Nici vântul

luna e plecată la secerat
pe răcoarea nopţilor verii
privesc pe cer şi punctele de reper mă înşală
am poposit în carul mare

nu ştiu cum se mai conjugă verbele
în cuvintele care mă expun în palma câmpiei
tot ce mă împacă-n poeme
e râul cu mori dintre dealuri

tu mă găseşti la hanul cu sălcii
la care drumeţii se aşteptă
şi vine seara botezată-n culori de crepuscul
de adorm pe rând macii
botezaţi şi ei în sângele voinicului
în cristelniţa răsăritului de soare
încă din pragul înroşit al dimineţii

tu n-ai decât amintiri şi eu ţi le fac
să are prin suflet
ori să se împartă-n ispite
pe care nimeni nu le clinteşte
nici vântul

nisipul îţi vine în ochi dintre stele
şi aerul curge prin păr
mirosul rămâne-n mâinile mele
ca într-o cupă de vin busuiocul

tăcerea răscoleşte verdele din ochi
şi lasă urme
care nu se mai şterg

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii dimineţii

Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
şi mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
şi ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineţii se adapă
din ape mai limpezi decât cleştarul
lângă porţile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
şi caii au plecaţi vinovaţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit ÎNGER.
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinţi de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în braţe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,
din sufletul tău.

... şi te-ai numit VIS
şi ai pătruns în sângele meu
bolnav de dor,
de nelinişte, de nesiguranţă,
bolnav de tine -
cel niciodată găsit -
şi trecerea ta
a lăsat adânci urme
în carnea-mi flămândă
de EDENUL
trupului tău.
Tăcere...

Ce ochi frumoşi avea
tăcerea dintre noi!
Ne adulmecam
ca pe o pradă
în liniştea nopţii...
Ne dureau gândurile de
dor...
Ne dureau degetele
care pipăiau noaptea
ca o catifea albastră...
Ne durea muzica divină
ce curgea din cer...
Ne durea fiecare şoaptă
nespusă încă...
Pielea avea parfum
de piersică
dată în pârg.
Ce ochi frumoşi avea tăcerea
din noi,
cei care abia atunci învaţam
alfabetul iubirii!
Ce ochi frumoşi!
Ne strigam
fără cuvinte...
Ne pipăiam
fără gesturi...
Ce ochi frumoşi
avea iubirea
ca o mare doamnă
trecând pragul dintre noapte
şi zi...

Ce ochi frumoşi
Aveai...
Tu!

poezie de Lelia Mossora (20 mai 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai adânc decât marea în gânduri

Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici şi vântul.

Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopţii.

Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viaţă-n seminţe
ouă de păsări pe socluri de piatră
şi cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.

Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roţi
şi-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.

Singurătatea mea ţi-o las vamă
pentru un surâs care topeşte zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu fuge de moarte

Nimeni nu fuge de moarte
La ieşirea din munţii semeţi
apele se limpezesc sărind în cascade
pe faţa dimineţii soarele îşi lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceaţă,
totul se-ntâmplă normal şi grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăieşte cu teama în oase.

Nesfârşitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
şi ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.

Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de crin

Ori de câte ori mi se fură gândul
cuvintele îl aduc înapoi.

Imaginaţia îl îmbracă de sărbătoare,
îl lasă să zboare prin culori,
să visez femeia din cearcănul stelei
care-i respiră vorbele subţire
şi le topeşte-n unghiul fericirii,
lacrimă de crin
căzută pe obrazul dimineţii.

Uneori sunt şi capcane crude
pe care le sar cu privirea şi uit
de curbele visului în care mă aflu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spleenul iubirii

Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzeşte cu o mângâiere de copil
ce răscoleşte trupul şi-i dă culoare,
de se luminează la faţă
cu buzele arse.

Inima-n freamăt asemenea frunzelor
în spleenul iubirii
urcă toate treptele emoţiei
pe curbele voluptăţii.

Respiră aromele şi răcoarea nopţii
filtrează fericirea şi o aşează-n fereastră,
să simtă cum se deschide orizontul,
devine miere vâscoasă şi nu mai curge,
se purifică într-o stare solidă.

Până şi dulcele se concentrează-n sine
doar timpul îşi lasă amprenta
liberă şi celestă.

Se împărăteşte cât mai mult verdele,
urcă-n arborii viitorului la care aspiră
să-şi pună păsările pe ramuri la concertul dimineţii,

de nimic nu va mai fi cum a fost,
dar lumea nu se va sfârşi,
se va schimba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda pe care n-o cred

Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferinţă,
dar îmi înalţă spiritul.

Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi îndoielnice
încât voi rămâne pe mai departe neconvins,
timpul îmi trece printre degete,
sănătatea nu-mi lasă răbdarea
şi nici acelaşi chip în oglindă.

Nu mă pot măsura cu greutăţi etalon
sunt cel ce rupe zăvoare ascunse şi intră,
mâinile mele iubesc nopţile, nu mint,
fiind încă agere toarnă trecutul în fântâni.

Trec prin anotimpuri şi las în urmă primăveri,
pun vocale mai lungi în cântece
şi las loc lumilor care se nasc.

Cumpătarea e mai bună
deşi niciodată n-am exagerat,
dar sunt un bolnav sub cutele vârstei,
mi-am schimbat demult obişnuinţele
şi trăiesc în aroma înţelepciunii bătrâne.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu încă mai crezi în ea

Dintre toate nenorocirile care se ivesc
Tu treci nepăsător peste ele
Deşi te lovesc ca pe fiecare
Aproape nu mai ştiu în ce stare sunt
În anotimpul acesta destructiv.

Nopţile se vor stinge de teamă
Se va mai schimba câte ceva
Cred că vechea iubirea dintre noi
Nu se lasă
Tu încă mai crezi în ea
Când totul devine normal eu voi fi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!