tăcerea.
Când obscură, lumina nopţii nu s-a stins,
Doar lacrima iubirii şi-a pierdut puterea.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii de toamnă

în noaptea aceasta de toamnă,
târzie, zănatecă, tristă,
foşneşte rugina în frunze,
curg doruri din tot ce există,
iar îngeri cu pleoape de rouă
pe umerii nopţii se-aşează
privind prin ferestre închise
cum toamna-n grădini aberează.
m-aş duce aiurea în lume
să-nvăţ cum să uit să te-aştept,
să crească în mine tăcerea
smulgându-mi cuvântul din piept
şi-apoi, stând pe marginea lumii,
golită de tine-a pustiu,
s-adorm printre ţărmuri incerte
bolnavă de-atâta târziu.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec emotiv

Omule cu suflet bun
dări pe capul tău se pun,
vorbesc relele-n surdine
pe la cei flămânzi de tine,
unul cam ţepos din schele
te împunge prin perdele,
altul îşi despică frunza
şi-şi plimbă pe lene buza.
Printre entităţi aşteaptă
sfânta Vineri pe la poartă,
tu îţi mai cultivi gherghine
şi-ţi mai coşi viaţa-n suspine,
de cu ziuă până-n ziuă
când se crapă-apoi de piuă,
rumeneşti stelele-n noapte
prin ursiri nepieptănate.
Eu îţi spun bazme pierdute,
printre multe amănunte...
ochiul meu, cel teleleu,
se plimbă acum c-un zeu.
Frunză arsă-n clipă smulsă,
din dureri meteahnă plânsă.

poezie de Aurel Petre (26 iulie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă, la copilărie

Lumina curge în apusuri,
În noaptea neagră mă-nfăşor,
Mă-ntorc copil, la începuturi,
De inocenţă mi-este dor

Îmi simt privirea tremurândă...
Călătoresc mărgăritare
În ochii plânşi, de stea plăpândă...
Ascund emoţii de cristale.

Surâs şi tainică lumină,
Atâtea zeci de întrebări...
Mă duc spre veşnică odihnă!
Mă nasc străin în alte zări!

Aici mi-e timpul în cădere,
Clepsidra m-a ispitit...
Aici n-am nici o mângâiere...
Acolo-s îngeri de granit...

Sunt îngeri pe altar de stele,
Surâsuri pe cărări de dor...
Aici tristeţe-i... şi durere!
În lumea nopţii mă cobor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduţilor de prin Ardeal,

Era doar noapte şi-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopţii-o alunga,

Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Şi clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!